MOBILIZARE DE FORŢE ÎN REGATUL UNITSute de şefi de stat şi demnitari străini, aşteptaţi la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

I.GHE.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 septembrie

Sute de şefi de stat şi demnitari străini, aşteptaţi la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Şefii de stat din Rusia, Belarus şi Myanmar - singurele oficialităţi care nu au fost invitate la ceremonialul ce va avea loc luni, 19 septembrie

Nici preşedintele Iranului nu a fost invitat, dar îşi va putea trimite ambasadorul interimar

Foreign Office a anunţat, ieri, că aproximativ 500 de şefi de stat şi demnitari vor participa, luni, 19 septembrie, la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, fapt care necesită o logistică fără precedent din partea forţelor de ordine britanice, conform cotidianului The Guardian.

Au fost trimise invitaţii în fiecare stat cu care Marea Britanie are relaţii diplomatice, cu excepţia Rusiei, Belarusului şi Myanmarului, a declarat, marţi, o sursă de la Whitehall, citată de Reuters..

Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, nu a fost invitat, dar Iranului i s-a cerut să-şi trimită ambasadorul. Iranul nu are în prezent un ambasador, dar poate trimite ambasadorul său interimar, însărcinat cu afaceri, Seyed Hosseini.

Printre cei aşteptaţi să participe, se numără preşedintele SUA - Joe Biden, preşedintele francez - Emmanuel Macron, împăratul Japoniei - Naruhito, prim-ministrul Noii Zeelande - Jacinda Ardern. Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, va participa şi ea, deşi în ultimul an a existat o discuţie contradictorie cu privire la acordarea UE a statutului diplomatic deplin în Regatul Unit post-Brexit.

A fost invitat şi preşedintele chinez, Xi Jinping, care în cursul acestei săptămâni efectuează prima sa călătorie post-pandemie în afara Chinei, la o conferinţă în Kazahstan, unde se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Printre liderii europeni care vor participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a se numără şi preşedintele Klaus Iohannis, conform unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Iohannis s-a deplasat, ieri, la Ambasada Marii Britanii la Bucureşti, unde a semnat în cartea de condoleanţe deschisă în memoria Reginei Elisabeta a II-a.

Din ţara noastră, la funeraliile din Londra vor mai participa Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu, potrivit unui anunţ postat pe pagina oficială de Facebook a Familiei Regale a României.

Şefilor de stat care se vor deplasa la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a li s-a cerut să facă deplasarea cu zboruri comerciale şi li s-a interzis să folosească elicoptere, deplasarea prin capitala britanică spre Westminster Hall urmând a fi efectuată cu autocare speciale.

În aceste zile, regele Charles al III-lea şi regina consort Camilla îşi continuă turneul prin Regatul britanic. Ieri, cei doi s-au aflat la Belfast, în Irlanda de Nord, unde au primit omagiile din partea autorităţilor locale şi ale reprezentanţii tuturor partidelor politice.

"Mama mea a simţit profund semnificaţia rolului pe care l-a jucat în reunirea celor pe care istoria i-a despărţit şi în întinderea mâinii pentru a face posibilă vindecarea rănilor de lungă durată dintre Irlanda de Nord şi Irlanda. La începutul vieţii sale ea s-a angajat să îşi slujească ţara şi poporul, promisiunea pe care a ţinut-o cu o credinţă neclintită. Acum, cu acest exemplu strălucitor pentru mine şi cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi asum noile îndatoriri în cputarea bunăstării şi pentru totţi locuitorii Irlandei de Nord", a spus regele Charles al III-lea.

La Castelul Hillsborough, regele Charles al III-lea a discutat inclusiv cu Michelle O'Neill, liderul Sinn Fein din Irlanda de Nord, Sir Jeffrey Donaldson, liderul DUP şi liderul partidului Alianţei, Naomi Long, Doug Beattie, şeful partidului unionist din Ulster, şi Matthew O'Toole, membru al adunării legislative pentru SDLP.

După acest moment, la Catedrala St. Anne din Belfast a avut loc o slujbă religioasă în memoria reginei Elisabeta a II-a, la care au participat aproximativ 800 de persoane.

În timpul slujbei, şeful Bisericii Catolice din Irlanda i-a adus un omagiu regretatului monarh şi a spus că "grija, credinţa, respectul, dragostea şi devotamentul" au făcut parte din lunga ei domnie. Regina face parte din reconcilierea Irlandei, a spus arhiepiscopul de Armagh, John McDowell.

"Toate acestea ar putea fi folosite pentru a descrie relaţia ei cu Irlanda de Nord, cu răbdarea legându-le pe toate, dar acordând atenţie în special la cel mai recent cuvânt al ei - care cred că va fi cel mai asociat cu Regina Elisabeta şi Irlanda de nord şi sud - care este reconcilierea", a spus arhiepiscopul John McDowell.

La finalul slujbei, regele Charles al III-lea şi soţia sa au revenit la Londra, unde ieri seară a ajuns şi trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta a II-a care a fost adus din Scoţia cu un avion, fiind însoţit pe parcursul transportului aerian de fiica acesteia, prinţesa Anne.

După ce avionul a aterizat la Londra, sicriul a fost dus cu o maşină mortuară la Palatul Buckingham unde a fost aşezat în centrul sălii de bal, pentru a oferi membrilor familiei regale şansa de a-şi aduce omagiile.

Astăzi, deasupra sicriului vor fi aşezate Coroana Statului Imperial şi o coroană de flori. La ora 14:22 (16:22 în România), sicriul va fi dus în procesiune cu trăsura de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster, cu Regele Charles, membri ai familiei regale şi personal din casa regală mergând în urma ei. Sicriul va ajunge la Palatul Westminster la ora 15:00, după care Arhiepiscopul de Canterbury va ţine o scurtă slujbă. După slujbă, timp de trei zile, 23 de ore din 24, cetăţenii britanici îşi vor putea aduce ultimul omagiu reginei Elisabeta a II-a, la catafalcul din Westminster Hall.

În paralel, aşa cum cere protocolul, regele Charles al III-lea îşi va continua turneul în Regatul Unit, cu ultima vizită, cea din Ţara Galilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Poate-i omoara Putin ca-i prinde pe toti la un loc!

    1. Nici putin nu vrea sa ia păcatele ăstora,asa ca....

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro