CONFERINŢA "ROMÂNIA - STRATEGIA DEZVOLTĂRII" | FLORIN SPĂTARU, MINISTRUL ECONOMIEI:"Putem să devenim pol industrial pentru piaţa unică europeană"

G.M.
Ziarul BURSA #Strategia dezvoltarii României / 16 septembrie 2022

"Putem să devenim pol industrial pentru piaţa unică europeană"

Economia europeană se află într-un moment dificil din cauza crizelor cu care s-a confruntat în ultimii ani, dar prin prisma actualului context geostrategic doreşte să îşi creeze o securitate în domeniul lanţurilor de aprovizionare şi să dezvolte noi capacităţi de producţie, obiective care ar putea constitui o şansă pentru ca ţara noastră să devină pol industrial al pieţii unice europene, susţine Florin Spătaru, ministrul Economiei.

"La nivelul Ministerului Economiei, am început să dezvoltăm strategii care să se alinieze la nivel european. Prima ar fi strategia de economia circulară, unde avem şi o schemă de minimis, de ajutor de stat. Avem deja bani pentru a putea iniţia proiecte pilot pentru un astfel de demers. Am discutat cu domnul ministru Boloş, despre finanţarea unui proiect pilot mai mare care să demonstreze că România poate. Avem apoi o strategie pentru creşterea competitivăţii economice româneşti, implementare de noi sisteme de management al calităţii, achiziţiei de echipamente pentru noi laboratoare. Venim cu schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, pentru prima dată în 30 de ani, pentru că suntem o ţară industrială, avem resurse, capabilităţi şi putem să devenim polul industrial pentru piaţa unică europeană. Încercăm să sprijinim investiţiile în această direcţie", a declarat Florin Spătaru.

Un alt domeniu prioritar pentru ministrul Economiei este industria metalurgică, unde oţelul produs acum nu va mai fi precum cel produs peste 10 ani, când va interveni decarbonarea sistemului energetic, ceea ce va asigura sustenabilitatea acestuia.

"Vom introduce hidrogenul în procesul energetic, vom introduce oţelării electrice care să producă acel oţel verde. Sunt investiţii masive ce trebuie realizate în acest domeniu şi discutăm în guvern cum putem să asigurăm finanţarea acestui proces: prin sumele alocate din Fondul pentru Tranziţie Justă, prin aplecarea către zona investiţională, pentru că, dacă nu o facem acum, va fi probabil prea târziu. (...) Vom continua cu strategia pe producţia de baterii, pe producţia de hidrogen şi utilizarea lui la nivel industrial pentru că sunt elemente importante pentru dezvoltarea economică. Din discuţiile purtate cu mediul de afaceri, am reţinut că România are posibilitatea să îşi multiplice de patru ori PIB-ul până în 2040, dacă facem aceste strategii şi le implementăm cât mai rapid", a arătat Florin Spătaru.

El a arătat că autorităţile centrale au aprobat şi o strategie de dezvoltare în energie şi că sunt alocate finanţări pentru mai multe proiecte care se vor regăsi în economia naţională.

"Dezvoltarea capabilităţilor energetice ale României şi producţia de energie vor stabiliza această piaţă. Trebuie să înţelegem toţi că energia este o utilitate pentru crearea lanţului de valoare, nu o industrie în sine. Trebuie să ne asigurăm că preţul energiei este unul pe care ni-l putem permite şi care poate genera plusvaloarea", a spus ministru Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a precizat că pentru realizarea unei reindustrializări a economiei româneşti este nevoie de asigurarea materiei prime de bază, fapt pentru care a relansat tema mineritului şi exploatării materiilor prime critice prin exploatare primară şi circulară.

"Produsul Intern Brut se bazează pe mobilitate, pe sectorul automotive şi de aceea discutăm despre două direcţii de acţiune: asigurarea cu semiconductori şi industria bateriilor, pentru că e-mobilitatea va deveni element cheie în perioada următoare. În ceea ce priveşte producţia de semiconductori avem 500 milioane euro alocate pentru realizarea capacităţilor de producţie. Suntem în discuţii cu Thierry Breton, comisarul european pe piaţa internă pentru atragerea unei investiţii în această zonă, avem discuţii cu potenţiali întreprinzători. Am pierdut câteva etape importante, dar am făcut paşii necesari pentru asigurarea finanţării şi sper ca toate elementele prezentate comisarului european vor putea să constituie un element principal pentru atragerea unei astfel de investiţii", a arătat ministrul Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a menţionat că nevoia de materii prime de bază se face simţită şi în industria chimică, sector de activitate ce poate asigura dezvoltarea economiei naţionale.

Domnul Spătaru consideră că nu mai avem timpul necesar pentru a face lucrurile secvenţial, ci este nevoie de o gândire integrată a acestora pentru a recupera timpul pierdut, iar în acest sens încearcă crearea unui stakeholder management. El crede că această abordare integrată ne poate asigura flexibilitate în dezvoltarea economică ulterioară.

"De aceea le-am cerut celor din zona privată să vină în sprijinul Ministerului Economiei pentru a crea aceste politici pragmatice. Trebuie să venim cu proiecte pilot pentru a vedea dacă strategiile propuse la nivel guvernamental sunt fezabile sau trebuie ajustate şi adaptate economiei europene", a concluzionat Florin Spătaru.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sa devenim pol industrial,

    După ce ați vândut și distrus economia

    românească, pare o declarație absurda.  

    Multe ar putea romanii daca nu ar fi condusi de politicienii astia de 30 de ani.

    Noi putem deveni cel mult niște sclavi.

    Atâtea conferințe, summit-uri, proiecte, întâlniri la nivel înalt, planuri de dezvoltare, FIX PICS. :) 

    Cuvinte deșarte, gargară, nimic important. 

    Uitați-vă, vă rog, în jurul vostru. Doar clădirile și, să zicem, străzile orașelor arată mai bine. 

    Ceea ce contează cu adevărat, OAMENII, tind către - (minus) infinit. Dramă totală.

    Așa că vestea cu polul de.... Vrăjeală... Cel mult poți aburi un copil cu 7 clase, la seral.  

    România are probleme uriașe cu resursa umană. Distrugerea sistemului de educație are și va avea consecințe dezastruoase. Nu poți deveni pol industrial cu o țară de analfabeți funcționali. Cel mult o țară de tranzit temporar pentru corporații ce caută mână ieftină de muncă.

    Absolut halucinant ce propune acest baiat.

    Daca o sa cautati aceleasi conferinte Bursa din 2020 o sa vedeti aceeasi colectie de vorbe goale cum "Romania ar putea deveni un hub de .... " in gura altor responsabili ai statului si tot asa... dam cu vorba goala in stanga si in dreapta.. peste 2-3 ani vor fi altii care vor vedea in Romania un Silcon Valley al vestului... asta in timp ce in tara noastra lucrurile merg cu adevarat cu viteza melcului in toate.  

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Strategia dezvoltarii României

Citeşte toate articolele din Strategia dezvoltarii României

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro