"LUKoil" se retrage din Estonia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 iunie 2015

"LUKoil", cea mai mare companie petrolieră rusă privată, a decis să-şi vândă toate acţiunile deţinute la subsidiara sa din Estonia, "LUKoil Eesti" AS. Preţul tranzacţiei nu a fost dat publicităţii.

"Olerex", prin holdingul "Aqua Marina" AS, va prelua 100% din "LUKoil Eesti" şi va avea cea mai extinsă reţea de benzinării din Estonia, cu peste 80 de unităţi. "LUKoil" deţine 37 de benzinării în Estonia.

"Vânzarea activelor LUKoil din Estonia face parte din programul nostru de optimizare a pieţelor europene", a declarat vicepreşedintele companiei ruse, Vadim Vorobiev.

La rândul său, Antti Moppel, directorul board-ului "Olerex", a afirmat: "Achiziţia subsidiarei LUKoil este o decizie strategică. În urma afacerii, Olerex va fi principalul jucător de pe piaţa combustibililor din Estonia".

Tranzacţia urmează să fie aprobată de autorităţile de reglementare de la Talinn.

"LUKoil" este al doilea mare producător de petrol din Rusia, cu o cantitate totală de hidrocarburi de 2,22 milioane barili de echivalent petrol pe zi în 2014. Compania realizează 16% din producţia de ţiţei brut din Rusia şi 17% din petrolul rafinat.

Anul trecut, "LUKoil" şi-a vândut benzinăriile din Cehia, Slovacia şi Ungaria.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb