IPOTEZE DE WEEKEND Politica nu-i pentru prostime

Cum adică, Guvernul României a căzut pe moţiune de cenzură în Parlament, iar la guvernare se află exact acelaşi guvern, condus de acelaşi prim-ministru, ba încă şi cu nişte miniştri puşi în funcţie după bunul său plac, cu obedienta contrasemnătură a Preşedintelui? Da! Aceasta este aberaţia profund anti-democratică prevăzută în textul Constituţiei României. Ea ”organizează” viaţa politică şi guvernarea în ziua de azi!! Şi aşa va rămîne pînă cînd, în sfîrşit, cineva va găsi cu cale că e cazul să o schimbăm. Nu o persoană, ci o solidă majoritate electorală şi parlamentară. Nu să o amendăm, să o schimbăm, cu totul! Să facem alta după principii cu adevărat democratice şi cu soluţii viabile pentru momentele cheie ale parcursului politic, în deplin respect faţă de puterea absolută şi inalienabilă de legitimare a poporului şi în deplin acord cu voinţa electoratului, liber exprimată. Şmecheria-proptea din spatele aşa zisei soluţii pe care o vedem astăzi derulată pentru situaţia de criză creată de invalidarea mandatului de guvernare este ”nevoia de continuitate”. Vezi doamne, nu care cumva să ne trezim în situaţia ”imposibilă” potrivit căreia invalidarea mandatului guvernamental ar echivala cu dizolvarea autorităţii şi a instituţiilor de guvernare. Guvernul X a căzut, e adevărat, dar instituţia Guvernului rămîne, trebuie să rămînă, imuabilă, intagibilă. Şi, cine mai nimerit să o ocupe decît guvernul care a căzut pe scări şi n-a apucat, încă, să plece din clădirea cu pricina? Să nu care cumva ”să rămînă Ţara fără cîrmaci”. Cineva trebuie să fie la ”timonă” pînă se moşmondeşte în Parlament un alt mandat de guvernare, pentru cine-o fi şi pentru cin-s-o nimeri. Suprema grijă pentru ”ţărişoară” şi ”enteresele ei” manifestată de ”părinţii fondatori” ai încropelii instituţionalist autoritariste care ne ţine loc de Constituţie te înduioşează pînă la lacrimi! Cum s-a născut această soluţie aberantă? Aşa, de dragul istoriei, poate că nu e rău să ştie şi cei ce au venit pe lumea asta mult după ”începuturile epocii revoluţionare” că ea s-a născut din dragostea neţărmurită pentru ”eternizare” a corifeilor fesenismului şi pesedismului de primă generaţie. Despre eternizarea la putere este vorba, desigur! Pentru ideologii regimului fesenist, chiar şi invalidarea mandatului prin votul Parlamentului nu reprezintă un motiv suficient de serios pentru ca să se întrerupă cei douăzeci, treizeci de ani de guvernare ”planificaţi”, cît constituie, după capul şi interesele lor, ”norma unui ciclu natural” de guvernare pesedistă. Că, după un ciclu, poate foarte bine să urmeze, eventual cu un mic hiatus de cîţiva ani, ca să nu pută a autocraţie, alt ciclu de guvernare pesedistă pentru alte două-trei decenii, asta este de la sine înţeles. Aşa că, s-a moşmondit soluţia, relativ comodă: ”plecăm de la guvernare, dar rămînem tot noi la guvernare”, pînă la soluţionarea ”avariei”. Intervenţia reparatorie nu trebuie să vină neapărat foarte urgent, nu-i nici o grabă! Oricum, e inventată tot de Parlament, cel care a creat problema. Altfel, pe aleşii poporului îi paşte ”şomajul” prin dizolvarea mandatului lor în vederea alegerilor anticipate. Cu alte cuvinte, ”aleşii”, cît sunt ei de aleşi, ar putea să rămînă cu buza umflată şi cu mandatul neterminat, nu mai vorbesc de teşchereauna rămasă pe jumătate goală în loc să fie doldora, ”după cum se cade şi după cum este obiceiul locului”! Cealaltă rădăcină istorică a acestei aşa zise soluţii stă adînc înfiptă în neîncrederea funciară şi temerile abisale ale liderului istoric al fesenismului, faţă de mecanismele şi soluţiile democratice de soluţionare a problemelor politice. Democraţia e bună doar pentru propagandă şi faţadă. Pentru vitrină! Adevăratele mecanisme ale puterii, adevărata ei infrastructură instituţională ţine de întemeierile statului totalitar şi de puterea ocultă, discreţionară, a minusculului grup de lideri bolşevici ”din fruntea revoluţiei”. Politica, în sensul deciziilor fundamentale care stabilesc ”linia”, care trasează ”directivele”, care stabilesc ”obiectivele” şi ”soluţiile”, nu poate fi lăsată vreodată pe seama prostimii! ”Cetăţeanul-pompiar” să se înhame cu entuziasm şi fără ezitare ”la carul revoluţiei”, să tragă pînă crapă, fără să crîcnească, să asculte de glasul, de hăţurile şi mai ales de biciul ”marelui cîrmuitor”! Acesta a fost modelul! Tiparul ideologic! Ghestaltul istoric!

Care ar fi soluţiile?

Cea relativ simplă ţine de ajustarea mecanismului existent. Constituţia trebuie urgent amendată cu precizarea neechivocă şi de neocolit că interimatul guvernului căzut pe moţiune de cenzură este strict limitat la cîteva zile; zece, maxim douăsprezece. Dacă în acest interval nu s-a găsit soluţia pentru alegerea unui nou candidat pentru funcţia de prim ministru, pentru instituirea democratic-parlamentară a unui nou guvern care să primească votul de investitură în Parlament, atunci trebuie mers la urne, în faţa alegătorilor, după cum este firesc.

Soluţia încă şi mai simplă, utilizată cel puţin în cîteva democraţii consacrate ale Europei este eliminarea oricărui interimat şi a oricărei soluţii de guvernare pe structura parlamentară care a dat votul de cenzură. Cu alte cuvinte, după căderea guvernului, Preşedintele dizolvă Parlamentul, automat. Urmează, firesc, organizarea de alegeri generale anticipate pentru a desemna o altă reprezentare parlamentară. Această soluţie elimină contradicţia persistentă în cazul în care acelaşi parlament, în aceeaşi compoziţie politică, invalidează un mandat de guvernare, după care tot el dă un alt mandat de guvernare, aceleiaşi sau altei combinaţii politice. Acest tip de ”bis parlamentar” este considerat inacceptabil de unii ”purişti” ai teoriei constituţionale, un fel de imposibil ”eu centrez, eu dau cu capul”!

Despre soluţii complicate şi, eventual, foarte complicate nu prea mai este loc să vă povestesc dar, doar aşa, ca să dau un exemplu, mă gîndesc că reducerea mandatului parlamentar la doar doi ani, cum este cazul Statelor Unite, ar putea vindeca atît electoratul, cît şi clicile noastre politice de fobia recursului la urne, ca soluţie de bază, fundamentală, nicidecum excepţională, pentru situaţiile majore de blocaj politic!

Mă rog, simple ipoteze!