Revista BURSA Construcţiilor

ÎNCEPÂND DE MÂINEAcţiunile Firebyte Games intră la tranzacţionare în piaţa AeRO

A.I.
Piaţa de Capital / 05 aprilie

Acţiunile Firebyte Games intră la tranzacţionare în piaţa AeRO

Capitalizare anticipată de 19,7 milioane de lei

Acţiunile dezvoltatorului de jocuri pentru dispozitive mobile Firebyte Games vor intra la tranzacţionare începând de mâine în piaţa AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul FRB, se arată într-un comunicat al operatorului pieţei noastre de capital.

În februarie 2021, Firebyte Games a derulat un plasament privat prin care a atras 4,9 milioane lei de la investitorii din piaţa de capital, bani care vor fi utilizaţi în proporţie aproximativ egală pentru extinderea activităţii de dezvoltare pentru linia de business "revenue-share" şi pentru dezvoltarea de jocuri de tip Casual pentru dispozitive mobile, care să fie publicate ulterior în regim propriu, se arată în comunicat.

Plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi, în condiţiile în care a fost înregistrat un grad suprasubscriere de aproape 366%. Societatea a vândut investitorilor 8,8 milioane de acţiuni, la un preţ de 0,56 lei/acţiune. Astfel, Firebyte Games a obţinut o capitalizare anticipată de 19,7 milioane lei (4 milioane euro).

Firebyte Games are un capital social de 3,5 milioane lei, divizat în 35,2 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/ acţiune.

La începutul lunii martie, Firebyte Games avea 155 de acţionari. Cei mai mari acţionari ai societăţii sunt SSIF BRK Financial Group (47,89%), SAI Broker (15,02%) şi Adrian Andrici (12,08%).

BRK Financial Group a intermediat plasamentul privat şi, totodată, admiterea la tranzacţionare a societăţii în piaţa AeRO, în calitate de Consultant Autorizat.

Opinia Cititorului ( 39 )

  1. 5 lei se face actiunea maine, asta o sa fie vedeta pietei AERO, ascultati la mine stimati investitori de pe BVB

    1. Sunt perfect de accord, imi pare rau ca nu am prins plasamentul. Dar din ce am vazut in memorandum sunt dispus si 10 lei sa platesc.

      E putin.100 de lei se tace maine :)))

      Ce ai baut prietene ?

      Dar pretul corect care ar fi?

      Iti recomand sa citesti memorandumul postat pe BVB. E prima companie de gaming listata in Romania (iti recomand sa faci si o analiza listarilor de gaming din Polonia majoritatea au inceput de jos). Foarte posibil ca vor veni cu gratuite in tema cu trend-ul AERO.

      In concluzie, parerea mea diamond hands - to the moon 

      Nu stiu, dar sigur nu e de 178 de ori cat pretul de plasament, haide te rog inapoi pe Terra

      Fara sa studiez memorandum-ul, compania nu mi se pare cine stie ce. Adica nu vad vreun mare avantaj competitiv. Frumoasa comparatia cu Polonia dar nu tine. Producatorii de jocuri se impart in doua mari categorii - trend-setteri si trend follow-eri. CD Projeckt Red e clar trend-setter de anvergură mondială (chiar si cu esecul spectaculos de acum cu CyberPunks) si cred ca asta influenteaza si alte companii de gaming listate in Polonia. Da, probabil Firebytes va creşte dar asta nu inseamna ca are asa o valoare compania. In industria jocurilor, ca in sport sau cinematografie, la varf ajung foarte putini si pe aia ii aplauda, urmaresc sau le joaca jocurile cei mai multi- din toata lumea. Nu e ca in stomatologie de exemplu unde e loc cam pentru toata lumea. Eu nu vad Firebytes asa o mare piesa, dar poate ma insel si o sa depaseasca Blizzard.

      din capitaluzarea BRK valoareaza 93.000.000. pe la 2,65 lei / actiune ar trebui sa o vezi miine.

      Plasamentele sunt cu destinatari alesi fratioare nu pt. noi fraierii.

      E putin! 10 milioane actiunea ca tara are multi prosti!

    Stie cineva ce revenue au baietii astia pe 2020 ca nu gasesc mare lucru?

    1. in 2019 au avut venit 1.609.208 ron si profit 251.106 ron. pe 2020 nu au raportat

    creierul FRB are 0,02%, ceilalti angajati ai FRB au 0.00%.

    1. Alexandru Gombos – CTO

      Radu Paraschivescu – Lead Game Designer 

      Elsis Matei – Technical Director

      Norbert Nagy – Art Director 

      Corect, mi se pare cel mai ciudad lucru din tot memorandumul și frima, așa ceva rar mai găsești.....

      Dintre cei prezentați mai sus, doar Dl. Stegaru deține 10.000 acțiuni ale Emitentului. 

      rar? asa ceva nu exista in storia startup-urilor. in momentul listarii cel care a fondat startup-ul sa nu aiba practic equity in societate. cei de la BRK + Andrici l-au lasat pe Stegaru fara nimic. nu mai vorbim de ceilalti care creaza produs.

    Vine inca o parasuta la bursa ,opera si facatura de ssif broker !!!!! Aduc marfa slaba ambalata scump asa cum sunt si ei cu pierderi dar cresc ca Fat Frumos DE LA 0.1LEI IN IAN LA 0.4 LEI AZI,cumparati brk(ca nu dau nimic) nu pocnitori.VAAAAI DE EMERGENTA NOASTRA.

    1. Compania asta e la fel ca si star residence invest(REIT). Se listeaza la un suprapret(care nu reflecta valoarea companiei) si dupa numai in jos. Ca in sus nu o prea vad eu sa mearga atat timp cat nu vin cu un joc care sa rupa topurile si sa fie vedeta.

      nu e la fel. reit e inchirieri de imobile, frb e o poveste care e greu de evaluat. poate creste exponential in jurul unui singur joc.

      Ai dreptate. Numai ca sansele sa creasca exponential sunt cam mici. Scenariul mai plauzibil de succes ca la un moment dat sa fie cumparati de altii mult mai mari. E o industrie foarte competitiva unde rata de esec e mare. Sigur ca exista situatii in care cativa au facut ceva exceptional si compania s-a dus la stele, dar cele mai multe cad imediat dupa decolare. Pana la urma, foarte putini pot sa evalueze cu adevarat compania si chiar si aia o dau in bara cateodata.

      asta o sa fie parerea clientilor nu a ta personala,eu stiu tot mai multa lume se bate pe asemenea jocuri

    Abia asteptam sa ne jucam pe noua jucarie.

    Va bubui clar. 

    O alta listare pt a aduce bani multi celor care au intrat prin plasament privat si asta se intampla ca toata lumea pe val, dar valul asta se va opri la un moment dat.

    Brk sunt cei care castiga. Compania este supra evaluata de cei de la brk.  

    Castigurile viitoare sunt supra optimiste. 

    Pt 2020 p/e ul era 53 la pretul din plasamentul privat de 0.56 si profit net de 343000 ron. Eps=343k/35217827=0.00973 

    P/e = 0.56/0.00973=57 

    Pt 2021 este estimat un profit de 1324000 (eps 0.0375), adica la un pret de 0.56 ar fi un p/e de 14. 

    Pt 2022 un profit de 4465000, un eps 0.126, adica un p/e de 4,44. 

    Boss, cine crede asa ceva?? 

    Tre sa fim realisti, adica ei zic pana la sf lui 2022 profitul o sa fie 13 ori mai mare decat cel din 2020, cand toata lumea a stat in casa si s-a jucat castle siege :)))

    Când Andrici vine undeva acțiunea tinde să crească la infinit!

    A intrat pe Impact pe la 0,11 si acum e la 2,9 plus dividende ,plus gratuite! 

    A intrat pe o societate, azi delistata, de pe bdul Preciziei, a luat acțiuni pe la 2,6 si le-a vândut pe la 23 lei,dar după vreo 2 zile informatia nu se mai găsea pe site! Credeți?  

    Acum Reit creștere de doar 50% Le-a vândut în prima zi ?  

    BRK creștere cu 550% ? Insuficient! Pastrati-le!

    Mâine? Ne jucăm? 

    1. Andrici,Impact,Chelu Catalin(D-ZEU SA-L IERTE)pe sif-uri,BRK-delapidari-Prunea, ........ AMDRACI cand le vad numele si legaturile de manipulare a pietei (in SUA faci ani grei de puscarie si ramai falit) SI UITE CA MAI FAC CE VOR INCA.

    Salut! Până la urmă are idee cineva care e pretul de pornire la bursă a actiunii? E stabilit undeva in memorandum? Eu nu văd nicăieri...

    1. Nu exista pret de pornire. Pretul il face piata.

      Pretul de "pornire", asa cum il numesti tu, nu se stabileste in Memorandum. Va fi stabilit de cerere si oferta.

      SSIF BRK stie pretul corect, azi maine s-or face market m. si pe reit si pe frb si mai apoi pe ale lor BRK (oricum tot ei cumpara si vand la greu impreuna cu initiatii care nu declara tranzactiile de 3 luni incoace cand a vandut fondul acela strain ,de le-au dat si la 0.1 sa scape naibi de balast).

      Ei aș ,cerere si ofertă ! Puneti-vă cu 20% market in predeschidere,asteptati 10-15 minute daca vor continua să crească cu peste 10% le vindeti si la revedere iar dacă scad cu 10-15% cumparati de restul banilor si le pastrati vreo 2 zile! Logica? Baietii sunt prea tari financiar,miza e mare si nu se riscă să o prabuseasca,ar trage după ea si REITUL ! Ai priceput? Nu contează afacerea,profitul,previziuni de viitor,nimic,nimic !?!?

      Nu cred ca se pot face MM pe reit si frb pentru ca e conflict de interese.

      Nu ar fi nici un conflict de interese. Vrei 10000 actiuni ask, iale nene. Vrei sa vinzi 10000 la bid, la fel. Care este problema? Nu pot sa-mi vand televizorul caci ar fi conflict de interes?

    Fraieri cu bani sa fie, ca acum material sa le vindem vad ca avem! Pana acum a fost mai greu, trebuia sa ne bazam pe vechile firme.

    Mai avem la bvb cateva pocnitori dinastea, unele chiar din IT. Foarte bine, banii trebuie sa circule. 

    Asa a fost si prin anii 90' si prin 2007-2008.

    Bafta! 

    Poate reusim si noi un 5x pana la 11

    1. N'ati reusit... E bun si 1X...

    Conservativ, daca luam estimarea pentru finele 2022 de 5.3 mil si o reducem la 3.1 mil cu un float de 31 mil actiuni ar fi un PER de 0.1 bani / actiune. Folosind un multiplu de 30x ajungem la un pret de 3 lei in urmatoarele 12 luni cu potential de a merge mai sus pe viitor.

    Ce imi place este ca 66% vine din revenue share si nu din jocuri proprii ceea ce face totul mai sigur/predictibil.  

    Desigur, daca cumva apare un joc propriu de mare success pretul va fi mult mai mare dar asta am factorizat in multiplul de 30x. 

    Ideal ar fi sa crească treptat, incepand cu 50% maine si apoi doar pe noutati care sigur vor veni de la companie in curand. 

    Mi-e teama ca sunt prea multi in jur care incearca pump-and-dump, adica sa incearca sa atraga fraieri care sa cumpere la 90+ bani maine ca sa le vanda ce au cumparat sub. 

    Sfatul meu, nu cumparati peste 1.10 lei, radeti tot sub 90 de bani si aveti rabdare vreo 12 luni pana sa vindeti. 

    Va deschide 90..110 de bani avand in vedere ca futures in America sunt sus acum cand scriu. 

    1. futures in America, la un pret de 1,00 leu/actiune FRB, valoarea activului NET la BRK, de la 68,6 milioane la 31.12.2020, plus cresterea din REIT de 1,2 milioane, plus un profit de 1,0 milion in Trim I ar fi de 93,8 milioane. sau 0,277 lei / actiune BRK. BRK a inchis la 0,404 lei / actiune ieri. asta face ca Firebyte Games sa valoreze 103 milioane lei in capul cumparatorilor be actiuni BRK la 0,404. Firebyte Games la capitalizare de 103 milioane e echivalent cu 2,93 lei pentru o actiune FRB. complicat cu sfaturile si cu futures in America :))))))

      Imi place cum gandesti. BRK numai din activitatea de baza va avea 4-5 bani pe acțiune la final de 2021. Asta va justifica un pret > 1 RON pe final de an - numai din activitatea de baza.

      Acum adaugă efectul FRB, REIT, GoCab, RomLogic. 

      E bine ca sunt si pesimisti in piața, e de inteles, multi s-au ars prin 2008-2012 si durerea se uita cel mai greu, altii cumpara tot ce misca "for a quick buck" :-). Buni si astia la ceva - consolidează pretul si vorba aia, nimeni nu a făcut pierdere pe bursa marcand profitul.  

      Succes la toti! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Codul Insolvenţei”
Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9212
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1382
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4671
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6712
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.3306

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro