Deficitul bugetului general consolidat a scăzut la 0,2% din PIB

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 august 2014

Deficitul bugetului general consolidat a scăzut la 0,2% din PIB după primele şapte luni din acest an, faţă de 1% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent, ceea ce creează premisele încadrării în ţinta de deficit pe ansamblul anului 2014 de 2,2% din PIB, conform execuţiei bugetare publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

La finele lunii iulie 2014 s-a înregistrat un excedent primar de 0,96% din PIB faţă de 0,25% din PIB aferent aceleaşi perioade a anului precedent.

Potrivit Ministerului Finanţelor, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 120,9 miliarde lei, reprezentând 18,3% din PIB, au fost cu 4,1% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Astfel, s-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din contribuţiile de asigurări sociale (+1,77 miliarde de lei), impozite şi taxe pe proprietate (+990,5 milioane de lei), accize (+1,273 milioane lei), impozitul pe profit (+864,5 milioane de lei), TVA (+643,5 milioane de lei).

Veniturile din taxe pe utilizarea bunurilor s-au redus cu 80%, ca urmare a încasării în anul precedent a taxelor de licenţă pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în suma de +2 miliarde de lei.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la impozite şi taxe pe proprietate cu 5,3%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 3,5% şi venituri nefiscale cu 2%.

Sumele rambursate de UE în contul plăţilor efectuate s-au diminuat cu 10,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu menţiunea că în bugetul general consolidat, sunt înregistrate numai sumele rambursate aferente proiectelor ai căror beneficiari sunt instituţiile publice, nefiind incluse şi cele destinate sectorului privat.

Potrivit datelor MFP, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 121,9 miliarde lei, s-au redus atât în termeni nominali, cu 0,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, cât şi în termeni reali, acestea fiind inferioare cu un punct procentual ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 3,3% ca urmare a creşterii salariului minim brut de la 1 ianuarie de la 800 lei la 850 lei şi plăţii drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită, în principal, plăţii arieratelor către furnizorii de medicamente, din fondul naţional de asigurări sociale de sănătate, ca urmare a implementării Legii nr. 72/2013 prin care s-a transpus în legislaţia românească Directiva nr. 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăţilor comerciale, precum şi plata serviciilor medicale efectuate de spitale.

Faţă de anul precedent s-a înregistrat reducerea cheltuielilor cu dobânzi, cu 3,1% datorită scăderii randamentelor la licitaţiile emisiunilor de obligaţiuni de tip benchmark, precum şi a subvenţiilor acordate, cu 4,7%.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 11,8 miliarde lei, respectiv de 1,8% din PIB, faţă de 14,9 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului precedent. În perioada raportată din anul 2013 s-au plătit arierate ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în sumă de circa 2 miliarde lei, precum şi arierate ale administraţiilor locale din împrumuturi din trezorerie în sumă de 800 milioane lei.

Fără plata arieratelor din 2013, cheltuielile de investiţii din primele 7 luni ale anului 2014 sunt la acelaşi nivel cu cele realizate în perioada similară a anului trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb