Agricultura românească în atenţia firmelor franceze

F.A.
Companii / 12 decembrie 2012

Camera de Comerţ şi Industrie a României - Camera Naţională, în parteneriat cu Misiunea Economică UBIFRANCE din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti, cu sprijinul Fondului Naţional de Garantare a Creditului Rural, a organizat seminarul "Agricultura şi perspectivele de creştere în 2013", conform unui comunicat de presă.

Scopul seminarului a fost de a prezenta oportunităţile de afaceri cu partenerii francezi, de a trasa liniile de acţiune pentru anul viitor în acest sector de maxim interes, care angajează în prezent 30% din populaţia ţării şi de a identifica posibilităţile de finanţare din fonduri europene şi prin sisteme de plăţi guvernamentale, în paralel cu demersurile de internaţionalizare a agriculturii, prin implicarea Sistemului Cameral, după cum declara, în deschiderea evenimentului, Alexandru Epîngeac, Preşedintele CCI Giurgiu, membru al Colegiului de Conducere al CCIR.

Domnia Sa a transmis mesajul E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale, Mihail Vlasov, exprimând speranţa că acest eveniment va deveni un exemplu de bună practică în consolidarea relaţiilor româno-franceze.

Cu investiţii de 2,4 miliarde euro, Franţa este, conform statisticilor oficiale, al 4 lea investitor străin, dar, incluzând şi intrările de capital prin intermediul unor filiale ale companiilor franceze din ţări precum Olanda, se plasează, de fapt, pe locul 3, cu peste 6.700 societăţi comerciale cu participare franceză. Dintre acestea, în România activează 38 din cele 40 de companii care formează nucleul de referinţă în calculul indicelui bursier din Franţa, majoritatea fiind însă IMM-uri, de 4 ori mai multe decât în Polonia şi de 3 ori mai multe decât în Italia, cu afaceri cumulate în 2011, de 16 miliarde Euro. În ciuda crizei economice, nicio societate franceză nu şi-a delocalizat producţia din România, prezenţa franceză angajând peste 120.000 de oameni, cifră care nu a încetat să crească, conform afirmaţiilor dlui Philippe Garcia, Director pentru România al Misiunii Economice UBIFRANCE.

România are o marjă de creştere în domeniul agricol dintre cele mai importante, la care Franţa doreşte să participe prin stimularea transferului de tehnologii şi investiţii, a spus în continuare oficialul francez. România este un partener strategic pentru Franţa, fapt demonstrat şi prin creşterea continuă a comerţului bilateral, care a ajuns în 2011 la 6.5 miliarde Euro, Franţa fiind al 4 lea furnizor pentru România cu exporturi în valoare de 3,1 miliarde Euro, în timp ce exportul românesc în Franţa se ridică la 3,5 miliarde Euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb