La şoarecele atractiv

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 8 noiembrie 2016

Cătălin Avramescu

Zilele trecute treceam prin centrul Buzăului. Acelaşi peisaj ca în marea majoritate a oraşelor noastre. Dezolant. Chioşcuri cu kebab de unde se auzea muzică indiană. Magazine cu haine la mâna a doua. Mizerie peste tot. De ce ne mirăm? Urbea a fost condusă sau reprezentată de o adevărată grupare infracţională. Dovedită. Unii dintre aceştia sunt deja în spatele gratiilor.

De la Buzău venea, spre exemplu, Gheorghe Coman, ales pe listele partidului lui Dan Voiculescu (alt infractor, aflat în prezent în penitenciar). Celebru pentru declaraţii gen "Meseria mea este auto", ca şi pentru o condamnare pentru luare de mită. "În general aş fi vrut să văd şi eu cum este ca parlamentar şi să ajut, în primul rând oamenii, care până să candidez le-am mai făcut câteva lucrări şi oamenii mă cunosc".

Întors la Bucureşti, nici o diferenţă. Aţi văzut cum arată Colentina? Aspect de Lume a Treia. Gunoaie pe străzi, firme delirante. Pe una scria "Colţunaşi chinezeşti". Am descoperit şi un fel de hangar din tablă ondulată. La etaj părea să fie cabinetul unui dentist, iar la parter o "şaormărie".

Unele dintre aceste locuri arătau cândva altfel. La Buzău, spre exemplu, pe bulevardul respectiv erau case frumoase. Acolo locuiau oameni aşezaţi: medici, avocaţi, profesori. Ce s-a întâmplat?

Firmele de la stradă ne indică răspunsul. Noii "întreprinzători" nu mai sunt burghezii de altădată. Formează cu totul altă clasă de oameni, cultural vorbind.

Acest lucru este esenţial. Capitalism fără capitalişti nu se poate. În Occident, capitalismul este un mod de viaţă. Propriu unui grup anume: burghezia. Sigur, este la modă să le spunem "antreprenori". Eu prefer termenul clasic. Ne ajută să înţelegem ceva despre valorile acestui grup, printre care se numărau disciplina şi respectabilitatea.

Povestea firmelor de pe străzile noastre ne dezvăluie însă că puterea economică a fost preluată de un grup foarte diferit. Nivelul său de educaţie este abisal. Citesc că există o firmă care se cheamă "Faliment Impex SRL". Sau "KGB Sport Center". "Şoarece atractiv SRL". "Iubirea de aur SRL".

Analfabetă şi fără simţul-ridicolului, această clasă socială are o atracţie irepresibilă faţă de vicii. Spre exemplu, este obsedată de jocurile de noroc. Au apărut tripouri până şi în mahalale. Iarăşi, zona de la ieşirea din Bucureşti este un exemplu potrivit. O caşcarabetă de acolo se numeşte "Las Vegas".

Această atracţie nu este întâmplătoare. Membrii acestei clase de "şmecheri" ştiu că a dat norocul (istoric) peste ei. Eu ştiu bine că bunăstarea lor depinde de o sumă neverosimilă de condiţii. Ei au norocul să trăiască într-o ţară în care politicienii fură cot la tot cu ei. În care Poliţia îi menajează sau chiar îi protejează. În care autorităţile locale sunt din acelaşi aluat "care este".

Iată de ce pentru ei viaţa este o sărbătoare continuă. Aruncă cu bani, ostentativ, chiar dacă plouă prin acoperiş. Spre deosebire de burghezie, care avea o tendinţă nevrotică spre auto-control, noii "patroni", dimpotrivă, nu fac nici un efort de a-şi controla cele mai elementare impulsuri. "De o viaţă fac ce vreau/Şi pe nimeni nu mă dau/Credeţi-mă pe cuvânt/Eu vă cumpăr, eu vă vând".

Aceasta este clasa care a dizlocuit burghezia din schema capitalului. Este o grupare parazită, cu grave probleme de comportament. Cu economia pe jumătate controlată de stat şi cu alta de aceste personaje de la periferie, România a bătut pasul pe loc timp de 25 de ani.

Iată un calcul elementar. Economia României are astăzi, cu aproximaţie, un volum de circa 150 de miliarde de euro. De trei ori mai mult decât în 1989. Dar avem o datorie publică totală de circa 100 de miliarde de euro. Dacă eliminăm din total şi banii trimişi de românii din străinătate, rezultă că economia românească a stat pe loc din 1989 încoace. De 25 de ani. Şi dacă scoatem şi fondurile nerambursabile (de la Banca Mondială, UE, etc.), rezultă că România a dat cu spatele.

Circul este total. Aici am ajuns. "La şoarecele atractiv".

Ce ar fi de făcut? Multe. Însă este clar că doar politicile economice nu sunt de ajuns.

O modestă propunere. Ce ar fi să începem cu lucruri în aparenţă mărunte? De pildă cu impunerea unor reguli stricte privitoare la firme şi la faţade. Acestea trebuie să fie în limitele bunului-simţ şi ale urbanismului. Fără "Milogul SRL", "Pro Capra", "La Bogatu", "Diavolblu SRL", sau "Maradona Beauty".

Credeţi că este simplu? Să îi faci pe aceşti oameni să revină la un comportament decent este mai dificil decât să îi faci să îşi plătească impozitele. Averile şi influenţa lor se sprijină pe brutalizarea continuă a normelor civilizaţiei.

Degradarea moravurilor nu este un detaliu lipsit de importanţă. Pentru a înţelege ce este cu economia românească trebuie să înţelegem, printre altele, cine sunt agenţii economici. Şi clienţii lor. România economică nu este doar a firmelor din clădirile de birouri cu geamuri fumurii, ci şi a unor "Ţepar and Popuţa", "CIA & Neluţu SRL" sau "Prinţesa asfaltului".

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Lasand la o parte aspectele "pitoresti'

    ar fi bine ca autorul sa nu mai vehiculeze cifre pe care nu le intelege. 

    1. Intenția autorului,pe care îl cunosc întâmplator,nu a fost sa ofere niște cifre,pe care,va asigur,le înțelege mai mult decât puteți sa bănuiți,ci mult mai profunda -de a invita pe noi,restul ,care trecem zilnic pe lângă tablouri pitoresc descrise,si trecem ,ca si cum totul ar fi normal.Trecem si nu spunem nimic,sau chiar ne uitam in alta parte ,in ideea ca daca nu văd,nu exista.

      Ce nu este de inteles din cifrele din articol? Nu e clar ca s-au imprumutat sume enorme care au fost furate sau risipite? Adevarul este inca si mai negru decat il prezinta cifrele autorului.

      Anonim2, despre relevanța tabloului mai putem discuta. Dar nu despre comentariul corect de la punctul 1. Autorul confundă PIB-ul cu dimensiunea economiei și scade mere din pere, rezultând un număr negativ (deci involuție).

       

      Mai concret, mecanismul aritmetic propus de autor este următorul: 

      - o firmă produce de 150 de lei în acest an fiscal (PIB-ul unei țări). 

      - datoria preluată de firmă este de 1000 de lei, cumpărând echipamente sau construind un sediu nou 

       

      Autorul scade 1000 de lei din 150 de lei și declară că economia firmei a involuat, rezultatul fiind negativ. 

      Una peste alta, sunt de acord cu părerea #1. Autorul să folosească exemple pe care le înțelege mai profund, nu la nivel de galerie de pe stadion. 

      Nu ai nici o idee despre ce vorbesti, dar spui ca sa zici ceva. Confunzi PIB-ul unei tari cu profitul net sau cu cifra de afaceri. Nu imi e clar cu ce, se vede ca nu ai lucrat niciodata la o firma, esti bugetar.

      Anon3, lasa-l in pace ca se face singur de ras. Romania nu avea datoriii in 1989, asa ca comparatia comentatorului e aberanta.

      "Generally, the most common measure of the size of national economies is gross domestic product (GDP)—defined as the sum total of all goods and services produced within the borders of a nation less the value of the goods and services used up in production" 

      Lester Gunnion

      Comparing economies: How is economic size measured and why does it matter? 

      Ia spune, pe scurt, cum e de fapt.

      Cifrele de mai sus le-ai aruncat alandala.

      Fii un pic mai riguros, mai analitic, mai aproape de realitate! Sa vedem ce iese. 

      Totusi, mie mi-a mers bine. Nu inteleg ce scrie acolo. Pensia s-a marit si asta ce inseamna? Inseamna ca a crescut cifra de afaceri pentru ca altfel cum daca nu creste.

      Au sărit prostănacii de la 1.4 și 1.5, niște incompetenți care nu știu despre ce vorbesc.

       

      Da, BZN, ai dreptate. Dar de ce nu te uiți și cum se calculează PIB-ul? Știai că sunt câteva metode, vreo trei, iar una dintre ele este: 

       

      output approach 

      GDP is calculated using the output approach by summing the value of sales of goods and adjusting (subtracting) for the purchase of intermediate goods to produce the goods sold. 

       

      Da, dacă o firmă nu folosește pentru producție bunuri intermediare ci vinde ceai vrac, atunci vânzările ei sunt echivalente cu PIB. 

      Hai, găsiți-vă o altă preocupare, tovarăși propagandiști mincinoși. 

      Deci ticăloșii purulenți de la 1.4 și 1.5 sunt mizerabilii care furau identitatea cititorului Cristi C, falsificând mesajele.

       

      Mesajul 1.7 nu aparține cititorului Cristi C. Redacția ar putea să le interzică adresele IP de la care mesajele 1.4, 1.5 și 1.7 sunt scrise. 

      În mod repetat, tâmpiții mai sus menționați violează regulamentul mesajelor. 

      Te agiti degeaba. Cristi C. Calculul PIBului e mai complicat decat spui acolo, dar cum anume se face nu are nici o importanta aici. Faptul este ca banii imprumutati nu se regasesc in investitii reale, nici in depozite, nici in profituri. Poate doar, ceva-ceva, in sume sifonate prin companii offshore.

      Calculul PIB este cum îl spun eu. Pentru una dintre cele trei metode. În mod evident că este mai complicat. Dar exemplul a fost dat pentru o firmă care vinde ceai vrac și care nu folosește produse intermediare în produsul finit.

       

      Punctul de la care am plecat este că autorul a exemplificat în mod total eronat aritmetica cifrelor aritmetice. Oricine citește acest ziar știe că nu se scade datoria publică din PIB pentru că nu se adună mere cu pere. 

       

      Mai citește din UK despre PIB și vino cu elemente concrete. Altfel te poți retrage liniștit: 

       

      GDP can be measured in three ways: 

      Output measure: This is the value of the goods and services produced by all sectors of the economy; agriculture, manufacturing, energy, construction, the service sector and government 

      Expenditure measure: This is the value of the goods and services purchased by households and by government, investment in machinery and buildings. It also includes the value of exports minus imports 

      Income measure: The value of the income generated mostly in terms of profits and wages. 

      In theory all three approaches should produce the same number. 

      In the UK the Office for National Statistics (ONS) publishes one single measure of GDP which, apart from the first estimate, is calculated using all three ways of measuring. 

      Usually the main interest in the UK figures is in the quarterly change in GDP in real terms, that is after taking into account changes in prices (inflation). 

      How is GDP calculated? 

      Calculating a GDP estimate for all three measures is a huge undertaking every three months. 

      The output measure alone - which is considered the most accurate in the short term - involves surveying tens of thousands of UK firms. 

      The main sources used for this are ONS surveys of manufacturing and service industries. 

      Information on sales is collected from 6,000 companies in manufacturing, 25,000 service sector firms, 5,000 retailers and 10,000 companies in the construction sector.

      Data is also collected from government departments covering activities such as agriculture, energy, health and education. 

      Accept raspunsul lui Cristi C. Putem considera subiectul inchis. Are dreptate.

    Pana la urma autorul vrea a ilustreze un lucru: Nivelul la care se afla civilizatia strazii, cum se prezinta mediul in care ne petrecem existenta, si aici nu greseste.

    comentariul domnului Avramescu este plin de bun simt si cat se poate de usor de inteles . si totusi se

    face atata zarva pe teme teoretice,economice ! ... 

    nu e cazul . cei care posteaza se prefac a nu pricepe cum stau lucrurile si bat campii . le pro- 

    pun sa fie sinceri si sa mentina discutia in planul 

    stabilit de autor . singura interventie pe care o  

    aprob este cea semnata anonim7 (2.Esential) 

    pa 

    cat ca publicistii nostri nu intervin mai des si  

    mai acid pe teme de larg interes . ma bucur ca 

    domnul Avramescu nu cedeaza desi este rastal 

    macit si luat in raspar de tot felul de pretinsi teore- 

    1. un articol amuzant m a facut sa aflu lucruri pe care nu le obsevasem.

      Unele comentarii sunt pe langa subiect. Nu vad nimic in articol despre calcularea PIBului. Am fost curios sa verific cifrele autorului si sunt corecte. Din PIB scazi apoi datoria. Cineva tot trebuie sa o plateasca. Dar tu esti pensionar, mai Cristi, inteleg ca nu iti pasa, dar macar nu te mai lauda cu asta.

      Dacă m-ai întrebat atunci ia un sfat gratuit, binevoitor. Nu spune nimănui, DAR ABSOLUT NIMĂNUI, că scazi datoria din PIB. Poate că o raportezi, așa, ca să obții o metrică datorie/PIB%, care normalizează datoria și o face comparabilă între economii diverse ca mărime.

       

      Deci, ai voie să normalizezi datoria, raportând-o la PIB. 

       

      Nu ai voie să o scazi din PIB. Iți mai dau un exemplu. Este ca și cum cineva are datorie 50 de mii € pentru un apartament, datorie scadentă în 20 de ani. Iar venitul anual net este de 7 mii €. Ceea ce a făcut autorul este că a scăzut 7 - 50, deci -43 de mii de €. Are acest rezultat vreo semnificație? Nu. Un termen are un orizont de timp anual și se repetă în fiecare an, altul are un orizont de timp de 20 de ani. Dacă ai fi scăzut 7 * 20 de ani - 50, atunci rezultatul tău de 90 de mii, dar cu plus, ar fi avut o relevanță (chiar imperfectă cum este). Dar așa, scazi pere din mere și proclami că vișinele rezultate sunt acre. 

      Ascultă sfatul meu și încetează cu prostiile dar și cu acest subiect. 

      Datoria trebuie platita.

      S-a pornit de la zero datorie. 

      Intre PIB si un apartament e o diferenta. Nu ti-a placut scoala.

      Degeaba te lauzi ca esti pensionar. 

      Totusi, nu sunt pensionar de la buget ci pensionar de la MI. Asta ca sa nu se creada ca sunt de la buget. La MI este alta pensie.

      Mesajul 3.5 nu aparține cititorului Cristi C.

      Ai dreptate. Anonimii care te contrazic sunt niste chiulangii de la scoala care o ard de dreapta.

    Intamplator il cunosc pe autor si va zic ca mananca kebab pe rupte dar se rupe in figuri ca e evoluat si a uitat sa enumere cateva categorii cu buna stinta : "Pupincuristul filozof S.R.L " ,"Fripturistul neoliberal S.R.L " si "Filosoful cruda e promana statului (ONG) ..ii mai plac si dulciurile dar dulciurile nu il plac pe el ..dovada ? ii pure gura !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro