DIGI Comunications

ÎN URMA ŞOCULUI COVID-19Turism Covasna raportează o pierdere de 4,2 milioane, pentru anul trecut

A.I.
Piaţa de Capital / 08 martie

Turism Covasna raportează o pierdere de 4,2 milioane, pentru anul trecut

Turism Covasna (TUAA), societate din portofoliul SIF Transilvania (SIF3), a raportat o pierdere preliminară de 4,22 milioane de lei pentru anul trecut, faţă de un profit net de 2,77 milioane de lei în 2019, situaţie apărută în condiţiile în care activitatea companiei a fost puternic afectată de şocul Covid-19, după cum reiese din raportul societăţii de turism balnear publicat la finele săptămânii trecute pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Rezultatele preliminare înregistrate în exerciţiul financiar 2020 au fost afectate semnificativ de condiţiile speciale generate în contextul Covid-19, cum ar fi: suspendarea activităţii în totalitate începând cu data de 16 martie şi care a fost reluată etapizat începând cu 5 iunie 2020 sau reglementări impuse pe durata stării de alertă cum sunt reducerea capacităţii de funcţionare şi interzicerea desfăşurării unor activităţi", se arată în raportul companiei.

În raportul aferent primelor nouă luni ale anului, Turism Covasna menţiona că a avut contracte de servicii de turism pe toată perioada anului pentru segmentul turism extern, dar care nu au mai fost prestate din cauza pandemiei.

În acest context, veniturile totale ale companiei au coborât cu 56%, până la 9,31 milioane lei, în timp ce cheltuielile totale au scăzut cu 25%, la 13,49 milioane de lei.

Complexul balnear Turism Covasna este alcătuit din hotelurile Căprioara, Covasna, Cerbul şi Camping Valea Zânelor, având în total 777 de locuri de cazare în cadrul hotelurilor şi 34 de locuri în căsuţe şi camerele de motel din Camping. Vineri, compania a anunţat deschiderea hotelului Covasna, începând cu 20 martie.

SIF Transilvania deţine 95,15% din Turism Covasna companie ale cărei acţiuni sunt listate în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, unde au un rulaj redus. Faţă de ultimul preţ de tranzacţionare, de 0,077 lei, din data de 4 martie, capitalizarea bursieră a societăţii de turism balnear este de 36,28 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9205
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6802
Gram de aur (XAU)Gram de aur231.4488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro