Londra reduce decalajul faţă de Amsterdam în tranzacţionarea acţiunilor

S.B.
Internaţional / 1 aprilie 2021

Londra reduce decalajul faţă de Amsterdam în tranzacţionarea acţiunilor

City of London a redus decalajul faţă de Bursa de la Amsterdam în tranzacţionarea acţiunilor, după reluarea tranzacţiilor cu acţiuni elveţiene în capitala Marii Britanii, în urma Brexitului, arată datele publicate joi de platforma Cboe exchange, informează Agerpres.

În ianuarie, Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra, devenind cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar. Potrivit cifrelor comunicate de platforma Cboe exchange, care operează în ambele oraşe, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 9,22 miliarde de euro în ianuarie, faţă de 8,62 miliarde de euro la bursa de la Londra.

Datele mai arată că, începând din 4 ianuarie 2021, tranzacţii zilnice în valoare de peste şase miliarde de euro au plecat de la Londra spre platforme bursiere cu sediul în UE iar în paralel a avut loc o creştere a tranzacţiilor pe bursele naţionale.

A fost primul indiciu important al modului în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta centrul financiar londonez.

În martie, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 10,68 miliarde de euro, faţă de 10,62 miliarde de euro la Bursa de la Londra.

În 2019, Comisia Europeană şi statul elveţian nu au reuşit să se înţeleagă asupra prelungirii statutului de 'echivalare' la nivelul pieţelor de acţiuni, astfel încât traderii din UE nu au mai avut voie să tranzacţioneze acţiuni elveţiene. Ulterior, Elveţia a interzis bursele din UE să tranzacţioneze acţiuni elveţiene.

În urma Brexitului, Regatul Unit nu a mai trebuit să respecte deciziile UE, astfel că la începutul lunii trecute s-a reluat tranzacţionarea acţiunilor elveţiene la Bursa de la Londra. Înainte de 2019, în capitala Marii Britanii se tranzacţionau zilnic acţiuni elveţiene în valoare de 1,2 miliarde de euro.

Britanicul Jonathan Hill, fostul comisar european pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi pieţe de capital, a apreciat că este mai bine pentru City of London să se concentreze pentru a face Marea Britanie competitivă pe plan global în domeniul financiar. "Cel mai rău lucru pe care îl putem face este să nu luăm măsuri şi să sperăm că europenii vor veni să ne salveze".

După ce săptămâna trecută s-a semnat un acord de cooperare în materie de reglementare cu Londra, Bruxelles-ul a apreciat că "nu se grăbeşte" să acorde centrului financiar londonez acces direct la blocul comunitar.

Oficialii de la Bruxelles au fost foarte clari că doresc un transfer, de la Londra, al activităţilor financiare denominate în euro, în ideea ca UE să aibă propria sa piaţă de capital asupra căreia Bruxelles-ul să aibă o supervizare directă. De asemenea, tranzacţionarea unor instrumente derivate s-a mutat şi ea de la Londra la Amsterdam iar recent operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. a anunţat că piaţa pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), cu o valoare de un miliard de euro pe zi, va fi mutată şi ea de la Londra la Amsterdam, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro