Goldman Sachs: Boom-ul producţiei de petrol a SUA va continua cel puţin până în 2026

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 29 iulie

Goldman Sachs: Boom-ul producţiei de petrol a SUA va continua cel puţin până în 2026

English Version

Creşterea producţiei va fi susţinută de eficienţa sporită a forajului şi de preţurile ridicate ale ţiţeiului

Boom-ul producţiei de petrol a Statelor Unite va continua cel puţin în următoarele optsprezece luni, conform Goldman Sachs, scrie Business Insider.

Analiştii grupului financiar se aşteaptă ca producţia de petrol din Bazinul Permian să se menţină la niveluri ridicate până la sfârşitul anului 2026, în ciuda încetinirii uşoare faţă de vârful din 2023. Anul trecut, Statele Unite au produs 12,9 milioane de barili de ţiţiei pe zi - forând mai mult petrol decât orice altă ţară din istorie, potrivit datelor Administraţiei Americane pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA).

"Producţia de petrol va continua să crească, dar într-un ritm mai lent în următorii ani", au spus analiştii băncii.

Creşterea va fi susţinută, în mare măsură, de eficienţă sporită a forajului, precum şi de preţurile ridicate ale petrolului. Operaţiunile de foraj în Bazinul Permian tind să fie foarte sensibile la preţ, în vreme ce aşteptările sunt ca preţul ţiţeiului West Texas Intermediate să rămână peste pragul cheie de 50 de dolari, pentru cel puţin următoarele optsprezece luni, a estimat echipa de la Goldman.

"Eficienţa forajului continuă să se îmbunătăţească, pe fondul costurilor mai mici şi a timpilor mai scurţi", a punctat într-o notă Yulia Grigsby, economist specializat în energie la Goldman Sachs Research.

Pe de altă parte, încetinirea producţiei va fi cauzată, în bună măsură, de îmbătrânirea puţurilor de petrol din Bazinul Permian, unde producţia unei platforme petroliere medii începe să stagneze după trei - patru ani. În plus, numărul platformelor petroliere active din regiunea a scăzut cu 30% faţă de media din perioada 2018 - 2019 şi probabil va continua să scadă până la sfârşitul lui 2026, au estimat analiştii grupului financiar.

Conform acestora, producţia unei sonde poate să crească la 100 de barili pe zi în acest an, dar va încetini până la circa 50 de barili pe zi începând cu 2025.

"Anii de explorare şi producţie intensă au avut un impact asupra calităţii rocilor din bazin, ducând la deformări geologice care limitează îmbunătăţirea productivităţii sondelor de petrol", au spus analiştii Goldman.

Preţurile petrolului au crescut în acest an, în urma reducerii livrărilor ţărilor din OPEC+ şi escaladării tensiunilor geopolitice în Orientul Mijlociu. Goldman estimează că cererea de petrol va creşte în următorii zece ani, ceea ce sugerează că există riscul unei lipse de aprovizionare a pieţei. Pe de altă parte, Administraţia Americane pentru Informaţii în Domeniul Energiei susţine că cererea va atinge maximul înainte de 2030, scrie Business Insider.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. rezerva strategica petrol usa e la minime istorice…

    deci udeva tre sa se suceasca acest trend.., rezerva sa cresca in echilibrarea pretului… azi rezerva cade in echilibrarea pretului…. 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb