Mario Draghi avertizează: Europa pierde războiul economic global

Nemulţumit de faptul că, deşi au trecut doi ani de la prezentarea raportului său privind măsurile necesare pentru creşterea competitivităţii economice, Comisia Europeană nu trecut la implementarea lor, Mario Draghi - fost preşedinte al Băncii Centrale Europene şi fost premier al Italiei - a lansat în 24 august 2026 Rhine Group, o organizaţie constituită din 57 de specialişti şi reprezentanţi ai unor mari companii care ar urma să prezinte mai multe proiecte pentru reformarea economiei europene.

Potrivit datelor publicate de Draghi Observatory, la finalul lunii iulie 2026 din 383 de recomandări urmărite de experţii organizaţiei respective, numai 60, adică 15,7%, erau implementate integral. Dacă sunt incluse şi cele aplicate parţial, progresul depăşeşte 40%, însă imaginea de ansamblu rămâne aceea a unei Uniuni Europene care avansează prin măsuri punctuale, dar evită reformele structurale ce presupun bani comuni, integrare profundă şi renunţarea statelor la fragmente din controlul naţional. O altă evaluare, realizată de Institut Montaigne printr-o metodologie diferită, plasează progresul juridic în jurul valorii de 30%. Procentele pot fi discutate, dar nu şi tendinţa: Europa adoptă mai uşor programe, declaraţii şi simplificări limitate decât o adevărată uniune a capitalurilor, o piaţă energetică eficientă sau investiţii comune de amploarea celor recomandate de Draghi.

De aceea, conform manifestului postat pe site-ul propriu, Rhine Group îşi propune să transforme diagnosticul formulat în raportul Draghi într-un program concret de reformare economică a Europei. Textul citat arată că în acest moment Uniunea Europeană se află într-o situaţie mai dificilă decât în septembrie 2024, deoarece mediul internaţional s-a deteriorat, iar reformele interne au avansat mult prea lent. Europa pierde teren în faţa Statelor Unite şi Chinei, este slab reprezentată în domeniile tehnologice emergente - unde din 50 de companii la nivel global, doar 4 sunt europene - şi nu reuşeşte să transforme cercetarea, ideile şi companiile promiţătoare în competitori globali.

Grupul susţine că Europa trebuie să acţioneze rapid pentru a concura, a construi şi a creşte, prin stimularea investiţiilor, productivităţii şi inovării, dezvoltarea infrastructurii şi a pieţelor de capital, reducerea fragmentării economice şi consolidarea autonomiei energetice, tehnologice, industriale şi militare. Manifestul avertizează că stagnarea nu ameninţă doar companiile europene, ci însăşi capacitatea statelor de a finanţa apărarea, sănătatea, pensiile, educaţia, protecţia socială şi tranziţia ecologică.

Prima sesiune a celor 57 de specialişti reuniţi în Rhine Group este programată în perioada 20-23 septembrie 2026. Potrivit cotidianului spaniol El Pais, după această reuniune inaugurală urmează să fie publicate primele propuneri şi documente ale organizaţiei.

• Ce prevede raportul Draghi

Raportul Draghi, publicat în septembrie 2024, porneşte de la o constatare severă: Uniunea Europeană pierde teren în faţa Statelor Unite şi Chinei deoarece investeşte insuficient, inovează lent, suportă energie scumpă, reglementează excesiv şi îşi fragmentează resursele între 27 de politici naţionale. Soluţia propusă nu este abandonarea modelului social european, ci construirea unei veritabile politici economice, industriale şi financiare comune.

Raportul grupează intervenţia în trei mari direcţii: reducerea decalajului de inovare, transformarea decarbonizării într-un avantaj economic şi diminuarea dependenţelor externe. Acestora li se adaugă reformarea finanţării şi a modului în care funcţionează instituţiile europene.

În domeniul inovării, Mario Draghi propune concentrarea fondurilor europene asupra tehnologiilor cu potenţial major - inteligenţă artificială, semiconductori, calcul avansat, biotehnologie, tehnologii cuantice şi energie curată -, extinderea infrastructurii digitale şi crearea unor mecanisme europene de finanţare inspirate de agenţia americană ARPA. Universităţile şi institutele performante ar urma să primească mai multe resurse, iar cercetarea să fie conectată mai bine cu industria. Start-upurile ar trebui să poată funcţiona după un statut juridic european unic, fără să deschidă structuri distincte în fiecare stat. Miza este justificată de decalajul enorm: companiile europene investeau în cercetare şi dezvoltare cu aproximativ 270 miliarde euro mai puţin decât cele americane.

În energie şi decarbonizare, raportul Draghi cere separarea mai clară a preţului electricităţii curate de preţul volatil al gazului, folosirea contractelor pe termen lung, investiţii masive în reţele, interconectări, stocare şi producţie energetică. Tranziţia verde trebuie coordonată cu politica industrială, astfel încât normele climatice să nu conducă la dispariţia industriei europene şi la importarea produselor din state cu standarde mai scăzute. Mario Draghi nu respinge obiectivele climatice, dar solicită neutralitate tehnologică, sprijin pentru energia nucleară acolo unde statele o aleg şi protejarea sectoarelor energointensive. Problema centrală este că energia europeană rămâne mult mai scumpă decât cea americană, iar acest handicap loveşte chimia, metalurgia, industria auto şi producţia de tehnologii curate.

Pentru reducerea dependenţelor strategice, raportul recomandă securizarea materiilor prime critice, diversificarea furnizorilor, constituirea de stocuri şi realizarea de achiziţii comune. Politica comercială ar trebui folosită mai activ împotriva subvenţiilor şi practicilor neloiale ale competitorilor, iar investiţiile străine în domenii sensibile ar trebui controlate unitar. În apărare, Draghi propune agregarea cererii, achiziţii comune, standardizarea echipamentelor şi consolidarea industriei europene, deoarece fragmentarea comenzilor naţionale împiedică producţia la scară mare.

Cea mai ambiţioasă măsură din raportul Draghi prezentat în septembrie 2024 este mobilizarea de către Comisia Europeană a unor investiţii suplimentare de aproximativ 750-800 miliarde euro anual, echivalentul a aproape 5% din PIB-ul Uniunii Europene. Finanţarea ar urma să provină din capital privat, bugete naţionale, Banca Europeană de Investiţii şi fonduri europene comune.

Mario Draghi mai susţine definitivarea uniunii pieţelor de capital, orientarea economiilor europenilor către firmele din UE şi emiterea de datorie comună pentru bunuri publice europene precum reţelele energetice, apărarea sau cercetarea de vârf. Nu propune însă ca întreaga sumă să fie acoperită din bani publici ori din datorie comună.

Raportul mai solicită simplificarea legislaţiei, reducerea obligaţiilor administrative şi aplicarea principiului subsidiarităţii. În acelaşi timp, propune o coordonare economică mai puternică, decizii mai rapide şi utilizarea mai largă a votului cu majoritate calificată, astfel încât proiectele strategice să nu fie blocate permanent de dreptul de veto.

În esenţă, raportul Draghi cere trecerea de la o Uniune care stabileşte în principal reguli la una care investeşte, produce şi îşi apără interesele economice. Diagnosticul este convingător, dar aplicarea măsurilor ar presupune un salt spre integrare fiscală şi politică pe care guvernele europene l-au evitat până acum. Fără această schimbare, cele 800 miliarde euro necesare anual riscă să rămână mai curând măsura decalajului european decât bugetul unei autentice relansări.

• Scenariu: Ce s-ar fi întâmplat dacă reformele cerute de Draghi ar fi fost implementate

Potrivit experţilor din Rhine Group, dacă măsurile propuse de Mario Draghi ar fi fost asumate imediat după prezentarea raportului, în septembrie 2024, Uniunea Europeană ar fi avut astăzi o economie ceva mai mare, mai dinamică şi mai bine pregătită pentru competiţia cu Statele Unite şi China, fără să fi rezolvat însă în mai puţin de doi ani problemele structurale acumulate în ultimele decenii. Asta, deoarece mobilizarea instantanee a celor 750-800 miliarde euro anual estimate de Draghi ar fi fost imposibilă, fiindcă proiectele energetice, digitale, industriale şi militare trebuiau pregătite, autorizate şi executate.

Un scenariu realist presupune investiţii suplimentare de 250-350 miliarde euro în 2025 şi atingerea unui ritm anualizat de 450-600 miliarde în 2026, finanţate din capital privat, bugete naţionale, fonduri europene, împrumuturi ale Băncii Europene de Investiţii şi obligaţiuni comune. În aceste condiţii, creşterea economică a UE ar fi putut ajunge la aproximativ 1,8-2,1% în 2025, faţă de circa 1,4% în realitate, iar în 2026 s-ar fi situat probabil între 1,7% şi 2,2%, comparativ cu aproximativ 1,1% în prognoza actuală a Comisiei Europene. Până în august 2026, PIB-ul real al Uniunii ar fi fost astfel cu aproximativ 1,2-2,2% mai mare decât este în prezent, ceea ce ar fi însemnat, într-un scenariu central, aproape 300 miliarde euro în plus în economia europeană.

Primele efecte s-ar fi văzut în construcţia şi modernizarea reţelelor energetice, producţia de echipamente electrice, apărare, semiconductori, centre de date, inteligenţă artificială, industria auto şi cercetare. Comenzile comune şi finanţarea europeană predictibilă ar fi determinat companiile să repornească investiţii amânate, iar statutul juridic unic pentru firmele inovatoare şi reducerea birocraţiei ar fi încurajat start-upurile să se dezvolte în interiorul UE, în loc să-şi mute activitatea şi capitalul în Statele Unite.

Potrivit experţilor citaţi, economia ar fi putut crea între unu şi două milioane de locuri de muncă suplimentare, dar deficitul de ingineri, electricieni, informaticieni şi muncitori calificaţi ar fi limitat extinderea producţiei şi ar fi împins salariile în sus. O parte importantă a banilor cheltuiţi s-ar fi transferat inevitabil către importuri, deoarece Europa nu putea produce imediat toate cipurile, bateriile, materiile prime, echipamentele digitale şi componentele militare necesare. Probabil 20-35% din cererea suplimentară ar fi susţinut economiile Statelor Unite, Chinei şi Asiei, reducând efectul investiţiilor asupra PIB-ului european.

În energie, achiziţiile comune de gaze, contractele pe termen lung, dezvoltarea capacităţilor de stocare şi coordonarea rezervelor ar fi diminuat volatilitatea preţurilor şi ar fi protejat mai bine industria împotriva şocului energetic din 2026. Preţurile nu ar fi coborât însă rapid la nivelurile americane, deoarece centralele, interconectările şi reţelele necesită ani pentru a fi construite. Până astăzi, companiile europene ar fi beneficiat mai ales de preţuri ceva mai stabile şi de perspective mai clare, în timp ce reducerea structurală a costurilor s-ar fi produs după 2027-2028.

Costul imediat al implementării raportului Draghi ar fi fost o inflaţie temporar mai ridicată, probabil cu 0,3-0,6 puncte procentuale în 2025, deoarece investiţiile masive ar fi mărit cererea de materiale, echipamente şi forţă de muncă într-o economie cu capacităţi limitate. BCE ar fi redus dobânzile mai prudent, diminuând parţial stimulul. Dacă aproximativ o treime din investiţii ar fi fost finanţată public, datoria agregată a statelor europene ar fi crescut până acum cu aproximativ 1,5-3 puncte procentuale din PIB. Emiterea de obligaţiuni comune ar fi distribuit mai echilibrat povara, în timp ce finanţarea exclusiv naţională ar fi favorizat statele bogate şi ar fi adâncit diferenţele dintre economiile Uniunii. Germania, Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos, Polonia şi ţările nordice ar fi atras cea mai mare parte a investiţiilor tehnologice şi industriale, iar România ar fi putut beneficia de proiectele energetice, industria de apărare, energia nucleară, regenerabile şi producţia de componente, cu condiţia să fi avut proiecte mature şi capacitatea administrativă de a le executa.

Productivitatea nu ar fi crescut spectaculos până în prezent, deoarece rezultatele investiţiilor în cercetare, inteligenţă artificială, semiconductori şi educaţie apar după mai mulţi ani. Contribuţia directă la productivitate ar fi fost probabil de numai 0,1-0,3%, dar Uniunea ar fi intrat într-o traiectorie mult mai favorabilă pentru perioada 2027-2035. Implementarea imediată a raportului Draghi nu ar fi produs, aşadar, un miracol economic şi nici nu ar fi transformat UE într-un rival tehnologic egal al Statelor Unite în numai doi ani. Ar fi creat însă o economie cu până la 2,2% mai mare faţă de cea din prezent, investiţii mai puternice, aproximativ două milioane de locuri de muncă suplimentare şi o rezistenţă mai bună la şocurile energetice şi geopolitice.

• Adrian Mitroi: „Europa nu înţelege că numai printr-un cost scăzut al creditării poate finanţa dezvoltarea şi riscul”

Expertul în finanţe şi economie Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti, a declarat pentru ziarul BURSA că grupul lansat de Mario Draghi nu va avea succes până când Europa nu va conştientiza că trebuie să reducă costul creditării pentru finanţarea dezvoltării companiilor şi creşterii competitivităţii acestora.

Adrian Mitroi ne-a spus: „Cu un preţ mic al creditului şi al capitalului poţi finanţa creditarea şi dezvoltarea. Europa nu înţelege că, printr-un cost scăzut al capitalului - ceea ce înseamnă un cost scăzut al creditului şi, implicit, al capitalului propriu -, poţi finanţa dezvoltarea şi riscul. Ai nevoie de un cost al capitalului propriu şi al datoriei mult mai redus”.

Domnia sa a precizat că, din păcate, în acest moment cea mai mare problemă pentru Europa sunt SUA, care, pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei de 40 trilioane dolari, are două puncte de sprijin: Asia şi Europa.

„De aceea, SUA trebuie să transfere Uniunii Europene dobânzi mari şi un euro puternic, pentru a-i îngreuna finanţarea necesarului suveran foarte ridicat şi achiziţionarea de tehnologie. Nu ştiu dacă aceasta este neapărat ordinea, dar ştiu care este primul lucru ce trebuie finanţat: toate creditele suverane. Acest lucru înseamnă că apare efectul de evicţiune. Înseamnă, totodată, dobânzi ridicate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, coroborate cu o monedă nefast de apreciată. Euro este prea puternic în raport cu productivitatea şi cu eficienţa economică europeană. În acest context, capitalul este scump: atât cel împrumutat, respectiv cel bancar, cât şi, implicit, capitalul privat. Prin urmare, capitalul disponibil pentru finanţare este şi scump, şi acordat pe termen scurt. Combinaţia dintre capitalul scump şi cel disponibil doar pe termen scurt este, evident, complet nepotrivită pentru finanţarea dezvoltării şi a creşterii. Din păcate, în prezent, băncile centrale se ocupă în principal de stabilitate şi de inflaţie, nu de finanţare”, a afirmat Adrian Mitroi.

Expertul în finanţe şi economie a exemplificat şi cu situaţia ţării noastre:

„Uitaţi-vă la România, cât de înapoiată este în privinţa finanţării după 35 de ani. Ca om care a lucrat, în primii mei ani, în venture capital şi private equity, vă spun că domeniul a rămas la acelaşi nivel de acum 35 de ani, exact ca politica românească. Capitalul românesc nu ştie să finanţeze, nu vrea, nu se implică în managementul companiilor şi este foarte timid.

Aceleaşi tipare se perpetuează şi în Europa. Europa nu are apetit şi nu are capital, iar şcolile de business nu prea predau aşa ceva. Există doar nişte anexe referitoare la private equity şi venture capital. Ştim noi să evaluăm astăzi inteligenţa artificială? Habar nu avem”.

Domnul Mitroi s-a referit şi la raportul Draghi, despre care afirmă că a avut o mare slăbiciune, din cauza apartenenţei autorului la grupul bancherilor centrali.

„Europa nu are structura de finanţare a competitivităţii despre care vorbea el. Este vorba despre un deficit al structurii de finanţare, structură care se coagulează nu legislativ, ci prin îngăduinţă legislativă. Finanţarea hiperdeficitelor este, în prezent, complicată şi foarte dificilă. Băncile centrale, mai ales FED, vor avea o mare problemă. Efectul de evicţiune va fi foarte puternic, în special în Europa, în ceea ce priveşte finanţarea comercială. Ştim foarte bine că Europa dezavuează finanţarea de risc şi finanţează pe baza bilanţului, nu a contului de profit şi pierdere. Am făcut multe cercetări în acest domeniu. Europa finanţează pe baza bilanţului, are o fixaţie pentru bilanţ şi, prin urmare, are nevoie de această «prostioară medievală» a garanţiilor certe. Ea susţine că nu are suficient capital şi că trebuie să-l ajusteze conform Basel III. În aceste condiţii, neavând capital disponibil pentru a finanţa riscul şi dezvoltarea, ai doar capital pentru fondul de rulment şi pentru proiectele uzuale de investiţii. Aşadar, acest deficit intră în coliziune cu hiperaglomerarea din zona finanţării deficitelor, mai ales în Europa. SUA jonglează cu propria curbă a randamentelor pe termen lung şi cu yenul, prin intermediul marilor săi prieteni, singurii care au rămas cumpărători direcţi ai datoriei americane, în special ai celei pe termen lung. Europa se confruntă cu acest efect de evicţiune: în primul rând, băncile comerciale intră în concurenţă cu activitatea de investment banking şi cu finanţarea de risc; în al doilea rând, băncile comerciale, care se finanţează cu capital relativ ieftin, preferă acest carry trade pe care îl vedem în mod obişnuit şi în România. Ele fac un carry trade foarte profitabil prin finanţarea deficitelor”, ne-a transmis Adrian Mitroi.

De asemenea, expertul în finanţe şi economie consideră că Uniunii Europene nu îi lipseşte o piaţă unică de capital, ci finanţarea creşterii economice în sectoarele cele mai importante din acest moment.

Adrian Mitroi a precizat: ”În prezent, «the name of the game» înseamnă două lucruri: apărarea, respectiv «drone economy», despre care am scris acum cinci ani, şi «AI economy». Sunt două domenii foarte importante. Neavând capacitatea de a finanţa cercetarea şi dezvoltarea în aceste sectoare, vei rămâne un simplu cumpărător în lanţul valoric. Nu eşti capabil să finanţezi activităţile din amonte, cercetarea şi dezvoltarea, astfel încât să-ţi construieşti aici, în Europa, propria «drone economy». Aşa şi cu AI. În aceste condiţii, va trebui să cumperi. Ceea ce îţi va vinde Palantir va fi pentru tine aur. Vei prefera să cumperi produsele Palantir la ieşirea din lanţul de producţie. Europa nu mai are timpul, răbdarea şi capacitatea de a finanţa activităţile din amonte, nici în domeniul militar şi nici în cel al inteligenţei artificiale. Nu are nicio companie importantă de AI. Există un LLM francez, dar acela este, deocamdată, o copilărie a unor licenţiaţi. În condiţiile hiperconcurenţei asiatice şi ale hiperputerii tehnologice americane, extinse acum şi în spaţiu, există două modele de business diferite, dar care se consolidează reciproc. Europa este doar cumpărător şi, prin urmare, trebuie să găsească soluţii pentru achiziţionarea acestor tehnologii. Nu le poate finanţa şi nu ştie să le producă”.

Domnia sa a concluzionat spunând că alte probleme fundamentale şi structurale ale Uniunii Europene sunt puterea de cumpărare a pensiilor şi finanţarea deficitelor, ceea ce va duce la o cerere mare din partea statelor privind finanţarea propriilor bugete, şi a arătat că, spre deosebire de blocul comunitar, SUA a pus în funcţii cheie şi la conducerea Trezoreriei oameni vizionari, care înţeleg importanţa deprecierii dolarului şi a administrării preţului, nu doar a lichidităţii.