DACĂ NU PRIVATIZĂM TRANSGAZ ŞI OLTCHIM, FMI nu prezintă boardului concluziile misiunii

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 august 2012

FMI nu prezintă boardului concluziile misiunii

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu va prezenta raportul privind cea de a şasea revizuire a acordului preventiv cu ţara noastră în board-ul FMI, dacă nu privatizăm, în septembrie, Transgaz şi Oltchim, potrivit surselor noastre.

Reprezentanţii Ministerului Economiei au anunţat, săptămâna trecută, că transportatorul naţional de gaze naturale Trans-gaz (simbol TGN) şi combinatul Oltchim (simbol OLT) vor fi privatizate în luna septembrie, după ce procesul a fost amânat în repetate rânduri.

Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, a anunţat, săptămâna trecută, că va fi lansată, în septembrie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), o ofertă publică secundară la Transgaz, pentru vânzarea pachetului de 15% din acţiunile pe care statul le deţine la această companie.

Domnia sa a adugat că managementul privat la Transgaz va fi selectat până la sfârşitul acestui an.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a anunţat, tot la sfârşitul săptămânii trecute, că procedura licitaţiei de vânzare a participaţiei statului român la Oltchim Râmnicu Vâlcea va fi organizată la sediul OPSPI, pe 14 septembrie, la ora 11:00, fiind deschisă oricărui investitor, asocieri sau consorţii de investitori.

Metoda de privatizare a Oltchim este o metodă combinată: licitaţie cu oferta în plic urmată, dacă va fi cazul, de negociere sau de licitaţie cu strigare după regula licitaţiei competitive, iar criteriul de selecţie a ofertantului câştigător este cel mai mare preţ oferit pe acţiune, potrivit OPSPI.

Delegaţia FMI, condusă de Erik de Vrijer, urmează să prezinte, astăzi, concluziile celei de a şasea evaluări a acordului de tip preventiv cu România.

Acordul de tip preventiv dintre România şi FMI a început pe 31 martie 2011 şi se ridică la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb