MINISTRUL MEDIULUI: "În Bucureşti, de 20 de ani cel puţin, nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea"

J.P.
Politică / 10 martie 2021

"În Bucureşti, de 20 de ani cel puţin, nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea"

Ministru Mediului, Tanczos Barna, cataloghează drept "foarte mare" nivelul de poluare din Capitală şi afirmă că în ultimele două decenii în Bucureşti nu s-au luat măsuri pentru reducerea poluării, conform News.ro.

Barna anunţă că a propus administraţiei locale să ia în calcul eliberarea autorizaţiilor de construire doar pentru acele blocuri care au prevăzută centrală pentru imobil, nu pe fiecare apartament.

"În Bucureşti, de 20 de ani cel puţin, nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea, nici pe poluarea industrială, nici pe poluarea casnică, adică din încălzire rezidenţială. Sunt din ce în ce mai multe centrale termice individuale din cauza faptului că nu merge sistemul centralizat de încălzire. Noi am propus Primăriei să nu mai emită nicio autorizaţie de construire fără centrală comună, chiar şi la nivel de bloc, pentru că a scoate la fiecare apartament o centrală individuală duce poluarea la un nivel mai aproape de sol", a declarat ministrul Mediului, marţi seară, la Digi 24.

El a precizat că aşteptă răspunsul primăriei, subliniind că speră să ajungă "la o decizie fermă" a administraţiei locale, în sensul ca investitorii să fie obligaţi să monteze centrale de bloc, nu pe fiecare apartament.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. mai ales in zona suburbana unde este principala sursa !

    SATELIT + G. P. S PĂDURILE SE EVAPORĂ . VRĂJEALA CU POLUAREA E SUPERMEGA : SE SCHIMBĂ TOT DAR NU SE MODIFICĂ NIMIC MAI PRECIS ZERO.

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5162
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8751
Gram de aur (XAU)Gram de aur645.5624

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb