Peste 400 de experţi care gestionează fonduri europene vor urma cursuri în domeniul ajutorului de stat

Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 17 iulie 2013

Peste 400 de experţi, angajaţi ai instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor europene, vor urma cursuri în domeniul ajutorului de stat, în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ 2,8 milioane de lei, a informat ieri Ministerul Fondurilor Europene.

Pregătirea va fi asigurată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), iar cursanţii vor proveni de la autorităţi de management, organisme intermediare, Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a României, Ministerul Fondurilor Europene.

Rolul proiectului este de a contribui la îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante în domeniul ajutorului de stat şi de a sprijini procesul de consolidare a capacităţii administrative de implementare şi aplicare a legislaţiei UE în domeniul ajutorului de stat.

Proiectul ANFP, intitulat "Creşterea eficacităţii aplicării legislaţiei Uniunii Europene în ceea ce priveşte ajutoarele de stat, prin formarea aplicată a experţilor implicaţi în gestionarea fondurilor europene", este finanţat din fonduri europene contractate prin intermediului Programului Operaţional Asistenţă Tehnică.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,8 milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă peste 2,38 milioane de lei, iar contribuţia beneficiarului este de circa 0,42 milioane de lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb