Istorie contrafăcută la Muzeul Bibliei

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 24 octombrie 2018

Istorie contrafăcută la Muzeul Bibliei

Povestea falsurilor expuse în muzee este una fără sfârşit. Un scandal legat de Manuscrisele de la Marea Moartă tocmai a izbucnit în SUA.

Un muzeu american a anunţat că cinci fragmente de pergament descrise ca făcând parte din Manuscrisele de la Marea Moartă erau de fapt false şi că nu vor mai fi expuse.

Muzeul Bibliei din Washington, aflat deja în centrul unei controverse de anul trecut din cauza finanţării de către o familie înstărită de creştini militanţi, a făcut acest anunţ după ce un centru german de cercetări a concluzionat că fragmentele nu erau atât de vechi, informează news.ro.

Jeffrey Kloha, conservator al muzeului a explicat situaţia: "Cu toate că noi am sperat ca testele să ajungă la rezultate diferite, este o ocazie pentru a arăta publicului importanţa de a verifica autenticitatea fragmentelor biblice rare, să-l informeze despre procesul complicat de testare care a condus şi la angajamentul nostru de a fi transparenţi". Manuscrisele de la Marea Moartă sunt vechi de peste 2.000 de ani. Cele 900 de pergamente şi papirusuri, regăsite între 1947 şi 1956 în grotele din Qumran în Cisiordania, sunt considerate drept unele dintre cele mai importante descoperiri arheologice din toate timpurile. Ele cuprind texte religioase în ebraică, în aramaică şi în greacă, precum şi cel mai antic Vechi Testament cunoscut. Cele cinci fragmente false au fost expuse în acest muzeu din Washington de la deschiderea sa în noiembrie 2017, dar au fost însoţite de o notă care indica faptul că cercetări asupra autenticităţii lor erau în curs. Cu câteva luni înainte, muzeul a trimis cinci dintre cele 16 fragmente ale sale în Germania, la Institutul federal de cercetări şi control al materialelor (BAM). Testele din cercetările anterioare au ridicat suspiciuni cu privire la originea lor. Muzeul a retras cele cinci fragmente testate în Germania şi le-a înlocuit cu alte trei, care sunt şi ele supuse testelor.

Muzeul, care a costat peste 500 de milioane de dolari, explică pe mai multe etaje istoria Bibliei, povestirile conţinute în Vechiul şi Noul Testament şi influenţa lor asupra lumii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro