Criză la raionul de carne de tun

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 5 decembrie 2023

Cătălin Avramescu

În ultimul an de existenţă a regimului Ceauşescu am primit o lecţie de la mama mea. Într-o zi, când m-am întors acasă, am găsit-o în faţa televizorului. Urmărea unul dintre discursurile acelea fără cap şi fără coadă ale lui Nicolae Ceauşescu. Tânăr fiind, m-am supărat. Am întrebat-o de ce se uită la aşa ceva. Răspunsul m-a surprins: "Mă uit, pentru că o să vină o zi, după ce Ceauşescu nu va mai fi, când unii vor spune că nu a fost chiar aşa de rău. Mă uit să văd cu ochii mei cât a fost de rău, să nu poată nimeni să îmi spună că a fost altfel".

Iată de ce mai urmăresc declaraţiile unuia ca Vladimir Putin. Eu sunt lămurit cu privire la acest personaj. Am scris despre el, chiar în aceste pagini, cu mult înainte de invazia din Ucraina, atrăgând atenţia asupra planurilor sale morbide. Dar văd că găseşte noi forme de a face rău sau de a justifica inacceptabilul. Aşa că stau şi privesc.

Una dintre ultimele sale scorneli, spusă la o întâlnire a aşa-zisului Consiliu Mondial al Poporului Rus, a fost să îndemne rusoaicele să toarne copii pe bandă rulantă. "A avea mulţi copii, o familie numeroasă, ar trebui să devină o normă, un mod de viaţă pentru tot poporul Rusiei". Prin urmare, după dictatorul de la Kremlin, rusoaicele ar trebui să aibă "şapte, opt sau mai mulţi copii".

Să presupunem că rusoaicele se conformează. Ce urmează? Evident, ca respectivii să fie repede îngrăşaţi, îndoctrinaţi şi trimişi pe front. Rusia deja a pierdut circa 300.000 de soldaţi şi mercenari pe frontul din Ucraina. Adică de cinci ori mai mult decât au pierdut Statele Unite în Vietnam. Într-o perioadă de zece ori mai scurtă.

Dincolo de cinismul fără margini, aici avem de-a face cu o problemă serioasă, cu implicaţii istorice. Vârful de populaţie al aşa-zisei Federaţii Ruse a fost înregistrat în 1991, când acest stat avea peste 148 de milioane de locuitori. Pe atunci Rusia era pe locul 6 în lume, înaintea Japoniei.

În anul curent (2023), Rusia a intrat cu 146 de milioane de locuitori, ceea ce o plasează pe locul 9 în lume, fiind depăşită de Bangladesh, Brazilia şi Nigeria. La prima vedere nu este o diferenţă prea mare, scăderea fiind de numai 2 milioane de locuitori.

Necazul este că acestea erau cifrele oficiale la 1 ianuarie 2023. De atunci, sute de mii de cetăţeni ruşi au fugit din ţară. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt tineri. Iar cifrele pierderilor de pe frontul din Ucraina nu sunt recunoscute oficial. Probabil că discutăm, în realitate, despre 145 de milioane de oameni, cel mult.

Veţi spune că şi asta este suficient pentru a asigura Federaţiei Ruse un statut de "ţară mare", oricum peste Japonia (124 de milioane), Turcia (85 de milioane) sau Germania (84 de milioane). Corect. Însă la orizont se anunţă o criză demografică de proporţii înspăimântătoare.

Mai întâi, să observăm că în ultimii ani Rusia a devenit un stat care - bizar - a atras imigranţi. Unii sunt ruşi din alte foste "republici sovietice", alţii sunt în căutare de muncă. La care autorităţile ruse adaugă, abuziv, şi populaţia din teritoriile ocupate din Ucraina.

Însă necazul cel mai mare, pentru cei care visează un imperiu al "Lumii Ruse", este că natalitatea s-a prăbuşit. În ultimii trei ani, decesele au fost dublul naşterilor. Dacă se menţin actualele condiţii, populaţia Rusiei va scădea în 50 de ani cu aproape o cincime.

Lui Vladimir Putin îi place să compare situaţia de acum cu aceea din timpul aşa-zisului Mare Război Patriotic. Să îi facem pe plac şi să îi prezentăm cifrele. În 1941, o femeie sovietică năştea, în medie, 4,6 copii. În Rusia anului 2023, o femeie naşte, în medie, 1,8 copii.

O altă complicaţie ţine de structura populaţiei. La naştere, ca în multe alte ţări, sunt ceva mai mulţi băieţi. În Rusia, sunt 1,06 băieţi la fiecare fată. Însă în zona de vârstă dintre 15 şi 64 de ani, rămân doar 0,92 de bărbaţi la fiecare femeie. Accidentele şi consumul de alcool probabil explică această prăbuşire.

Nici speranţa de viaţă nu stă mai bine. În 2019, aceasta era de 73 de ani. În 2021 aceasta căzuse brusc, la 70 de ani. O bună parte a explicaţiei, desigur, este de găsit în epidemia de Covid. Totuşi, speranţa de viaţă nu arată foarte bine nici acum. Un rus născut astăzi va trăi, probabil, cam tot atât cât un locuitor din Filipine sau din Cambodgia. Ceea ce, pentru a mă exprima politicos, nu este grozav. Rusia este pe locul 134 în lume în ce priveşte speranţa de viaţă.

Una peste alta, steaua Rusiei apune pe scena relaţiilor internaţionale. Pot face ruşii ceva pentru a stopa acest declin demografic?

Cu toate că politicienii se vor lăuda că au soluţii, istoria arată că acestea sunt doar iluzii. Nu poţi convinge o femeie să facă copii dacă îi dai câteva zile de concediu în plus sau un bonus la salariu. Şi, mai ales, nu poţi convinge milioane de femei să facă trei sau mai mulţi copii. Mai ales pe vreme de război. Şi în special în absenţa unui soţ.

Vladimir Putin crede că un război de uzură va pune în genunchi Ucraina. Realitatea este că, pe termen lung, Rusia este aceea care se va uza dincolo de limitele sale tehnologice.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Si in Romania, fara razboi, situatia demografica este la fel sau poate chiar mai rea.

    nu e o problema dc mai scade populatia pt ca omenirea s-ar putea sa-si fi depasit limita de crestere.

    natura regleaza orice exces. si populatia umana e in exces deja pe Terra. din 1975 cand m-am nascut, si pn azi populatia a crescut de la 4 mld la 8 mld. am ajuns sa ne punem problema sa mancam gandaci. 

    am ajuns cu pluarea asa de rau ca ne apropiem de un dezastru climatic. oamenii din zonele sarace migreaza cu zecile de mii zilnic spre europa, usa. sunt probleme cu apa. tot ce s-a putut defrisa pt agricultura s-a defrisat. tot ce s-a putut scormoni pt resurse s-a scormonit, etc 

    singura solutie e scaderea populatiei nu cresterea.  

    cat despre putler, aia sper sa scada la zero. 

    si despre nostalgicii ceausisti sunt amnezici sau au facut parte din turnatori sau securisti sau ce stiu eu. cica "aveam eugenia si ce bune erau nu ca azi"( dar eu tin minte ca-ti spargeai dintii cu ele si nu se puteau manca), si ca "aveam marochinarie" :))) de parca azi n-ai eugenii si mall si on line si tot ce vrei pe toate gusturile.  

    imi aduc si eu aminte 2 povesti cu maica -mea 

    -am vazut ca are carnet membru PCR, si am intrebat-o :pt ce ai carnet la astia? a zis, nu poti sa inaintezi nicaieri la serviciu dc nu esti membru pcr 

    si alta, am intrebat-o de ce nu mergem si noi in excursie in strainatate ca am auzit ca se mai merge si noi doar in tara mergeam, si zice, am auzit ca cei ce pleaca in excursii pe afara sunt luati la ochi rai, si eu am 2 copii si nu-mi permit sa ma ia astia la ochi rai.

    da deci epoca "de aur". pff. cum sa nu-ti fie dor? 

    Am pierdut 4 milioane concetățeni cu putere de munca, în afara României se nasc mai multi copii români...e mult mai tragic cum guvernele noastre de după 1990 și-au bătut joc mai rău ca într-un război!

    1. ce zici ca ai pierdut ?

      E șoșo speech. Integrarea în UE a venit cu mobilitatea forței de muncă, ciclu încheiat pentru că salarizarea din România e la media UE.

    ... modelele centraliste nu pica pentru ca au fost conceptualizate necorespunzator ... ele pica pentru ca cer birocratii exagerate ... populate in timp de indivizi (si insist asupra acstui termen!) ... care in drept pretind a fi fideli sistemului ... in fapt, isi urmaresc propriile porniri si interese personale ... birocratia procedurata nu ii ajuta decat sa le camufleze (intelectualismul materialist) ... si in asta consta slabiciunea sistemului ... n-are nici o treba cu demografia ...

    1. ... mai simplu spus ... conform ipotezei expuse am putea presupune ... ca o familie cu zece copii este mai bogata decat o familie cu 1-2 copii ... intrebarea este: care dintre familii plateste mai mult impozit sau primeste mai multe subventii?! ... si cred ca raspunsul la aceasta intrebare lamureste problema socialism/capitalism - ca forma de (re)distributie a resurselor ...

      ... cred ca m-am incuiat intr-un paradox ... daca stau acasa pe venit minim garantat ... privat fiind de a-mi consuma productiv forta de viata ... cred ca o sa trec la a contribui la problema demografica ... la urma urmei, este un venit minim garantat in plus ... dar daca ma trezesc intr-o societate cu o industrie in expansiune?! ... datorata anumitor circumstante specifice, pe care nici nu vreau sa le inteleg ... stiu doar ca apar noi locuri de munca ...ma angajez, prosper si imi doresc asta si pentru viitorii mei copii ... desigur, poate unii vor alege armata ... hmmm, parca asa s-a ridicat america prin anii 50 ... poate ma insel ...

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb