CIOLACU:"Pieţele trebuie lăsate deschise"
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
Eurodeputatul Mihai Tudose, fost premier al României, a declarat vineri, în timpul unei vizite făcute pe şantierul Podului peste Dunăre, legat de întârzierea realizării drumurilor adiacente podului, că "PNL dă vina pe nişte găini care cuibăresc în zona podului", pentru că "nu este în stare să continue această lucrare începută de guvernarea PSD", relatează Agerpres.
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat că românii sunt iar băgaţi în case, pentru că acest Guvern "de hoţi şi incompetenţi" a eşuat în gestionarea pandemiei. El a atras atenţia că Executivul a luat măsura de a închide pieţele, târgurile şi tot ceea ce înseamnă producţie în această ţară, însă a lăsat deschise supermarketurilor, pentru că "asta înseamnă să te intereseze mai mult cum merge economia marilor corporaţii", conform news.ro.
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
Premierul Ludovic Orban explică restricţiile decise pentru a preveni răspândirea COVID-19, afirmând că vor fi suspendate pieţele aflate în spaţiu închis, însă primăriile pot organiza pieţe volante, dar pentru producători, nu pentru cei care nu au muncit niciodată pământul. În ceea ce priveşte funcţionarea teraselor, prim-ministrul a susţinut că unele terase s-au transformat în spaţii închise şi că în Bucureşti, în Centrul Vechi şi în Parcul Herăstrău, unele terase au devenit "locuri de petrecere", conform news.ro.
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
J.P.Politică / 6 noiembrie 2020
A.P.Politică / 6 noiembrie 2020
G.U.Politică / 6 noiembrie 2020
A.P.Politică / 6 noiembrie 2020
G.M.Ziarul BURSA #Politică / 6 noiembrie 2020
Alegerile parlamentare intră în linie dreaptă începând de astăzi, când se dă startul oficial al campaniei electorale, care se va încheia sâmbătă, 5 decembrie ora 7:00, cu 24 de ore înainte de deschiderea secţiilor de votare.
G.U.Politică / 5 noiembrie 2020
A.B.Politică / 5 noiembrie 2020
G.U.Politică / 5 noiembrie 2020
J.P.Politică / 5 noiembrie 2020
A.P.Politică / 5 noiembrie 2020
J.P.Politică / 5 noiembrie 2020
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 5 noiembrie 2020
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 5 noiembrie 2020
Impozitul pe clădirile şi terenurile folosite în prestarea serviciilor turistice va fi redus cu 50% conform actului normativ promulgat, ieri, de preşedintele Klaus Iohannis, prin care se aduc modificări legii 227/2015 privind Codul fiscal.
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 5 noiembrie 2020
• Impactul bugetar lunar se ridică la 713 milioane lei
G.U.Politică / 4 noiembrie 2020
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 4 noiembrie 2020
• Trei sesizări de neconstituţionalitate privind alegerea conducerii Consiliului Legislativ • Decizia
I.Ghe.Ziarul BURSA #Politică / 4 noiembrie 2020
Emilia Olescu
A.V.
Marius Mataragis
A.I.
Andrei Iacomi
A.I.
![]() | 5.0600 |
![]() | 4.2961 |
![]() | 5.4155 |
![]() | 5.8673 |
![]() | 460.7924 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 11 iunie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 iunie
English Section /Andrei Iacomi - 9 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 6 iunie
CĂLIN RECHEA (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Andre Cappon