English
Pentru noi, zona de sustenabilitate nu se rezumă doar la a pune pe produs eticheta cu originea materiei prime, înseamnă să înţelegem de unde vin aceste materii prime şi cum au fost realizate, afirmă Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestle România. Domnia sa explică: ”De ce este important să ştim asta? Pentru ca să putem să intervenim în cazul în care se identifică riscuri. Ne uităm la declaraţiile furnizorilor, dar acest lucru nu este nici pe departe suficient. De aceea introducem la nivel contractual, pe întreg lanţul de aprovizionare, anumite cerinţe de mediu şi de respectare a drepturilor omului, astfel încât să ne asigurăm că materia primă pe care o folosim în produsele noastre este una sustenabilă. Ne uităm la due diligence din perspectiva riscurilor, ne uităm la diverse norme de instructaj pe care le putem oferi fermierilor cu care colaborăm şi tuturor furnizorilor. Trebuie să ştim de unde provin materiile prime pentru produsele noastre, lucru care ne ajută foarte mult şi pe plan local, deoarece, fiind un cumul de factori pe care îl luăm în considerare şi având această experienţă de aproape 160 de ani în spate, atunci când vine vorba de produse alimentare şi băuturi avem pe o bază foarte largă, care vine cu foarte multă responsabilitate şi cu multă complexitate în condiţiile în care produsele Nestle sunt distribuite în 185 de ţări la nivel global şi avem peste 2000 de branduri. Acest lucru înseamnă că avem şi multă putere de influenţă şi putem să introducem anumite norme la nivel de furnizor, de care să beneficieze nu numai produsele noastre sau businessul nostru, ci care să poate să fie extinse la nivel de industrie sau la nivelul altor industrii. Sustenabilitatea nu ţine sau nu acoperă doar zona aceasta de origine, ci ne ajută să vedem cum putem să intervenim pe lanţul de producţie, inclusiv la nivel de operaţiuni, de agricultură regenerativă. Aşa putem să introducem măsurile de care au nevoie partenerii noştri. A înţelege de unde îţi provine materia primă, cum este produsă, ce are nevoie partenerul tău, ne ajută să ne asigurăm că o să avem produsul preferat nu numai astăzi-mâine, ci şi peste 10, 15, 20, 50 de ani”.
• ”Sustenabilitatea în domeniul ambalajelor nu începe şi nu se termină la nivelul acestora”
Sustenabilitatea în domeniul ambalajelor nu începe şi nu se termină la nivelul acestora, afirmă Irina Siminenco, precizând: ”Este vorba despre un ecosistem complex care pleacă de la ambalajul conceput pentru a fi reciclat, dar în lipsa unei infrastructuri adecvate, a unor parteneriate la nivel de operatori, a unor tehnologii pentru reciclare propriu-zisă, a unei legislaţii care să fie foarte clară şi care să sprijine colaborarea între parteneri, aceste lucruri nu sunt posibile. Vorbim în mod real despre o responsabilitate extinsă, despre circularitate, despre ce înseamnă un sfârşit de viaţă al deşeului de ambalaj. Pentru noi, strategia este relativ simplă - ne uităm la mai puţine ambalaje, ambalaje mai bune şi sisteme mai bune. Mai puţin ambalaj înseamnă să vedem cum putem să reducem cantitatea de ambalaj folosit, respectiv cantitatea de plastic. Există mulţi specialişti la nivel global, inclusiv un institut - Nestle Institute for Packaging Sciences - care investeşte constant în tehnologie şi în materiale alternative, dar şi în măsuri care pot să ducă la reducerea cantităţii de plastic, de hârtie, de aluminiu - dacă vorbim de capsule de cafea. În industria alimentară, un ambalaj trebuie să asigure siguranţa alimentară şi calitatea. Degeaba intervenim noi şi lucrăm pe înlocuirea plasticului, de exemplu, cu hârtia, dacă se compromite siguranţa alimentară şi nu mai putem să asigurăm aceleaşi norme de calitate. Degeaba investim în reducerea cantităţii de material, dacă contribuim la risipă alimentară. Poate un produs de o cantitate mai mare ar putea să fie optim din punct de vedere al reciclabilităţii, dar pe de altă parte chiar consumăm absolut tot ceea ce cumpărăm? Este important să avem ambalaje concepute pentru a fi reciclate şi să intervenim pe designul de ambalaj, dar nu este suficient. Ne uităm şi la sisteme mai bune, adică la infrastructură. Există foarte multe tipuri de ambalaj care au reguli, sunt uşor de colectat şi reciclat. Aici, sistemul RetuRo este cel mai bun exemplu. Dar, există şi ambalaje care sunt esenţiale în industria alimentară, precum plasticul flexibil, polietilena, polipropilena. Mai este nevoie de investiţie, atât pe partea de infrastructură de colectare şi reciclare”.
Irina Siminenco mai spune: ”Dacă vorbim despre un ecosistem de colaborare, noi, ca producător, ne preocupăm de ambalaj şi ne asigurăm că este conceput pentru a fi reciclat. Avem retailerii, pe de altă parte, care pot să contribuie la partea de colectare şi de diseminare a informaţiei, campanii de conştientizare. Avem şi autorităţile, care se ocupă de asigurarea unei legislaţii care să fie clară şi uşor de implementat. Avem operatorii, care pot să sorteze cu uşurinţă, avem infrastructură de sortare pe rampe, avem şi tehnologia la nivel de operator de reciclare. Toate acestea sunt, însă, inutile dacă nu avem şi un consumator informat, care să ştie că ambalajul unui produs este conceput pentru a fi reciclat”.
• ”Atingerea obiectivelor de sustenabilitate - o investiţie, mai degrabă decât un cost”
Consumatorul este impactat în mod direct de costurile pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate, declară Irina Siminenco, subliniind: ”Accesibilitatea reprezintă, însă, o premisă puţin incorectă atunci când vorbim despre un producător precum Nestle, pentru că avem produse în 185 de ţări. Volumele sunt imense, iar din această perspectivă, absolut toate costurile care apar sunt împărţite la nivel global. Aş vrea să nu privim această accesibilitate ca un cost, ci mai degrabă ca o investiţie pentru că sunt companii care au început deja să investească de foarte mulţi ani - de dinainte să fie în atenţie sustenabilitatea, reciclabilitatea, ESG. Deci, nu vorbim de un cost în sine, ci de o investiţie”.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
