Eurostat: România este ţara din UE cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze

Z.B.
Macroeconomie / 30 octombrie, 17:04

Eurostat: România este ţara din UE cu cea mai mare creştere a preţurilor la energie electrică şi gaze

România se află pe prima poziţie în topul statelor din Uniunea Europeană (UE) care au înregistrat, în primele şase luni din acest an, cea mai mare creştere a preţurilor la energia electrică şi gazele livrate gospodăriilor populaţiei, comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit Eurostat, cu un avans de 51,6% la energie, respectiv 9,3% la gaze naturale. La nivelul UE, preţurile medii în primul semestru din 2026 sunt în scădere, raportat la primul semestru din 2025, conform Eurostat.

„Preţurile energiei electrice pentru gospodării au crescut semnificativ, în primele şase luni din acest an, în România (51,6% faţă de prima jumătate a anului 2025), Irlanda (19,8%) şi Finlanda (18,4%). În schimb, unele ţări au înregistrat scăderi accentuate, în special Danemarca (31,7%) şi Luxemburgul (24,1%)”, arată, vineri, Eurostat.

Exprimate în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), preţurile cele mai ridicate au fost înregistrate în România (46,9 la 100 kWh), Polonia (41,1) şi Cehia (34,3), conform datelor Eurostat. Cele mai mici preţuri au fost raportate în Malta (13,8), Ungaria (14,7) şi Luxemburg (15,5), potrivit Eurostat.

În prima jumătate a anului 2026, preţurile medii ale energiei electrice pentru gospodăriile din UE au scăzut cu 2,2%, ajungând la 0,28 euro, faţă de 0,29 euro pe kWh în a doua jumătate a anului 2025, informează Eurostat. Preţurile au rămas mult peste nivelurile de dinainte de criza energetică din 2022, arată Eurostat.

În acelaşi timp, taxele şi impozitele au scăzut uşor, ponderea lor în factura finală reducându-se cu 0,5 puncte procentuale, de la 28,9% în a doua jumătate a anului 2025 la 28,4% în prima jumătate a anului 2026, transmite Eurostat.

Un număr de 6 ţări au raportat preţuri de peste 0,30 euro pe kWh, în timp ce 5 ţări au înregistrat preţuri sub 0,20 euro pe kWh, potrivit sursei citate.

„Irlanda a raportat cele mai ridicate preţuri la energia electrică, de 0,39 euro pe kWh, fiind urmată de Germania şi Belgia (ambele cu 0,36 euro). În schimb, cele mai mici preţuri au fost observate în Ungaria (0,11 euro), Malta şi Bulgaria (câte 0,13 euro)”, conform datelor Eurostat.

În prima jumătate a anului 2026, preţurile medii la gaze pentru gospodăriile din UE au scăzut la 0,11 euro pe kilowatt-oră (kWh), potrivit sursei menţionate. Preţurile s-au redus cu 10,2 % faţă de semestrul al doilea al anului 2025 şi cu 3,5 % faţă de primul semestru al anului 2025, potrivit Eurostat.

Acesta este cel mai scăzut preţ mediu al gazelor în UE înregistrat după primul semestru al anului 2022, conform datelor Eurostat.

„Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Bulgaria (14,5%), Grecia (11,3 %) şi Spania (10%), în timp ce cele mai mari creşteri au avut loc în România (9,3%), Croaţia (8,9%) şi Slovacia (6,6%)”, anunţă Eurostat.

Exprimate în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), cele mai ridicate preţuri la gazele naturale pentru gospodării au fost observate în Suedia (17,7 la 100 kWh), Portugalia (15,0) şi Ţările de Jos (13,8), în timp ce cele mai mici au fost înregistrate în Ungaria (4,3), Luxemburg (6,6) şi Croaţia (6,8), arată datele Eurostat.

În acelaşi timp, Suedia a înregistrat cele mai ridicate preţuri la gaze pentru gospodării, respectiv 0,22 euro pe kWh, fiind urmată de Ţările de Jos (0,16 euro), Franţa şi Portugalia (ambele cu 0,13 EUR), precizează Eurostat. Cele mai mici preţuri au fost înregistrate în Ungaria (0,03 euro pe kWh), Croaţia (0,05 euro), precum şi în România şi Slovacia (ambele cu 0,06 euro), arată Eurostat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb