Florin Jianu: Extinderea UE reprezintă o oportunitate strategică pentru IMM-uri şi Piaţa Unică

Z.B.
Companii / 1 octombrie, 17:55

Florin Jianu: Extinderea UE reprezintă o oportunitate strategică pentru IMM-uri şi Piaţa Unică

IMM România, în parteneriat cu SMEunited şi Consiliul Economic şi Social (CES), a organizat, joi, la Palatul Victoria, evenimentul „Europe 2040: Enlargement, SMEs and Social Dialogue”, arată un comunicat de presă remis redacţiei de către IMM România. Reuniunea a adus în prim-plan rolul strategic al întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în spaţiul Uniunii Europene şi în contextul consolidării Pieţei Unice, se precizează în comunicat.

Desfăşurat într-un format de dialog de nivel înalt, evenimentul a reunit decidenţi europeni şi naţionali. În deschidere, au luat cuvântul: Florin JIANU, preşedinte, IMM România; Luca NICULESCU, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe; Davide GALLI, Preşedinte, SMEunited; Sterică FUDULEA, Preşedinte, Consiliul Economic şi Social (CES) şi Enrico LETTA, autor al raportului „Much More Than a Market” (prin mesaj video). În cadrul lucrărilor au vorbit şi Cosmina-Ramona PANDELE, Preşedinte, Delegaţia Română la Comitetul European al Regiunilor; Maryna POPOVIC, Preşedinte, Camera de Comerţ a Oamenilor din Ucraina; Katica JANEVA, Şef de Departament, Balcanii de Vest, ALDA, Macedonia de Nord; Miljan ©ESTOVIĆ, Director al Sectorului de Cercetare şi Analiză, Camera de Economie a Muntenegrului; Veronique WILLEMS, Secretar General, SMEunited; Daniela MARIN, Principal Manager, SME Finance and Development, BERD (EBRD); Carl-Johan BERTHILSSON, antreprenor suedez; Shawn MENDES - Şef al Unităţii de Informare şi EURES, Autoritatea Europeană a Muncii, se arată în comunicat.

În discursul rostit în deschiderea dezbaterilor, Florin JIANU, preşedintele IMM România, a vorbit despre semnificaţia pozitivă pe care aderarea la Uniunea Europeană a avut-o pentru România, şi care s-a tradus într-o creştere semnificativă a PIB-ului, a veniturilor, a gradului de ocupare şi o îmbunătăţire vizibilă a infrastructurii, beneficii incontestabile ce trebuie reamintite continuu noilor generaţii, informează IMM România.

„În prezent, proiectul european se află la o răscruce şi traversează o criză identitară, fiind necesară definirea unui nou vis european pentru generaţiile tinere, care au crescut luând toate aceste avantaje ca fiind de la sine înţelese. Începem aşadar o nouă etapă şi una dintre marile oportunităţi ale acesteia este Europa antreprenorială, unde punerea în practică a ideilor de afaceri trebuie simplificată prin eliminarea birocraţiei ce sufocă iniţiativa privată”, a spus Florin Jianu.

În acest context, Florin Jianu a subliniat importanţa procesului de extindere a UE, precizând că România poate deveni un model de bune practici pentru ţările candidate aflate în proces de aderare, având experienţa directă a parcurgerii tuturor etapelor de integrare, potrivit comunicatului.

„În perspectiva noii perioade programatice 2028-2034, orientată spre inovare şi competitivitate, Uniunea Europeană trebuie să rămână un proiect pilon al bunăstării, al dezvoltării economice şi al păcii”, a mai spus Florin Jianu.

De altfel, şi discuţiile ulterioare au accentuat faptul că pregătirea Uniunii Europene pentru orizontul anului 2040 depinde de capacitatea de a transforma extinderea UE într-o oportunitate strategică pentru IMM-uri, prin facilitarea accesului la finanţare, reducerea birocraţiei şi aplicarea fermă a principiului Think Small First în toate politicile comunitare. Totodată, s-a subliniat că aderarea de noi state ar reprezenta un catalizator pentru extinderea pieţelor şi integrarea lanţurilor de valoare, proces ce impune adaptarea rapidă a mediului de afaceri şi dezvoltarea de noi competenţe profesionale pentru ca IMM-urile să rămână competitive pe o Piaţă Unică extinsă, se arată în comunicat.

Evenimentul organizat joi de IMM România se înscrie în cadrul EU Enlargement Forum 2026, care va fi organizat de Comisia Europeană în luna noiembrie, la Bruxelles. Discuţiile demarate joi, la Bucureşti, vor continua aşadar la Bruxelles şi vor aduce perspectiva antreprenorilor români în agenda europeană, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către IMM România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb