MARCEL CIOLACU: ''Votăm împotriva desfiinţării SIIJ''

G.U.
Politică / 8 martie 2021

''Votăm împotriva desfiinţării SIIJ''

Social-democraţii vor vota împotriva desfiinţării Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, iar dacă proiectul de lege va fi totuşi adoptat vor face toate demersurile pentru a-l ataca la Curtea Constituţională, a declarat astăzi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, conform Agerpres.

"Această Secţie specială nu trebuie desfiinţată. Cu alte cuvinte, vom vota împotriva desfiinţării Secţiei speciale. Mai mult, vom face toate demersurile necesare de a ataca la Curtea Constituţională în cazul în care proiectul de lege de desfiinţare a Secţiei speciale va trece prin Parlament", a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD, întrebat cum vor vota social-democraţii în cazul proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ.

Ciolacu a adăugat că PSD se va abţine la vot în cazul modificărilor la Codul penal şi la cel de procedură penală pe care partidele din coaliţia de guvernare intenţionează să le respingă.

"Sunt foarte multe recomandări şi decizii ale CCR care ar trebui transpuse în lege. Cred că e un pic superficial acest mod de a respinge în totalitate propunerile de modificare la cele două coduri, ele nu sunt în aplicare în acest moment. Cred că ne vom abţine de la vot", a afirmat el.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Transparent : la vedere

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb