Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat vineri o rezoluţie pentru promovarea unei reprezentări mai precise a continentelor lumii pe hărţi şi în special, au mărit Africa şi au micşorat Statele Unite, transmite AFP, citat de Agerpres.
Acest text, sponsorizat de Togo şi Uniunea Africană şi cosponsorizat de Franţa, a fost adoptat cu 164 de voturi la unul, cel al Statelor Unite, şi şase abţineri, informează sursa citată.
Rezoluţia îşi propune să încurajeze organizaţiile internaţionale şi statele să utilizeze proiecţiile Equal Earth, potrivit sursei menţionate. Această cartografiere abandonează proiecţia Mercator, numită după Gerardus Mercator, geograf, cartograf, filosof şi teolog născut în Flandra în 1512, adaugă sursa citată.
Harta sa a lumii a fost concepută pentru navigaţia maritimă şi măreşte artificial teritoriile situate la latitudini mari, precizează sursa. O distorsiune care „contribuie la minimizarea dimensiunii Africii, Americii Latine şi Asiei de Sud în mintea oamenilor şi la perpetuarea unei viziuni dezechilibrate” asupra planetei, conform rezoluţiei, citate de Agerpres.
„Hărţile ne modelează înţelegerea lumii”, a declarat ministrul de externe al Togoului, Robert Dussey, de la tribună, conform sursei. „Acestea ghidează educaţia, hrănesc imaginaţia şi influenţează percepţiile colective. Prin urmare, nu sunt niciodată neutre: atunci când prezintă o imagine distorsionată a planetei noastre, riscă să perpetueze reprezentări eronate transmise din generaţie în generaţie”, a continuat el, potrivit sursei citate.
„Această iniţiativă nu vizează nicio naţiune, nicio civilizaţie sau nicio tradiţie cartografică”, ci „este ghidată de o ambiţie universală: de a promova cunoaşterea bazată pe rigoare ştiinţifică, respect pentru adevăr şi demnitatea egală a tuturor popoarelor”, a evidenţiat Robert Dussey, potrivit Agerpres.
„Rezoluţii precum aceasta şi agenda ideologică pe care o promovează împiedică activitatea acestei instituţii şi contribuie la pierderea credibilităţii sale”, a reacţionat din cameră reprezentanta SUA, Yaryna Ferencevych, conform Agerpres. „În loc să se concentreze pe problemele reale ale păcii internaţionale, prosperităţii sau bunelor relaţii dintre ţări, acest organism dezbate proiecte cartografice care datează din secolul al XVI-lea”, a adăugat aceasta şi a îndemnat ţările să dea dovadă de „bun simţ”, transmite Agerpres.
Franţa, fostă putere colonială, a susţinut cu tărie această rezoluţie într-un moment în care încearcă să se reconecteze cu Africa, unde influenţa sa s-a erodată semnificativ în ultimii ani, informează sursa citată.
„Schimbarea hărţii nu schimbă evident lumea. (...) Dar corectarea unei reprezentări care o distorsionează este deja un act de adevăr”, a declarat într-un discurs rostit vineri la Sorbona, ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, conform sursei menţionate.
Potrivit acestuia, această evoluţie este în concordanţă cu dorinţa Franţei de a-şi apăra propria interpretare a relaţiilor internaţionale împotriva naraţiunilor considerate simpliste, fie că este vorba de opoziţia dintre un „aşa-numit Sud global” şi un „Occident colectiv”, fie de o viziune a unei Europe condamnată la declin, transmite sursa citată.



















































Opinia Cititorului