Companii

12 decembrie 2012
Gruia Stoica, proprietarul Grupului "Grampet"

"Grampet Group" a intrat şi pe piaţa Cubei

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 12 decembrie 2012

"Grampet Group" şi-a extins activitatea şi pe piaţa Cubei. Corporaţia românească şi Uniunea Căilor Ferate din Cuba au semnat, la începutul lunii noiembrie, un acord de colaborare în scopul dezvoltării domeniului transportului feroviar, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Agricultura românească în atenţia firmelor franceze

F.A.Companii / 12 decembrie 2012

Camera de Comerţ şi Industrie a României - Camera Naţională, în parteneriat cu Misiunea Economică UBIFRANCE din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti, cu sprijinul Fondului Naţional de Garantare a Creditului Rural, a organizat seminarul...

MedLife, peste 5.000 de pacienţi pe zi în zona de ambulatoriu

F.A.Companii / 12 decembrie 2012

Compania MedLife raportează, pentru acest an, o creştere a veniturilor de 20% faţă de rezultatele de anul trecut, având un avans faţă de piaţa de profil, care a înregistrat o ascensiune de 2-3% în acest an, relatează un comunicat de presă remis...

Romstrade a intrat în insolvenţă

Ziarul BURSA #Companii / 12 decembrie 2012

Tribunalul Giurgiu a aprobat intrarea intrarea în insolvenţă a companiei Romstrade, deţinută de Nelu Iordache, la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iaşi, şi a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania.

SIMA 2013: Festivalul inovaţiilor în agricultură

SIMA 2013: Festivalul inovaţiilor în agricultură

MIREL SCHERERZiarul BURSA #Companii / 12 decembrie 2012

Toată planeta agricolă va fi prezentă în februarie anul viitor la Paris unde se vor desfăşura, simultan, două expoziţii specializate: SIA (Salonul internaţional al agriculturii) care va avea loc între 23 februarie şi 3 martie 2013 în holurile de...

Centrul "Calderon" îşi omagiază membrii de onoare

F.A.Companii / 11 decembrie 2012

Pentru activităţile desfăşurate de-a lungul celor trei ani de funcţionare a Centrului "Calderon", primarul Neculai Onţanu îi va omagia mâine, de la ora 16:00, pe toţi cei care au venit în mijlocul locuitorilor sectorului 2, informează un...

Tassullo prezintă retrospectiva acestui an

F.A.Companii / 11 decembrie 2012

Compania Tassullo a devenit, în luna martie, membru "gold" al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi (ROGBC) şi s-a alăturat proiectului verde de restaurare din ţara noastră "Eco-Biblioteca", din localitatea Cacica, judeţul Suceva.

Romstrade a intrat în insolvenţă

F. A.Companii / 11 decembrie 2012

Tribunalul Giurgiu a aprobat intrarea în insolvenţă a companiei Romstrade, deţinută de Nelu Iordache, la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iaşi, arată sursele de presă.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo