Compania Alstom, în calitate de lider al unui consorţiu din care mai fac parte companiile Rowad Modern Engineering şi Concrete Plus, a semnat patru contracte majore cu Căile Ferate Naţionale Egiptene pentru modernizarea unor coridoare feroviare strategice, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Valoarea totală a proiectelor se ridică la aproximativ 690 de milioane de euro, din care partea care revine companiei Alstom este de circa 300 de milioane de euro. Investiţiile vizează coridorul logistic 6 Octombrie - Alexandria şi linia Belbes - 10 Ramadan, potrivit sursei citate.
Aceste proiecte de modernizare feroviară sprijină programul naţional Egypt Vision 2030 prin consolidarea logisticii naţionale şi îmbunătăţirea conectivităţii între noile porturi uscate, zonele industriale şi porturile maritime majore, contribuind direct la reducerea blocajelor din lanţul de aprovizionare, se arată în sursa menţionată.
Potrivit comunicatului de presă, pentru coridorul care leagă oraşul satelit 6 Octombrie de Alexandria, bugetul alocat este de 550 de milioane de euro, din care aproximativ 240 de milioane reprezintă partea Alstom. Proiectul va fi implementat în trei loturi majore şi va introduce sisteme digitale feroviare de ultimă generaţie, telecomunicaţii modernizate şi lucrări complete de reabilitare civilă, măsuri care vor reduce timpul de parcurs pe întreaga rută cu aproape 80 de minute.
Proiectul Belbes - 10 Ramadan este evaluat la aproximativ 140 de milioane de euro, din care circa 60 de milioane reprezintă partea Alstom. Acesta va introduce aceleaşi tehnologii avansate pentru a îmbunătăţi conectivitatea către unul dintre cele mai mari hub-uri industriale din Egipt şi pentru a susţine transportul de marfă în coridorul logistic estic, transmite compania Alstom.
„Regiunea Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală nu a fost niciodată mai angajată în dezvoltarea unor reţele feroviare mai inteligente şi mai reziliente, iar Alstom se află în centrul acestei transformări. Aceste contracte demonstrează capacitatea noastră de a livra programe complexe de semnalizare la scară largă”, a declarat Martin Vaujour, Preşedinte AMECA la Alstom, conform comunicatului de presă.
Compania Alstom va fi responsabilă pentru ingineria completă, proiectarea, furnizarea, testarea şi punerea în funcţiune a noilor sisteme feroviare digitale pentru ambele coridoare, inclusiv semnalizarea ETCS Nivel 1 şi controlul operaţional în timp real. În paralel, partenerii Rowad Modern Engineering şi Concrete Plus vor livra clădirile tehnice, lucrările mecanice, electrice şi sanitare, precum şi infrastructura feroviară civilă. Proiectele implică o puternică componentă locală, aproximativ 50% din expertiză şi materiale provenind de la furnizori şi ingineri egipteni, se adaugă în sursa citată.






















































Opinia Cititorului