Fonduri europene pentru o campanie media tv de promovare a REGIO-POR

C.P.
Fonduri Europene / 29 aprilie 2011

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului achiziţionează servicii pentru realizarea unei campanii media tv de promovare a REGIO - Programul Operaţional Regional. Campania este finanţată din fonduri europene nerambursabile, din cadrul Axei 6 - Asistenţă tehnică a POR, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

În cadrul campaniei vor fi prezentate, timp de 10 săptămâni, 40 de reportaje TV pentru 40 de proiecte REGIO care vor fi difuzate cel puţin o dată în prime time şi reluate a doua zi în extra prime time. În fiecare zi va fi difuzat câte un reportaj diferit şi se va asigura un minimum de 2000 TRP. Durata unui reportaj va fi între 2 minute şi 45 secunde şi 3 minute. Furnizorul selectat în urma licitaţiei va asigura toate serviciile necesare realizării şi difuzării reportajelor TV (documentare şi redactare conţinut informativ, filmări pe teren, editare audio-video, grafică, animaţii, ilustraţii video, prezentare, spaţiu difuzare etc).

Valoarea maximă estimată a contractului este de 6.048.387 lei fără TVA, iar procedura de achiziţie este licitaţie deschisă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Va fi declarată câştigătoare oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Contractul se va încheia pe o perioadă de 7 luni.

Contractantul trebuie să fi realizat, în ultimii 3 ani, două contracte de natură similară, respectiv realizarea de reportaje TV şi difuzarea acestora conform unui plan media, cu o valoare cumulată a contractelor de minimum 6.000.000 lei.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb