Infuzie de capital în economie

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 iunie 2009

Instituţiile, asociaţiile şi ONG-urile au contractat până în prezent proiecte pentru fonduri europene de pes­te 525 milioane de euro, a declarat, ieri, Marian Sîrbu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, informează Agerpres.

În cursul anului 2008, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a lansat 72 de linii de finanţare, prin Fondul Social European, cu o alocare financiară totală de 1,2 miliarde euro.

Pentru cele 72 de linii de finanţare deschise în anul 2008 au fost depuse 2.842 de proiecte, cu o valoare totală solicitată de 2,6 miliarde euro (fonduri UE şi buget de stat), din care 757 proiecte de tip strategic şi 2.085 proiecte de tip grant.

Până în prezent, toate cele 2.842 de proiecte au fost evaluate.

Dintre acestea, 1.573 au fost res­pinse (neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate sau calitatea slabă a proiectelor), 520 au fost aprobate, iar pentru celelalte 749 urmează să fie finalizat raportul de evaluare.

Dintre cele 520 de proiecte aprobate, cu o valoare totală de 592,05 milioane de euro, pentru 304 proiecte au fost deja semnate contractele.

Valoarea totală a proiectelor pentru care au fost semnate contractele este de 377,27 milioane de euro.

Până la data de 15 mai 2009 au fost efectuate plăţi (reprezentând prefinanţări şi rambursări) în valoa­re totală de 40,97 milioane de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb