Ministerul Educaţiei anunţă că sunt necesare 60.000 de doze de vaccin anti-COVID pentru personalul din învăţământ

J.P.
Politică / 18 februarie 2021

Ministerul Educaţiei anunţă că sunt necesare 60.000 de doze de vaccin anti-COVID pentru personalul din învăţământ

Ministerul Educaţiei a transmis Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) datele necesare demarării activităţii de vaccinare "prioritară" a personalului din învăţământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile), relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324 şi numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622.

Ministerul Educaţiei precizează că a comunicat către CNCAV: necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă şi judeţe, lista celor 42 de locaţii destinate procesului de vaccinare a personalului din învăţământul preuniversitar (personal din creşe şi grădiniţe, personalul didactic din învăţământul primar, gimnazial, liceal), precum şi lista persoanelor de contact responsabile (inspectori şcolari generali).

De asemenea, Ministerul Educaţiei a mai transmis şi lista celor 20 de locaţii, pe fiecare centru universitar, destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învăţământul universitar şi persoanele de contact responsabile.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb