Îmbunătăţire neaşteptată a perspectivelor pentru economia internaţională

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 octombrie

Îmbunătăţire neaşteptată a perspectivelor pentru economia internaţională

"Asia, dominată în mare parte de China, continuă să impresioneze cu o economie stabilă şi chiar în creştere". (Sentix)

Călin Rechea

Încrederea investitorilor privind activitatea economică din zona euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în luna octombrie 2025, pe fondul unei "imagini pozitive neaşteptate pentru economia internaţională", conform ultimului raport de la Sentix GmbH (vezi graficul).

Indicele agregat a crescut până la -5,4 puncte, de la -9,2 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 5 puncte, până la 5,8 puncte. Indicele condiţiilor curente a crescut cu 2,8 puncte, până la -16 puncte.

Analiştii de la Sentix privesc aceste date cu un optimism moderat şi le consideră mai mult o corecţie după reacţia foarte pesimistă a investitorilor din luna precedentă.

Cu toate acestea, inflaţia rămâne un motiv de îngrijorare, însă investitorii nu aşteaptă măsuri de restricţionare a politicii monetare din partea băncilor centrale.

La nivelul celei mai mari economii a zonei euro, Germania, s-a observat o stabilizare economică, dar la un nivel redus, ceea ce arată că "nu există un semnal de optimism".

Indicele încrederii investitorilor a crescut până la -17,9 puncte, de la -22,1 puncte, pe fondul unei creşteri a indicelui situaţiei curente până la -36,5 puncte, de la -39 de puncte. Indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a crescut cu 6,3 puncte, până la 2,8 puncte.

Raportul avertizează că "fără îmbunătăţiri durabile ale condiţiilor-cadru pentru activitatea economică şi doar cu producţia de armament, va fi dificil să se declanşeze o redresare economică".

Dincolo de Ocean, aşteptările investitorilor s-au îmbunătăţit semnificativ, în condiţiile în care "paralizia bugetară nu are deocamdată consecinţe negative din punct de vedere al investitorilor".

Indicele agregat al încrederii a crescut cu 4,5 puncte, până la 4,2 puncte, pe fondul creşterii indicelui condiţiilor curente până la 14,8 puncte, de la 10,8 puncte în luna precedentă. Indicele aşteptărilor a crescut cu 5 puncte, până la -5,8 puncte.

"Aceste date ne oferă speranţa că situaţia excepţională de la nivelul guvernamental nu va dura mult timp", se mai arată în raportul de la Sentix.

Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a crescut în octombrie până la 18,1 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la 14,9 puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut până la 17 puncte, de la 13,3 puncte, iar indicele situaţiei curente a crescut până la 19,3 puncte, de la 16,5 puncte.

"Asia, dominată în mare parte de China, continuă să impresioneze cu o economie stabilă şi chiar în creştere", se arată în raport, unde se mai subliniază că "indicatori importanţi, precum disponibilitatea băncilor de a acorda credite, consumul de energie electrică şi vânzările de automobile, se îmbunătăţesc". Cu toate acestea, "există doar o speranţă că impactul pozitiv se va extinde şi la nivelul economie globale".

Economia Japoniei a fost menţinută în categoria "redresare uşoară", în condiţiile în care indicele agregat al încrederii investitorilor a crescut până la 7,4 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2025, de la 4,9 puncte, pe fondul unei creşteri a indicelui aşteptărilor cu 1,8 puncte, până la 5,8 puncte, şi a unei creşteri a indicelui situaţiei curente până la 9 puncte, cel mai ridicat nivel din iulie 2024, de la 5,8 puncte.

Europa de Est a fost menţinută în categoria "stabilizare", pe fondul creşterii indicelui agregat până la -4,1 puncte, de la -5,1 puncte. Indicele situaţiei curente a crescut până la -9,8 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, de la -11,5 puncte, iar indicele aşteptărilor a crescut cu 0,3 puncte, până la 1,8 puncte.

Datele pentru economia Elveţiei arată o redresare a încrederii investitorilor. Indicele agregat a crescut în luna octombrie 2025 până la -1 punct, de la -8,8 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut până la 5 puncte, de la -0,5 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 10 puncte, până la -6,8 puncte.

Pentru economia Austriei, indicele agregat a crescut până la -11,9 puncte, de la -21,1 puncte. Indicele condiţiilor curente a crescut până la -23 de puncte, de la -38,8 puncte, în timp ce indicele aşteptărilor a crescut cu 1,5 puncte, până la zero.

America Latină a fost menţinută în categoria "stagnare" pe fondul avansului indicelui agregat în teritoriul pozitiv, până la 2,1 puncte, de la 0,7 puncte în luna precedentă, în condiţiile creşterii indicelui situaţiei curente până la -3 puncte, de la -3,3 puncte, şi a creşterii indicelui aşteptărilor cu 2,5 puncte, până la 7,3 puncte.

Pe fondul tendinţelor pozitive din Asia, Statele Unite şi America Latină, indicele agregat al încrederii la nivelul economiei globale a crescut până la 8 puncte, de la 4,8 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a crescut până la 7,9 puncte, de la 5,2 puncte, iar indicele aşteptărilor a înregistrat o creştere de 3,6 puncte, până la 8 puncte.

Indicele încrederii de la Sentix pentru luna octombrie 2025 a fost construit pe baza unui sondaj la care au participat 1.138 de investitori, dintre care 249 au fost investitori instituţionali.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0886
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3619
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4593
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8587
Gram de aur (XAU)Gram de aur552.7057

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb