ÎNCEPÂND DE LA 1 SEPTEMBRIE Londra încetează să asiste la majoritatea reuniunilor UE

I.I.
Editorial / 21 august 2019

Londra încetează să asiste la majoritatea reuniunilor UE

Reprezentanţii britanici vor înceta să asiste la majoritatea reuniunilor Uniunii Europene (UE) începând de la 1 septembrie, cu excepţia celor "care privesc interesul naţional", precum securitatea, a anunţat Ministerul însărcinat cu Brexitul, prevăzut la 31 octombrie, relatează AFP.

Guvernul apreciază că timpul astfel câştigat va fi mai bine folosit în concentrarea asupra Brexitului.

Premierul Boris Johnson va continua, însă, să asiste la Consiliul European, a precizat marţi ministerul într-un comunicat.

"Multe dintre discuţiile la aceste reuniuni UE vor discuta despre Uniune după plecarea Regatului Unit", a justificat ministerul.

"Eliberarea reprezentanţilor de la aceste reuniuni le va permite să-şi concentreze mai bine talentele asupra priorităţilor noastre naţionale", a adăugat el.

Londra a dat asigurări că această decizie nu vizează "în niciun caz să afecteze funcţionarea UE", precizând că "votul britanic va fi delegat astfel încât să nu se blocheze afaceri în curs ale celorlalţi 27 de membri".

"Începând de-acum, ne vom duce la reuniunile care contează cu adevărat, reducându-se prezenţa cu peste jumătate şi câştigând sute de ore", a declarat ministrul însărcinat cu Brexitul, Steve Barclay.

Hotărâri urmează să fie luate caz cu caz, precizează ministrul.

Boris Johnson, care i-a succedat Theresei May la 24 iulie, s-a declarat pregătit să părăsească UE la 31 octombrie, cu sau fără acord.

UE a repetat în mai multe rânduri că nu este pregătită să renegocieze acordul Brexitului încheiat cu May.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb