Prezenţa la urne în Bucureşti a urcat la 19,87% până la ora 15.00

A.B.
Politică / 7 decembrie 2025

Prezenţa la urne în Bucureşti a urcat la 19,87% până la ora 15.00

Prezenţa la vot pentru alegerea primarului Capitalei a ajuns duminică, la ora 15.00, la 19,87%, peste 347.000 de bucureşteni exercitându-şi dreptul de vot.

Potrivit datelor oficiale, 347.712 persoane au votat până la această oră. Cei mai numeroşi alegători rămân cei din segmentul de vârstă 45-64 de ani, care reprezintă 36,5% din total, urmaţi de cei de peste 65 de ani, cu o pondere de 30,36%. Proporţia seniorilor începe însă să scadă gradual, odată cu creşterea participării alegătorilor cu vârste între 35 şi 44 de ani, respectiv 25 şi 34 de ani.

Sectorul 6 continuă să conducă detaşat la prezenţă, cu peste 73.000 de votanţi deja înregistraţi.

Comparativ, la alegerile locale din iunie 2024, prezenţa la aceeaşi oră era de 22,09%, ceea ce indică un ritm mai lent de participare în actualul scrutin.

Procesul de votare se încheie la ora 21.00, fără posibilitatea de prelungire.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb