G"market va suporta majorarea TVA

Emilia Olescu
Companii #Comerţ / 8 iulie 2010

După majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată, G"market anunţă că va menţine neschimbate preţurile. Potrivit lui Eduard Jerca, director de achiziţii la "Gimrom Holding", "există produse ale căror preţuri vor putea suferi unele modificări datorate unor factori ce nu ţin de politica companiei, precum evoluţia preţurilor la materiile prime pe plan mondial sau fluctuaţii ale cursului valutar. Negocierea permanentă cu furnizorii a preţurilor de achiziţie va rămâne prioritatea noastră, în scopul de a oferi clienţilor noştri produse de calitate la preţuri accesibile".

Societatea "Gimrom Holding" a fost înfiinţată în anul 1998 şi face parte din Grupul "Fiba", alături de alte 26 de companii din 9 ţări. Grupul activează în domeniile financiar, bancar şi retail. Pe piata românească, Grupul "Fiba" deţine, de asemenea, "Credit Europe Bank" şi "Anchor Group".

"Gimrom Holding" S.A. este compania care, din anul 1998, deţine unul dintre primele lanţuri de supermarketuri din România. Societatea deţine trei magazine în Bucureşti, două la Iaşi şi unul în Focşani.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb