Piloţii "Ryanair" pregătesc primele greve din istoria companiei

Ziarul BURSA #Internaţional / 14 decembrie 2017

Piloţii "Ryanair" pregătesc primele greve din istoria companiei

Angajaţii cer recunoaşterea organizaţiilor sindicale

"Ryanair" se va confrunta, în această lună, cu primele greve din istoria companiei, care riscă să se extindă din Italia în Irlanda şi Germania, sindicatele din Europa intensificând presiunile ca operatorul aerian să recunoască reprezentarea organizaţiilor independente, transmite Bloomberg, potrivit News.ro.

Membrii Asociaţiei Piloţilor Aerieni Irlandezi au anunţat, marţi, că au informat compania că vor opri activitatea timp de o zi, pe 20 decembrie, din cauza refuzului "Ryanair" de a recunoaşte grupurile sindicale.

Personalul navigant din Italia a planificat deja un protest de patru ore, pe 15 decembrie.

Vereinigung Cockpit, care reprezintă personalul navigant din Germania, a anunţat că piloţii "Ryanair" sunt dispuşi să intre oricând în grevă, dar nu au menţionat o dată exactă.

Protestele ar putea perturba zborurile "Ryanair" chiar în perioada aglomerată din perioada Crăciunului, aşa cum s-a întâmplat timp de ani de zile la alţi operatori aerieni importanţi, cum este "Lufthansa".

Sindicatele vor îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la "Ryanair", contestând modelul low-cost care a contribuit ca aceasta să devină cea mai mare companie low-cost din Europa.

"Ryanair va face faţă oricăror întreruperi ale zborurilor, dacă şi când vor apărea, şi ne cerem scuze sincere clienţilor pentru orice supărare sau îngrijorare", se arată într-un comunicat al companiei.

Directorul general al operatorului de transport, Michael O'Leary, a respins în repetate rânduri încercările angajaţilor de a obţine reprezentare sindicală.

Greva din 15 decembrie a piloţilor şi însoţitorilor de zbor din Italia ar fi primul protest de acest gen din istoria "Ryanair".

Angajaţii au mai format consilii sindicale locale în Spania, Suedia, Portugalia şi Olanda.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb