Consumul mondial de vin a scăzut în anul 2008

F.A.
Companii #Agro-alimentar / 7 aprilie 2009

Consumul mondial de vin a scăzut anul trecut din cauza crizei internaţionale, o scădere considerabilă fiind înregistrată în special în Europa, potrivit cifrelor preliminare publicate azi de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), transmite AFP.

Consumul mondial de vin s-a situat în 2008 la 243 milioane hectolitri, în scădere cu două milioane de hectolitri în raport cu 2007, a anunţat directorul general al OIV, Federico Castellucci, într-o conferinţă de presă. Acest recul se datorează, în parte, crizei economice dar şi scăderii persistente înregistrată în ţările europene mari producătoare şi mari consumatoare de vin (Franţa, Italia, Spania şi Germania), a explicat Castellucci. Pentru prima dată în istorie, consumul total de vin a fost mai mare în SUA decât în Italia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb