Firmele Pfizer, Roche şi GlaxoSmithKline, printre cele cercetate de procurori

Ziarul BURSA #Anticorupţie #Sănătate / 30 iulie 2015

Firmele Pfizer, Roche şi GlaxoSmithKline, printre cele cercetate de procurori

Actualizare 14:26 SUA ar putea investiga GlaxoSmithKline, pentru acuzaţiile de plăţi ilegale către medici în România

Autorităţile din Statele Unite ar putea investiga GlaxoSmithKline (GSK) privind acuzaţiile legate de recompensarea unor medici în România pentru prescrierea unor medicamente ale companiei.

În 2014, GlaxoSmithKline a fost amendată în China pentru corupţie, cu 3 miliarde de yuani (483 milioane dolari). Grupul analizează deja comportamentul incorect al angajaţilor în Polonia, Emiratele Arabe Unite, Liban, Iordania, Siria şi Irak, iar acum se confruntă cu noi acuzaţii de dare de mită, în România, transmite Reuters.

(E.D.)

---

Actualizare 09:38 Reuters: "O scrisoare ce demască practicile ilegale ale medicilor, trimisă către GSK, va fi analizată «foarte atent» de companie"

Compania este suspectată de luare de mită în Polonia, Emiratele Arabe Unite, Liban, Iordania, Siria şi Irak

Producătorul de medicamente GlaxoSmithKline, care a primit o amendă record de 483 de milioane de dolari pentru corupţie în China, anul trecut, şi este suspectat de alte posibile abateri ale personalului său în alte ţări, se confruntă cu noi acuzaţii de luare de mită, de această dată în România, potrivit Reuters.

Compania este deja suspectată de luare de mită în Polonia, Emiratele Arabe Unite, Liban, Iordania, Siria şi Irak.

Ultimele acuzaţii se referă la faptul că GSK a plătit unor medici români sute şi într-unul din cazuri mii de euro între 2009 şi 2012 pentru prescrierea medicamentelor sale, inclusiv tratamente de prostată Avodart şi Duodart şi medicamentul pentru boala Parkinson Requip, arată agenţia de presă britanică.

Potrivit unui e-mail trimis luni conducerii companiei, o copie fiind obţinută de Reuters, medicii au fost plătiţi pentru prescrierea cu predilecţie a produselor companiei, unii dintre ei recompensaţi chiar de mai multe ori.

GSK a oferit de asemenea medicilor mai multe deplasări în străinătate şi i-a plătit sub acoperirea unor participări la consilii consultative, potrivit acestui email.

Compania a declarat ca va examina "foarte atent" aceste acuzaţii, care acoperă o perioadă dinainte de a se angaja în decembrie 2013 să nu mai plătească medici pentru a vorbi în numele ei sau pentru a participa la conferinţe internaţionale.

"Primim scrisori de acest gen din când în când. Salutăm şi sprijinim posibilitatea ca oamenii să vorbească dacă au dubii", a declarat GSK într-un comunicat. "Uneori găsim unele lucruri şi acţionăm în consecinţă, alteori descoperirile noastre nu fundamentează problemele ridicate", adaugă GSK.

Scandalul din China, care a implicat presupuse luări de mită totalizând sute de milioane de dolari, a lovit vânzările GSK în această ţară, deşi CEO-ul companiei, Andrew Witty, raportând ieri rezultatele trimestriale, a declarat că afacerile din China sunt în curs de stabilizare.

Expeditorul e-mail-ului din România a declarat că acesta va fi trimis Departamentului Justiţiei Statelor Unite şi Comisiei pentru Securitate şi Schimb (SEC, Securities and Exchange Commission, aparţinând preşedintelui SUA), care investighează GSK pentru posibile încălcări ale Foreign Corrupt Practices Act (Legea privind practicile de corupţie în străinătate).

Un program SEC oferă stimulente în numerar denunţătorilor pentru a raporta situaţii de malpraxis corporativ, aminteşte Reuters.

(A.C.)

-----------------

Companii mari din domeniul farmaceutic precum Roche, Pfizer sau GlaxoSmithKline sunt printre cele implicate în recompensarea unor medici oncologi cu vacanţe de lux, pentru ca doctorii să prescrie preferenţial anumite medicamente, potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax.

Conform unor surse judiciare în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se află 11 companii: Roche România, structură a concernului multinaţional Roche - producător de medicamente, Actavis-producător/distribuitor de medicamente, dar şi Pfizer România- companie biofarmaceutică, Teva Pharmaceuticals România - companie farmaceutică, Novartis Pharma Services - producător de medicamente, Alvogen România- producător de medicamente, Sandoz Pharma Services- companie farmaceutică,GlaxoSmithKline România - producător de medicamente, Egis International - companie farmaceutică, Romastru Trading - distribuitor de medicamente şi Glenmark Pharmaceuticals - producător de medicamente.

Aceleaşi surse arată că din cercetările făcute până în prezent "a rezultat că, în ceea ce priveşte activitatea derulată de Roche şi Actavis, aceasta a fost coordonată, în scopul prescrierii cu predilecţie a produselor acestor companii pentru maximizarea vânzărilor/profitului, de către Dan Zamonea, fost director general la Roche România, Lucuţă Teodor, fost director economic la Roche România SRL, Ivan Dan, director general la Actavis SRL".

Sursele citate arată că numărul mare de medicamente găsite la percheziţiile de marţi se explică prin faptul că "suspecţii practic le comandau ca şi cum ar avea pacienţi care trebuie să beneficieze de schema de tratament cu medicamentul X, acesta era foarte scump, se deconta, deci se achita din buget acel medicament firmei, iar medicul lua comisionul de la firma de medicamente prin sponsorizare, excursii, congrese sau alte modalităţi".

În realitate, menţionează sursele citate, "nu era necesar acel medicament căci nu exista pacient" aceasta fiind o altă modalitate prin care medicii fraudau sistemul, pe lângă cea cu prescrierea celor scumpe.

Procurorii DNA au făcut, marţi, 61 de percheziţii Bucureşti şi judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, la companii farmaceutice, distribuitori de medicamente, spitale şi clinici de oncologie, precum şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie, în legătură cu înţelegeri privind prescrierea unor medicamente, cu "recompensarea" doctorilor.

Anchetatorii au făcut percheziţii la clinici de oncologie din cadrul spitalelor judeţene Sibiu, Zalău, Târgu Mureş, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj, Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă", Spitalul din Cluj-Napoca, Cabinetul Oncologic de la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, şi la firme şi distribuitori de medicamente pentru cancer.

Cantităţi foarte mari de medicamente scumpe, laptopuri, calculatoare şi documente privind sejururi au fost ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor făcute marţi, la companii farmaceutice, spitale şi clinici de oncologie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, că printre medicamentele pentru tratamentul cancerului ridicate la percheziţii erau şi fiole care costă 20.000 de lei bucata.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro