Operaţie fără anestezie pe apucături vetuste

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 29 martie

Cornel Codiţă

Ştiu, titlul are o doză de preţiozitate. În fapt, este vorba despre o nouă filă din dosarul de comentarii şi reacţii care, în biblioraftul temelor mele jurnalistice, stă sub eticheta "Lecţii de anatomie întîmplătoare a societăţii româneşti". Constat, nu fără o doză bună de nemulţumire, că dosarul cu pricina a rămas mult prea subţire. Războiul, războiul, America, Putin, jocurile de pe marea tablă de sah a lumii, starea democraţiei şi a politicii şi tot felul de alte "probleme arzătoare la ordinea zilei" îmi acaparează atenţia şi m-au forţat să tot dau la urmă temele fundamentale ale societăţii româneşti de astăzi, de ieri şi desigur, de mîine. Mi-am luat seama şi-acum îmi aştern aici, lîngă casă, la botul calului.

Citesc în ştirile "importante" ale zilei şi nu-mi vine a crede ochilor. Primul ministru al Guvernului României n-are ce face. Se bate de muscă şi, ca să-i mai treacă de urît, a plecat teleleu pe şoselele patriei. Nu singur, l-a luat cu el şi pe ministrul "şoselelor". S-au dus să verifice la faţa locului stadiul lucrărilor la cei mai importanţi 10 kilometri din geografia, economia, politica, istoria şi mitologia poporului român. Cei care leagă Bucureştiul de o bucată de autostradă spre Constanţa, nici aceea gata chiar pînă la Constanţa şi nici aceea chiar autostradă pe de-a întregul! M-a bufnit o porţie sănătoasă de rîs, după care mi-am scuipat în sîn şi mi-am făcut cruce de trei ori, nu care cumva să-mi ia Ucigă-l Toaca minţile şi mie. Să mă trezesc vizitînd nu ştiu care metri pătraţi de asfalt proaspăt aşternut peste una dintre milioanele de gropi din cuprinsul dragii noastre capitale, Bucureşti. Sigur, eu nu sunt nici prim-ministru, nici ministru, dar poţi să şti ce-i dă prin cap lui Scaraoţchi! Iar acum, vine cazul să ne întrebăm, vorba manualului: ce vedem noi, copii, în imaginea alăturată?

Aşa, la prima vedere, un peisaj panoramic cu nişte miniştri ai României bălăcindu-se dezinvolţi, importanţi şi cu multă morgă într-o baltă noroioasă de prostie. Dacă este nevoie ca doi demnitari ai guvernului să verifice la faţa locului o bucăţică de şosea, atunci este clar că Primul ministru însoţit de ministrul de resort, după caz, trebuie trimis în fiecare zi să facă măcar zece scufundări marine să constate dacă platformele forează conform standardelor de mediu, să coboare dimineaţa, la prînz şi seara în vreo două-trei puţuri de mină şi să verifice starea utilajelor, respectiv a truselor de prim ajutor din abataje, să urce pe cîteva schele să vadă cu ochii lui dacă sunt asigurate şi bine ancorate, dacă lucrătorii au făcut instructajul de protecţia muncii la zi, să se facă zob cu maşina în cel puţin un accident pe săptămînă, pentru a verifica dacă poliţia şi celelalte instituţii abilitate respectă protocoalele de intervenţie la faţa locului, să se prăbuşească măcar o dată pe lună cu un avion, ca să vadă dacă cei de la Centrul de investigaţii şi analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile sunt la zi cu metodologiile de constatare şi verificare etc. Sigur, faptul că Primul nostru ministru încă nu a făcut personal nici una dintre aceste necesare constatări la faţa locului este doar o lacună în munca celor care se ocupă de agenda sa de serviciu. Nu avem, însă, nici o îndoială că ea va fi curînd remediată. Lăsînd gluma şi dînd colţul rogojinei de o parte, dăm peste gunoiul vechi ascuns cu grijă acolo. Ciolacu, ca mulţi alţi "înalţi reprezentanţi" ai politicii din România post-decembristă, foloseşte cu dezinvoltură, cu bună ştiinţă şi fără nici urmă de jenă, nu mai zic ruşine, în scopuri pur propagandistice şi electorale, una dintre cele mai ridicole scheme de propagandă brevetate de regimul ceauşist: vizitele de lucru ale Tovarăşului. Cu toată "mitologia" aferentă: omniprezenţa Tovarăşului, omniscienţa Tovarăşului, omnipotenţa Tovarăşului. Acum, dacă Ciolacu şi ai lui nu sunt tot atît de proşti şi de mişei pe cît era Ceauşescu şi gaşca care-l purta de colo-colo prin România, dintr-o epocală vizită oficială, în altă epocală vizită oficială, atunci te întrebi: de ce o fac? Răspunul vine, sunt mai mult ca sigur, de la "specialiştii în strategii electorale" care se află în slujba noilor noştri potentaţi ai puterii. Ei se uită în cifre, unde descoperă fără prea mult efort că cei care rîd şi îşi bat joc de circul vizitelor de lucru ale lui Ciolacu şi ale altora nu reprezintă nici măcar 1% din voturile care i-au adus şi îi vor mai aduce la putere pe Ciolacu şi pe alţii ca el. În consecinţă, nu contează. Contează, în schimb, cei 30% pentru care "Mitologia Vizitelor Tovarăşului" reprezintă un reper "cultural" şi "politic" activ, valid, operaţional. O marcă atractivă de identificare şi poziţionare în spaţiul opţiunilor politice. Avem, aici, un caz tipic şi nici pe departe singular, de refolosire şi valorificare a "moştenirii ceauşiste", a uneltelor din panoplia propagandistică şi doctrinară a fostului regim. Decedat, într-adevăr, dar încă prezent între noi prin strigoii care umblă liber în folosul noilor generaţii de pseudo-politicieni ai României. Unii care nu se sfiesc să îşi ia aceşti strigoi ca "tovarăşi la parte".

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb