Crama Liliac estimează în 2015 vânzări de 4 milioane de lei

MIHAELA FURDUI
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 19 februarie 2015

Crama Liliac estimează în 2015 vânzări de 4 milioane de lei

Compania "amb Wine", care deţine Crama boutique Liliac, estimează, pentru 2015, vânzări de 4 milioane de lei, cu 33% mai mult decât în 2014.

Victor Ciupercă, country manager amb Holding, care deţine Crama Liliac, a declarat: "2014 a fost un an bun pentru noi. Am încheiat şi ultima etapă de dezvoltare a Cramei Liliac. Vânzările au legătură cu maturizarea viei. În 2014 am crescut cu 70% faţă de 2013, am vândut toată producţia. Începând cu 2015, intrăm într-o etapă de consolidare a poziţiei construite în cei cinci ani de activitate pe piaţa vinurilor premium. În 2015, creşterea este mai temperată, ca şi piaţa, mizând pe actuala capacitate de producţie şi pe extinderea parteneriatelor cu distribuitorii la nivel naţional. După acest an, rata va fi mai mică şi vom veni cu mai multe varietăţi".

Compania a anunţat, ieri, finalizarea procesului de mărire a Cramei Liliac din comuna Batoş, în urma unei investiţii de 7 milioane de euro. Astfel, capacitatea actuală de producţie este de 260.000 de litri, urmând să urce până la 350.000 de litri, în acest an.

Compania produce şi comercializează în România brandurile de vinuri LILIAC, Young Liliac şi Crepuscul.

Potrivit lui Victor Ciupercă, anul trecut au fost vândute în segmentul Horeca 65 de mii sticle de Liliac, iar în retail au fost vândute 15 mii de sticle de Crepuscul.

Domnia sa a precizat că 10-15% din producţie merge la export în Austria, Germania şi Polonia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb