Daniel Ionescu va sesiza FBI şi Interpolul pentru tranzacţiile cu acţiuni "Rompetrol Rafinare"

Ingrid Zamfir
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 22 iunie 2004

Daniel Ionescu, secretar al Comisiei de Buget Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, a sesizat Partidul România Mare (al cărui membru este) cu privire la problema tranzacţiilor realizate, în luna aprilie, cu acţiuni "Rompetrol Rafinare" Constanţa. "Dacă va considera necesar, PRM va sesiza, mai departe, Parchetul Naţional Anticorupţie, FBI şi Interpolul", ne-a declarat domnul Ionescu.

Deputatul PRM, fost comisar al CNVM, a semnalat, prin intermediul presei, o serie de presupuse ilegalităţi săvîrşite de mai multe personalităţi din lumea afacerilor cu ocazia tranzacţionării acţiunilor "Rompetrol Rafinare": spălare de bani, deturnare de fonduri, manipularea pieţei, nerespectarea regulilor de tranzacţionare a acţiunilor etc. "Aştept rezultatul CNVM cu privire la ancheta demarată în cazul tranzacţiilor amintite şi, în funcţie de acestea, voi avea o poziţie mai mult decît tranşantă", precizează Daniel Ionescu, adăugînd că a aflat cu întîrziere de acest caz, întrucît a fost plecat în străinătate în perioada în care au avut loc transferurile. Deputatul Ionescu spune că, la întoarcerea în ţară, a găsit informaţiile amintite în căsuţa personală de la Camera Deputaţilor şi, drept urmare, a început cercetarea.

Fostul comisar CNVM va transmite cazul către FBI şi Interpol, întrucît, potrivit spuselor sale, un pion principal în transferurile cu acţiuni "Rompetrol Rafinare" l-a jucat "Saltville", o companie "off-shore" reprezentată de un fost asociat al lui Dinu Patriciu în societatea "Goodison" din Olanda.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro