CONFERINŢA "ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN" / CRISTIAN PÂRVAN, PREŞEDINTELE PIAROM:"Antreprenorii sunt optimişti şi mediul de afaceri caută să-şi continue activitatea"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 14 aprilie

Cristian Pârvan

Cristian Pârvan

România are spirit antreprenorial, dar acesta nu poate fi condiţionat şi nu putem aştepta să se dezvolte dacă nu reuşim să arătăm că antreprenorul, care pune în joc banii şi viaţa de familie, nu găseşte un mediu economic prietenos, mai ales în relaţia cu instituţiile statului, este de părere Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM). Printre altele, domnia sa a menţionat: "Este foarte important să coborâm educaţia antreprenorială la vârste cât mai reduse, pentru că acolo se formează plăcerea de a avea independenţă şi se pot dezvolta aceste aptitudini antreprenoriale".

În opinia sa, este important ca dezvoltarea IMM-urilor, necesare în orice ţară, să se facă coordonat, prin câteva direcţii esenţiale.

"În primul rând, trebuie sprijiniţi antreprenorii care pot deveni subfurnizori ai marilor companii internaţionale, pentru a creşte valoarea adăugată realizată în România. Apoi, de ani de zile susţinem că ar fi necesar să fie încurajat din punctaj şi politică publică atreprenoriatul care devine subfurnizor al companiilor multinaţionale din România, de care ţara noastră are nevoie, dar are nevoie şi de o valoare adăugată mai mare a IMM-urilor care pot oferi produse şi serv. O altă direcţe importantă este examinarea, în fiecare zi, a «balanţei comerciale» şi a stimulării celor ce produc bunuri care echilibrează balanţa de bunuri şi servicii a României", subliniază Cristian Pârvan, arătând că balanţa comercială continuă să se agraveze în special pe tronsonul bunuri şi servicii.

Măsurile luate de-a lungul anilor pentru sprijinirea antrepreoriatului românesc au fost limitate de resursele financiare de care statul a dispus, este de părere Cristian Pârvan, care menţionează că, în alte ţări, au fost alocate sume mult mai importante de bani pentru susţinerea mediului de afaceri. "Mediul de afaceri sprijinit în perioade dificile «întoarce» bani în economie", afirmă domnul Pârvan. Printre altele, Cristian Pârvan subliniază că, dacă produsele inovate nu îşi găsesc loc în economie, atunci degeaba sprijinim inovarea.

Cu toate acestea, antreprenorii noştri sunt pozitivi şi folosesc atât experienţa lor, cat şi toate pârghiile pe care le au la îndemână pentru a-şi duce mai departe afacerile, indiferent de condiţiile interne şi externe, ceea ce ar trebui să dea o notă de optimism ideii că, în ciuda dificultăţilor, mediul de afaceri caută să-şi continue activitatea, motivat de obţinerea profitului, şi să contribuie la rezultatele de la nivel macroeconomic, a mai spus preşedintele PIAROM.

Cristian Pârvan a mai evidenţiat că s-a discutat pe marginea rezultatelor nesatisfăcătoare din construcţii, subliniind că întârzierea adoptării unor măsuri ferme de revizuire a preţurilor materialelor şi materiilor prime a făcut ca unii constructori să se retragă din piaţă şi, astfel, sectorul construcţiilor a avut un efect negativ la PIB, de minus 0,1%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro