Facebook devine interesat de hobby-urile utilizatorilor

Ziarul BURSA #Companii #IT / 17 februarie 2020

Pasiunile oamenilor stârnesc interesul marilor reţele de socializare. Facebook are o nouă aplicaţie, dedicată hobby-urilor. În locul serviciului pentru întâlniri, a cărui lansare a fost amânată în Europa din cauza problemelor privind gestionarea datelor, Facebook lansează Hobbi, o aplicaţie pentru documentarea proiectelor personale. Hobbi este produsul NPE Team, divizie din cadrul Facebook care are rolul de a crea servicii şi aplicaţii noi, pentru a vedea ce prinde la utilizatori în zona de socializare. Este o aplicaţie prin care utilizatorii ar trebui să-şi documenteze pasiunile, fie că este vorba de gătit, grădinărit, desen sau altceva, şi să facă asta publicând poze şi filmări. Orice intră în categoria hobby, practic. În această fază, Hobbi are doar funcţii de editare şi organizare a conţinutului. Este lipsită de alte facilităţi sociale, dincolo de opţiunea share, care trimite creaţiile pe Facebook sau alte reţele. Inclusiv opţiunile de editare sunt foarte simple, existând mai puţine instrumente decât la funcţia Story din Instagram, spre exemplu. Coincidenţă sau nu, Facebook lansează Hobbi la mai puţin de o lună după ce Google a lansat o aplicaţie numită Tangi, care vizează aceeaşi nişă - zona de hobby-uri şi creativitate.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb