
ZIARUL BURSA
29 mai

IPOTEZE DE WEEKEND Politica nu-i pentru prostime
Cornel CodiţăEditorial / 29 mai

Cum adică, Guvernul României a căzut pe moţiune de cenzură în Parlament, iar la guvernare se află exact acelaşi guvern, condus de acelaşi prim-ministru, ba încă şi cu nişte miniştri puşi în funcţie după bunul său plac, cu obedienta contrasemnătură a Preşedintelui? Da! Aceasta este aberaţia profund anti-democratică prevăzută în textul Constituţiei României
Plăţile digitale intră într-o nouă etapă de maturizare; Cum va arăta viitorul pieţei?
A consemnat Emilia OlescuCompanii / 29 mai
Raffaele Fitto: Fondurile de coeziune ar putea fi utilizate pentru atenuarea crizei energetice
I.Ghe.Fonduri Europene / 29 mai
Comisia Europeană pregăteşte realocarea a 160 miliarde euro, din fondurile de coeziune, către măsuri de sprijin pentru populaţie şi economie, în încercarea de a limita efectele exploziei preţurilor la energie provocate de războiul din Iran şi de perturbarea rutelor de aprovizionare din Golf, potrivit unei scrisori transmisă miniştrilor din statele membre de Raffaele Fitto, vicepreşedintele executiv pentru Coeziune şi Reforme, al CE, document consultat de Euronews.
Profitul Transelectrica a crescut cu 27%, în primele trei luni ale anului
A.I.Companii / 29 mai
Transelectrica a raportat un profit net de 201 milioane de lei pentru primul trimestru al acestui an, în creştere cu 27% faţă de rezultatul din primele trei luni ale anului trecut, în vreme ce veniturile operaţionale s-au majorat cu 23%, până la 721 milioane de lei, conform raportului transportatorului de energie electrică publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Paradoxul electricităţii din Germania: capacitatea instalată creşte, producţia scade
Călin RecheaInternaţional / 29 mai
Instanţa a dispus falimentul Romcab; compania va contesta decizia
A.I.Companii / 29 mai
TradeVille: Impact Developer & Contractor - într-o nouă etapă de dezvoltare
F.A.Companii / 29 mai
Fondurile europene, pilon de stabilitate pentru investiţiile din Nord-Vest
A consemnat Emilia OlescuFonduri Europene / 29 mai
• (Interviu cu Marcel Boloş, directorul general al ADR Nord-Vest)
Reporter: Cum a fost influenţată implementarea proiectelor prin fonduri europene de măsurile fiscale adoptate anul trecut?
Marcel Boloş: Măsurile fiscale adoptate anul trecut au generat, în prima fază, o presiune suplimentară asupra beneficiarilor, în special asupra celor din mediul privat şi asupra autorităţilor publice locale, prin majorarea cotei TVA, creşterea costurilor cu forţa de muncă, utilităţile şi anumite categorii de servicii.
Deutsche Bank le cere acţionarilor să aprobe majorarea compensaţiilor Consiliului de Supervizare
V.R.Internaţional / 29 mai
Deutsche Bank AG este în grafic pentru a deveni ”campion european” al creditorilor, le-a spus preşedintele Consiliului de Supervizare acţionarilor ieri, la adunarea generală a băncii, cerându-le să aprobe o majorare semnificativă a compensaţiilor acordate membrilor organismului, transmit Reuters şi DPA, conform Agerpres.
Michelin vrea să desfiinţeze 1.500 de posturi în Franţa
F.A.Internaţional / 29 mai
PIAŢA MONETARĂ Dobânda la depozitele overnight a scăzut la 5,63%
Sabin S. BrandiburuBănci-Asigurări / 29 mai
PIAŢA VALUTARĂ Euro s-a apreciat la 5,2484 lei
Sabin S. BrandiburuBănci-Asigurări / 29 mai
Ziarul BURSA
06 noiembrie
ALRO Slatina - un amestec de capital rusesc, structuri financiare din Cipru şi interese strategice ale României
Sabin S. Brandiburu
Cum au reacţionat miliardarii de pe Wall Street la victoria democraţilor în alegerile de la jumătatea mandatului
A.I.
CRIZE MAI PUŢIN „CELEBRE”Problema locuirii în Europa: preţul unei case îndepărtează tot mai mulţi oameni de independenţa financiară
Octavian Dan
TradeVille: Octombrie 2026 - vânzări în tehnologie, capital atras de energie şi de sectoarele defensive
F.A.
IPOTEZE DE WEEKENDTragedia poloneză
Cornel Codiţă
Strategia Energetică şi CfD-urile: reformă pe hârtie, preţuri umflate şi stocare uitată
COSMIN PĂCURARU, EXPERT ÎN SECURITATE ENERGETICĂ
Curs valutar BNR
05 Noi. 2026| 5.3398 | |
| 4.7556 | |
| 5.8165 | |
| 6.4011 | |
| 631.0131 |
convertor valutar
»=BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie
BVBDeprecieri pe linie pentru indici
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 4 noiembrie
BURSELE LUMIIFluctuaţii pe pieţe, înainte de alegerile din SUA
Piaţa de Capital /A.V. - 4 noiembrie
BVBScăderi pentru indici în prima şedinţă bursieră a săptămânii
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 3 noiembrie
BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 30 octombrie
Democratic wave weakens MAGA's hold on Congress
George Marinescu
INSCOP Barometer: 53.4% of entrepreneurs dissatisfied with tax increases
Gheorghe Iorgoveanu




















































