O tragedie americană

În romanul lui Theodor Dreiser, firul epic, inspirat dintr-un caz real, se deapănă din caierul experienţei unei vieţi ratate. În lectură "progresistă", ratarea unei evadări. A evadării personajului principal, Clyde Griffiths, din carcera propriei condiţii sociale, aflată undeva jos, la baza piramidei. O temă cu variaţiuni deloc rar vizitată, chiar şi la nivel de capodopere literare, de la "Drumul către înalta societate", la "Marele Gatsby" sau "Un tramvai numit dorinţă" - piesa roman cinematografic a lui Tennessee Williams. Viaţa personajului Trump ar putea, fără doar şi poate, să dea axa unui roman cu aceeaşi temă. Chiar dacă evadarea sa, în cele din urmă ratată, este dintr-o condiţie socială privilegiată, Trump a aspirat toată viaţa, cu nestinsă ardoare, în sus, la statutul celor cîtorva zeci de mari privilegiaţi ai societăţii americane de azi. Ca şi personajele care-l preced, Trump recurge la toate trucurile murdare pe care le învaţă sîrguincios şi le exersează perseverent de-a lungul vieţii, pentru a-şi oferi satisfacţia de a fi ajuns "în vîrful vîrfului". Unde a şi ajuns, dacă ne gîndim că a fost locatarul oficial al Casei Albe pentru un întreg mandat prezidenţial şi s-a prenumerat oficial printre multi-miliardarii Americii. Doar că povestea nu s-a terminat acolo, pe vîrf. Continuarea ei ne apropie de un final care, pentru Trump, ar putea însemna o cu totul altă locuiunţă. Puşcăria!

Tragedia, însă, nu se mai consumă de data aceasta la nivelul vieţii unui individ. Viaţa lui Trump ar fi cu totul irelevantă, dacă nu ar arunca o lumină atît de puternică şi rece asupra tragediei unei naţiuni-mit: America. Mitul unei şanse pentru fiecare, mitul democraţiei care se reînoieşte permanent şi are întotdeauna soluţii, chiar şi pentru cele mai tensionate situaţii politice, mitul neîncetatei şi mereu victorioasei lupte cu noi frontiere, mitul egalităţii în faţa justiţiei ca ultim, dar mereu stabil scut al "normalităţii sociale", mitul creuzetului social, mitul mobilităţilor sociale nerestricţionate, mitul convieţuirii benefice dintre politică şi instituţiile, credinţele religioase, mitul progresului tehnologic fără de sfîrşit etc. Viaţa lui Trump ilustrează moartea celor mai multe dintre aceste mituri. Creuzetul social nu mai funcţionează şi nici nu mai este util. Mult mai utilă politic (aduce milioane de voturi!!) este revenirea la temele şi soluţiile bazate pe disocieri şi discriminări rasiale, pe izolarea comunităţilor, nu pe deschiderea lor. Societatea americană nu mai este interesată de frontiere pe care să le împingă mai departe, ci de construcţia zidurilor, cît mai înalte, care să apere frontiere de mult trasate. Şansele nu au cum şi nici nu trebuie să fie egale pentru toţi. Cele mai importante sunt rezervate, prin legislaţie şi decizii de guvernare, celor privilegiaţi deja. Echilibrul balanţei dintre extremele sociale nu mai are pe ce se susţine. Clasa de mijloc a fost dizolvată, iar prăpastia dintre "cei ce au" şi cei ce nu au s-a căscat atît de largă, încît strategiile clasice de mobilitate socială nu mai sunt capabile să furnizeze decît eşecul garantat, nicidecum succesul. Lumea este a celor puţini, foarte puţini, cei care au şi care trebuie să decidă asupra întregii societăţi, fără nici o oprelişte. Democraţia, cu cortegiul ei de libertăţi şi drepturi fundamentale ale omului şi ale cetăţeanului nu mai este deloc folositoare acestei lumi. Noua lume are nevoie de tirani. Luminaţi sau tîmpi, serioşi sau circari, bogaţi sau săraci, nevrotici sau de-a dreptul nebuni, plini de idei sau mînaţi doar de o idee şi aceea fixă, tineri sau bătrîni, femei sau bărbaţi... prea puţin contează. Tirani să fie! O zi, două, trei, un an, un deceniu, un secol. Cît o fi nevoie! Credinţa religioasă nu mai face doi bani dacă nu este transformată în cult. Cultul personalităţii autoproclamatului salvator al societăţii şi al lumii. Baza vieţii sociale, a funcţionării instituţionale, a legiferării şi a guvernării nu mai este raţionalitatea, Binele Public, ci interesul celor puternici, impulsul "inspirat" divin, toana celui aflat la butoanele guvernării, voinţa lui de putere absolută, mai ales, de pedepsire dincolo şi dincoace de lege a "duşmanilor" săi care, prin extensie, sunt duşmanii naţiunii, ai credinţei, ai societăţii. Aceasta este nu o parodie, nu este o invenţie a mea, ci oferta politică a lui Donald Trump, fost Preşedinte al SUA. O ofertă frenetic susţinută de zeci de înalţi reprezentanţi ai societăţii americane, deputaţi şi senatori, guvernatori de state, legiuitori la nivel statal, reprezentanţi ai puterii judiciare, de la Curtea Supremă la ultima, cea mai de jos curte de justiţie a oricăruia dintre statele membre ale Uniunii. Este oferta votată cu entuziasm de milioane (!!!) de cetăţeni rinocerizaţi ai Americii. Tragedia însă, se vede abia la sfîrşit, după ce ai băut paharul pînă la fund. În zaţ. Această ofertă politică este îmbrăţişată de o parte covîrşitoare a tinerilor Americii de azi. Dacă nu mă credeţi pe mine, nu aveţi decît să număraţi singuri pînă la trei milioane şi ceva, cîţi "atîrnători" a adunat într-o singură zi contul proaspăt deschis pe TikTok de Trump. Între timp, vă puteţi gîndi în voie la ceea ce înseamnă acest fapt pentru viitorul Americii. Veţi înţelege, atunci, că Trump nu este decît începutul, iar aceasta, foarte probabil, ar putea să fie ultima generaţie care mai are ceva de a face cu Democraţia în America. În restul lumii, oricum nu mai contează că s-o gătat deja înainte să înceapă!