Conspiraţia sociopaţilor
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 septembrie 2008
Oamenii politici se comportă de parcă am trăi pe Lună, de parcă criza financiară actuală ar fi avut loc acum o sută de ani, de parcă românii ar fi imuni la efectele recesiunii, de parcă preţul barilului de petrol ar fi 20 de dolari, iar producţia alimentară mondială ar fi în progresie geometrică, de parcă războiul din Irak şi Afganistan s-ar fi terminat demult.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 septembrie 2008
În timp ce preşedintele României adresa unui Parlament pe jumătate gol, un discurs pe jumătate inutil şi era, probabil, ascultat de mult mai puţin de jumătate din Electorat, fără prea mare interes, în Statele Unite, preşedintele se adresează naţiunii din biroul propriu, este ascultat cu sufletul la gură de toţi americanii, chiar şi cei care nu l-au votat şi nici nu sunt de acord cu politica administraţiei sale; Camera Reprezentanţilor şi Senatul lucrează zi şi noapte; candidaţii la Casa Albă îşi întrerup campaniile electorale pentru a conduce operaţiunile de salvare, puse la cale de Administraţie şi Congres.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 23 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 19 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 18 septembrie 2008
Cornel CodiţăEditorial / 17 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 16 septembrie 2008
MAKEZiarul BURSA #Editorial / 15 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 15 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 septembrie 2008
După Georgia, toată lumea caută cu lupa locul următorului conflict care ar putea implica folosirea forţei militare, pe scară mai redusă sau mai largă.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 9 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 8 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 5 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 septembrie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 2 septembrie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 1 septembrie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 26 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 25 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 19 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 18 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 12 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 11 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 august 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 7 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 august 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 4 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 august 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 30 iulie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 29 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 28 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 24 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 iulie 2008
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 22 iulie 2008
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 21 iulie 2008
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 iulie 2008
George Marinescu
Gheorghe Iorgoveanu
A.I.
F.A.
A.I.
A.I.
![]() | 5.0707 |
![]() | 4.3397 |
![]() | 5.4290 |
![]() | 5.8604 |
![]() | 505.2770 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 11 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 10 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 7 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 martie