Companii

14 aprilie 2011

RCS & RDS va prelua UPC România într-o tranzacţie de 350 milioane euro

F.A.Companii / 14 aprilie 2011

Grupul de telecomunicaţii RCS & RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea, Zoltan Teszari, este în fazele finale ale negocierilor pentru preluarea UPC România cu gigantul american Liberty Global, în cadrul unei tranzacţii de aproximativ 350 milioane de euro (peste 500 milioane de dolari), susţin surse din piaţă, potrivit Antena.ro.

Gala Business-ului Românesc

F.A.Companii / 14 aprilie 2011

Finmedia a organizat marţi, 12 aprilie 2011, la Athenee Palace Hilton din Capitală, Gala Business-ului Românesc - 10 ani în 10 Topuri, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Grupul Roche a înregistrat vânzări de peste 11 miliarde de franci elveţieni în primele trei luni ale anului

F. A.Companii / 14 aprilie 2011

Vânzările Grupului Roche în primul trimestru al anului 2011 au fost în linie cu estimările pentru întregul an. Astfel, concernul farmaceutic elveţian Roche anunţă o creştere stabilă, în moneda locală, a vânzărilor globale ale Grupului, pe primele trei luni ale anului 2011, la 11.1 miliarde franci elveţieni, informează un comunicat de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Winmarkt - profit net de 3 milioane euro în 2010

F. A.Companii / 14 aprilie 2011

Adunarea Generală a Acţionarilor Winmarkt, reuniţi ieri la Bologna, a reînnoit mandatul Consiliului de Administraţie, aflat în funcţie din 2009, până în octombrie 2012. Consiliul de Administraţie e compus din Roberto Zoia (Preşedinte), Daniele...

Proiectul Coresi va fi reevaluat

Proiectul Coresi va fi reevaluat

OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 14 aprilie 2011 /

Reprezentanţii companiei Cen-terra Management ne-au declarat, ieri, că proiectul Coresi, care urma să fie ridicat în locul fostei fabrici braşovene Coresi, va fi reevaluat, după ce fondul de investiţii care sprijinea dezvoltarea "proiectului...

PROFI - două noi magazine într-o săptămână

F.A.Companii / 13 aprilie 2011

De astăzii, locuitorii oraşului Ineu se pot bucura şi ei de serviciul şi de calitatea PROFI, iar de joi, încă un magazin îşi deschide porţile în Bucuresti, reţeaua ajungând, astfel, să numere 88 de unităţi în 58 de localităţi de pe tot...

Plastsistem are un nou director general

F.A.Companii / 13 aprilie 2011

Compania Plastsistem, producător de panouri sandwich şi structuri metalice, va avea începând din 15 aprilie 2011, un nou Director General, în persoana lui Alexandru Stănean, durata interimatului său fiind de şase luni, relatează un comunicat de...

Enel Green Power începe construcţia unui parc eolian

F.A.Companii / 13 aprilie 2011

Enel Green Power (EGP) a început lucrările de construcţie la proiectul eolian de 28 MW din zonele Chlogos (19 MW) şi Prophet Elias (9 MW) de lângă Corint, nord-estul peninsulei Peloponez, Grecia, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Kaspersky Lab sprijină victimele tragediei din Japonia

F. A.Companii / 13 aprilie 2011

Kaspersky Lab colaborează cu un număr mare de parteneri în Japonia, iar biroul oficial din Tokyo, deschis în 2003, are 48 de angajaţi. Compania cunoaşte consecinţele cutremurului şi tsunami-ului care au zguduit această ţară în luna martie şi...

Carrefour România are un nou director executiv

F. A.Companii / 12 aprilie 2011

Francois-Melchior De Polignac este numit director executiv Carrefour România, înlocuindu-l pe Patrice Lespagnol, care va prelua conducerea Carrefour Grecia, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Coldwell Banker deschide două sucursale în Bucureşti

F. A.Companii / 12 aprilie 2011

Coldwell Banker Affiliates of Romania a deschis două noi sucursale imobiliare în Bucureşti, ajungând la o reţea de 18 unităţi. Investiţia necesară a fost de 40.000 de euro, Coldwell Banker ajungând deja la cinci noi inaugurări de sucursale în...

Înmatriculările de maşini noi au crescut cu 10%

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 12 aprilie 2011

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în primul trimestru, cu aproape 10%, la 9.679 unităţi, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce în martie înregistrările au scăzut cu 6%, comparativ de aceeaşi lună din 2010, la 3.793...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0538
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3999
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9296
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

siBVBex?

SIMONA ADAM, LAURENŢIU POPA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)

more articles

letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo