ICT

Merkel îndeamnă germanii să stea acasă de Paşte

A.P.
Internaţional / 01 aprilie

Merkel îndeamnă germanii să stea acasă de Paşte

Cancelarul Angela Merkel a făcut apel joi la germani să stea acasă de Paşte şi să se întâlnească cu mai puţini oameni, pentru a ajuta la limitarea celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, în contextul în care capitala Berlin a anunţat că adunările pe timp de noapte sunt interzise începând de vineri, relatează Reuters, citat de Agerpres.

"Ar trebui să fie un Paşte liniştit, alături de cei apropiaţi vouă, cu puţine contacte. Vă îndemn să renunţaţi la orice călătorii care nu sunt esenţiale", a transmis Merkel printr-un mesaj video, adăugând că acesta este singurul mijloc de a ajuta medicii şi asistentele să lupte cu virusul.

Merkel a fost acuzată că săptămâna trecută a pierdut controlul asupra crizei COVID-19 după ce a renunţat la un plan privind prelungirea vacanţei de Paşte convenit cu două zile în urmă cu guvernatorii celor 16 landuri germane.

Ea a încercat de atunci să transfere vina pentru al treilea val al pandemiei asupra premierilor de landuri, acuzându-i că nu au respectat acordurile anterioare de a reimpune restricţii dacă se înmulţesc din nou infectările.

Autorităţile din Berlin au înăsprit joi restricţiile pentru combaterea pandemiei.

Adunările sunt interzise pe timp de noapte începând de vineri, iar de săptămâna viitoare vor putea merge la grădiniţă numai copiii angajaţilor esenţiali.

Merkel a declarat că acum nu doar vârstnicii se luptă pentru viaţa lor în pandemie, ci şi persoanele de vârstă mijloace sau chiar tinerii, care ajung în număr tot mai mare în spitale.

Ea şi-a exprimat totuşi speranţa că distribuirea de vaccinuri se va accelera după Paşte, când şi medicii de familie vor putea vaccina.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Dacă ar fi fost sărbătorit prin munca, ca pe vremea tinereții ei, i-ar fi chemat la treaba. Asta a îmbătrânit in rele.

    Am vazut inregistrari si documentare pe site-ul WEF unde Merkel si Macron mai ca nu ii mancau din mana lui Klaus Schwab (si ganditi-va ca Iohannis la noi e sub telecomanda lui Merkel!)

    Stiti ce le-a zis Schwab liderilor europeni adunati la acel summit la WEF (World Economic Forum)?  

    Ceva ce mie mi-a ridicat parul pe ceafa de sperietura!  

    O sa trec ideea ca nu mai stiu exact vorbele. Ce tin minte ca vorbe trec cu ghilimele.  

    a zis asa: ma simt multumit ca pot sa sustin si sa ajut liderii acestei lumi, liderii Europei si pot sa le impartasesc din invatamintele si intelepciunea mea cand "se aduna in jurul meu asa cum se aduna copiii in jurul duhovnicului sa impartaseasca pacatele".  

    Ce am pus in ghilimele m-a traznit ca un cutit in mijlocul capului!  

    Va dati seama ce miez concentrat de dictator e acest Klaus SChwab (seful WEF)de poate sa gandeasca in felul asta? Sa vada liderii Europei venind la el cum vin copiii la preot sa isi spuna pacatele ?!?!?!??!?!  

    Desigur ca Merkel a indemnat germanii sa stea acasa pe Paste.  

    Nu de virus.  

    Ci de Marea Resetare economica si de Acordul Verde (Green Deal) = ambele tampenii socialist-ecologiste izvorate din mintile bolnave ale lui Schwab si Bill Gates.  

    Si Iohannis si guvernul sau sunt sub mana lui Merkel.  

    Ganditi-va ce situatie periculoasa!

    1. ia caută tu pe net declarația lui Martin Schulz: Germany exists only to serve Israel. Sau declarația lui Nancy Pelosi: din partidul Democrat ceva gen "even if the Washington Capitol collapsed, the US would still stand with Israel." Nu poți să nu te întrebi cum cea mai mare superputere din lume, cel puțin până de curând pupă în fund o țărișoară obscură din mijlocul pustiului, și dacă pui întrebări despre asta, ești antisemit. De altfel și zilele astea s-a văzut de cine e cel mai preocupat Iohannis: "oy vey antisemitismul".

      Hmm, suna a bolsevism de inceput de secol XX, care stim ce a facut.

      Macron și Merkel sunt copiii FIAREI mondiale oribile care dorește să calareasca în mod dictatorial, totalitar, planeta.

      Da, da si da!

      Le zici foarte bine, Cristiane!  

      mai, chiar o sa caut.

      dar nu vad legatura intre Israel si ce am postat eu.  

      dar probabil o sa gasesc legatura dupa ce voi cauta.

      multumesc. 

      oooo, da!

      Am mai zis si o repet: ce vrea Schwab e comunism pur.  

      In documentarul publicat pe site-ul WEF a zis-o clar: NU veti detine nimic si veti fi fericiti!  

      Stim in anii'50 la noi cat de "fericiti" au fost toti proprietarii care au fost jefuiti de Statul roman comunist. Se tavaleau pe jos icnind de durere sub bocancii "prietenilor" sovietici veniti in vizita la noi cu armata rosie de fericiti ce erau.  

      Si radeau in hohote cand bolsevicii le luau vaca din curte si faina din hambar.  

      Am asa o ura pe socialisti si comunisti de i-as scalpa de piele lent cu o lama de ras bine ruginita! Zilnic! Asa ura am pe comunisti! Bunicii mei au tras mult din cauza lor si economic si cu pierderea vietii. Eu nu uit asta. O am imprimata in adn.  

      Unde prind comunist, pun mana pe arme!  

      Nu uita ce am mai zis!  

      Ideile referitoare la proprietatea colectivista ale comunismului incalca explicit a 10-a porunca din Decalog - cea cu "sa nu ravnesti la casa altuia, nevasta si boii altuia, etc" 

      Socialistii si comunistii sunt in mod explicit si fatis SATANISTI efectiv si in actiune !  

      Acum 3-4 ani cand am auzit o declaratie a unei muieri zalude (regionalism pt "nebune") de la USR ca ar trebui romanii sa renunte la proprietatea privata am luat=o razna! Atunci am vazut stralucirea satanista din USR-PLUS - "Uniunea Satanistilor din Romania- crucea-ntoarsa" ! Oamenii aia nu sunt cu Dumnezeu, doar cu satana lucreaza!  

      "Stim in anii'50 la noi cat de "fericiti" au fost toti proprietarii care au fost jefuiti de Statul roman comunist."

      nota Statul Roman Comunist inca exista si e bine mersi.  

      ... de ce credeti ca treneaza la ANRP restituirea proprietatilor colectivizate? De comunisti ce sunt! Credeati ca s-a schimbat ceva !?!?!?? Ete fas! Doar fraierii cred ca s-a schimbat ceva .... au dat niste mancare si niste haine si aparenta de "bunastare" dupa 1989 ...dar tot smecherii pilosi comunisti si copiii lor conduc. Uitati-va la cei de sus si cautati-i la rudele din trecut. O sa va vina rau cand o sa vedeti ce gasiti! Numai ucigasi si tortionari comunisti!  

    Ce babă hitleristă horror, bai nene....

    Cum se trezesc acești sataniști la viață imediat ce apare o sărbătoare religioasă mai semnificativă pentru oameni.

    Ce teroristi globali, bai nene... 

    1. da, am observat si eu si tu si toti romanii si oamenii!

      la sarbatori religioase (indiferent de religie si confesiune) se activeaza satanistii care vor sa dezidentizeze oamenii si sa le stearga religiile, identitatea, traditiile si amintirile.  

      asa lucreaza satana cand fura suflete de oameni - ii face sa uite cine sunt, de unde vin , de unde se trag si de ce exista.

      si dupa aia ii fura.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro