IPOTEZE DE WEEKEND Jocurile fricii

Asaltul fricii asupra societăţilor prăbuşite în post-modernitate reprezintă, de departe, cel mai vizibil şi în acelaşi timp cel mai puţin înţeles dintre fenomenele care dictează azi conţinutul şi calitatea vieţii miliardelor de locuitori ai planetei. Producerea, diseminarea şi întreţinerea temerilor care pot teroriza oamenii, individual şi colectiv, a devenit o ”industrie globală” în sensul cel mai deplin al termenului. Unităţi cu producţie continuă în punctele strategice ale puterii planetare, unde nimeni nu ia niciodată pauză, armate întregi de ”răspîndaci”, ”provocatori”, ”rezonatori”, ”amplificatori” şi aşa mai departe. Aproape orice motiv este bun pentru a genera val după val de frică, temeri, aprehensiuni, iraţionale reacţii de autoapărare, acţiuni impulsive de evadare din contextul situaţional sau agresivitate necontrolată. Un prim portofoliu, generos, este oferit de ”fenomenele naturii”. O natură care nu poate fi controlată şi supusă nevoilor şi dorinţelor umane, aşa cum naivii primului val al raţionalismului modern păreau să creadă. (Unii mai cred şi azi!) De la furtuni solare şi impacturi meteoritice ori planetare, la fenomene galactice capabile să producă extincţia cvasi instantanee a vieţii pe planeta Pămînt; de la cucerirea planetei de către ”extratereştri”, la erupţii super-vulcanice cu distrugerea structurii şi infrastructurii care susţine procesele sociale vitale precum şi pe cele responsabile de echilibrul atmosferic, de cel metabolic şi ecologic ale regnurilor vii; de la dislocarea marilor mase continentale şi... şi lista poate continua cel puţin pe alte două pagini de aici înainte. Le găsiţi în fiecare zi în presă, le puteţi revedea la cinematograf, le puteţi citi în cărţile aruncate de piaţă în fiecare sezon, împreună cu alte tipuri de producţii ”SF”. Un alt portofoliul bine garnisit este furnizat de acţiunile umane colective, atît în interacţiunea lor cu mediul natural, cît şi în interacţiunea dintre ele. Poluarea aerului, apei, solului, subsolului la scară planetară. De curînd, am luat în piept, tot la scară planetară, uriaşul val al ”epidemiei necontrolabile” care, potenţial, ar fi putut să trimită la moarte miliarde de oameni în cîteva luni. Valul a trecut, disputele ştiinţifice şi mai ales cele politice cu privire la sursa ameninţării epidemiologice, mecanismele de răspîndire şi mai ales cu privire severitatea, rostul şi eficienţa măsurilor draconice impuse populaţiei şi economiei, continuă! După cum continuă foarte aprinsă şi partizană dezbaterea cu privire la impactul asupra sănătăţii populaţiei, generat atît de contractarea virusului, cît, mai ales, de folosirea slab sau deloc controlată ştiinţific a ”vaccinurilor” folosite pentru ridicarea gradului individual de rezistenţă imunologică. Pe fundal, au început să fie reluate anunţuri ”prevestelnic-apocaliptice” cu privire la apariţia următoarei mega-pandemii, la fel de necruţător-letală, la fel de universală, la fel de greu, dacă nu imposibil, de contracarat. Deşi mai slab decît în vremurile ”războiului rece”, din tablou fac parte integrantă şi ameniţările apocaliptice generate de acţiunile de beligeranţă, de conflicte şi războaie locale, regionale sau nuclear generalizate, de creşterea violenţei intra-societale, pe fondul problemelor generate de valurile migratorii necontrolate, de competiţia politică, de alte forme ale competiţiei pentru resurse vitale, cum ar fi apa, pămîntul, metalele şi pămînturile rare, accesul la cursuri de apă sau la limanuri maritime şi oceanice. Desigur, criza economică nu putea lipsi din repertoriul ”clasic”. Motivul este folosit extensiv, intensiv şi dincolo de orice măsură în aproape orice luare de poziţie instituţională, politică sau de altă natură. În fiecare zi! Şi, dacă nu v-aţi făcut rezerve serioase de coajă de copac e bine să un întîrziaţi cu acţiunile de colectare, căci aceea va fi hrana, singura la care veţi mai avea acces dacă vine apocalipsa economică şi ne degradează ăia de la Moody's şi Fitch la statutul de ”gunoi”. A spus-o public şi serios un om cu o solidă şi înaltă poziţie instituţională, deloc cunoscut familiei, apropiaţilor şi publicului larg pentru accese necontrolate de umor, fie el negru, nesărat sau involuntar. Pe scurt, fabricile de frică nu duc lipsă de materie primă!

Cine sunt cumpărătorii şi cum folosesc diferitele produse specifice fricii? Mai mult decît oricine şi aproape în exclusivitate, destinatarii sunt instituţiile şi oamenii guvernării. De peste tot şi de oriunde. Kim Jong Un ţine vreo 25 de milioane de prizonieri în propia lor ţară, hrănindu-i cu frica apocalipsei şi disoluţiei lumii, dacă se mişcă fie şi un fir de păr din capul său, nu mai spun dacă ar dispărea de la putere dictatura familiei sale. În America, Trump ”conduce democratic” tot pe bază de frică. Ameninţă pe toată lumea cu războaie tarifare şi anunţă de la o zi la alta anexări teritoriale, de la Canada la Groenlanda şi de la Venezuela la Strîmtoarea Ormuz. Aliaţii europeni sunt acum duşmani, iar duşmanii de odinioară sunt mai nou prieteni la toartă. Vezi cazul trainicei şi înduioşătoarei prietenii Trump-Putin, precum şi noul cuplu generat de lanţurile iubirii dintre Trump şi Kim Jong Un. Societăţile occidentale stau să se prăbuşească sub asaltul emigraţiei în masă, legale sau ilegale, acum nu mai are nici o importanţă. Nivelul de tensiune, de agresivitate şi de violenţă socială este de mult peste cotele de avarie. Balanţa politică în Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, ca şi Spania stă agăţată într-un fir de păr. De un cap trag politicienii, de celălalt atîrnă consecinţele dramatice ale emigraţiei masive şi neintegrative care potopeşte aceste societăţi.

De ce este atît de ”la modă” politica fricii? Să spunem, mai întîi, că nu este deloc la modă acum, mai mult decît a fost în perioada războiului rece, spre exemplu. Ori, în întregul secol trecut, al celor două războaie mondiale. Ceea ce este particular actualei perioade se referă doar la ubicuitate şi rafinarea mecanismelor de generare şi instrumentalizare a fricii, ca metodă predilectă de manipulare şi de guvernare.

Dar, dacă este atît de evidentă manipularea prin frică şi atît de generalizat recursul la guvernare prin frică, de ce se lasă oamenii atît de uşor pradă acestor manevre? Parte din secret este bine închis în structura anatomic-funcţională a creierului nostru. Amigdala şi sistemul limbic controlează reacţiile noastre faţă de ceea ce este interpretat ca o ameninţare şi dispun de o importantă autonomie de decizie în această privinţă. În faţa fricii, reacţiile comandate sunt imperative şi instantanee, concretizate în recursul la binomul ”fugă-confruntare” sau la ”catatonia psiho-motorie”. Toate trei răspunsurile pun persoana lovită de frică în situaţii greu, dacă nu imposibil de gestionat raţional. Subiectul devine supra-vulnerabil şi predispus excesiv manipulării.

În sfîrşit, ceea ce face atît de eficient şi de răspîndit recursul la frică, în vremurile acestea, ale disoluţiei societale post-moderne, este un tip de cultură dominantă, de Weltanschauung, dacă vreţi, cotropit de ceea ce Horkheimer numea, atît de clar şi inspirat, ”eclipsa raţionalităţii”.