Oficial, tricolorii sunt în urna a doua pentru preliminariile Campionatului Mondial

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 27 noiembrie 2020

Oficial, tricolorii sunt în urna a doua pentru preliminariile Campionatului Mondial

Fără să convingă prin joc, dar având de partea lor rezultatele din ultima lună, tricolorii au reuşit un salt de şapte locuri şi se află pe poziţia a 37-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA).

Tricolorii se vor afla în a doua urnă valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare europene pentru Cupa Mondială din 2022, ceea ce le permite să "scape" de adversari puternici precum Elveţia, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia. Saltul în clasament vine după rezultatele înregistrate în luna noiembrie, 5-3 cu Belarus în meci amical, 3-0 cu Norvegia la "'masa verde'' şi 1-1 cu Irlanda de Nord, în deplasare, ultimele două în Liga Naţiunilor. România şi Ungaria sunt reprezentativele europene cu cea mai mare evoluţie faţă de luna trecută - salt de şapte poziţii. Echipa noastră se află în primele 20 de echipe ale Europei şi va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorţi pentru Mondialul din Qatar, ceremonie programată în data de 7 decembrie. Cele 55 de reprezentative europene vor fi împărţite în şase urne valorice, primele cinci de câte 10 echipe, ultima de 5 echipe. Vor fi stabilite, prin tragere la sorţi, 10 grupe de câte 5 şi 6 echipe. Câştigătoarele celor 10 grupe se vor califica la CM 2022, ocupantele locurilor secunde vor intra într-o serie de două baraje pentru a stabili ultimele trei echipe europene calificate. Urnele pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare CM 2022: Urna 1: Belgia, Franţa, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Croaţia, Danemarca, Germania, Olanda; Urna 2: Elveţia, Ţara Galilor, Polonia, Suedia, Austria, Ucraina, Serbia, Turcia, Slovacia, România; Urna 3: Rusia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Norvegia, Irlanda de Nord, Islanda, Scoţia, Grecia, Finlanda; Urna 4: Bosnia-Herţegovina, Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Israel, Belarus, Georgia, Luxemburg; Urna 5: Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaidjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra; Urna 6: Malta, Moldova, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Până la urmă asta e obiectivul - să câștigi meciuri pe care nu le joci, să nu joci nimic dar sa faci act de prezență, pe teren sau într-o urnă, sa vorbească lumea despre tine ca și când ai exista, să umfli un salar deși nu treci pe la birou. La drept vorbind, munca e pentru negri și tractoristi. Oamenii cu adevărat inteligenți au lăsat munca s-o facă alții.

    nu este nici o diferenta intre urna 2 si urna 3.

    de exemplu Islanda urna 3 te-a batut si ai ramas acasa,Norvegia nu mai spun ca le-a dat cu terenul in cap si Irlanda de Nord nu ai putut sa o bati. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro