Primăria Galaţi a inaugurat prima creşă construită în ultimele trei decenii

Ana Felea
Miscellanea / 19 mai

Primăria Galaţi a inaugurat prima creşă construită în ultimele trei decenii

Primăria municipiului Galaţi a inaugurat, săptămâna aceasta, prima creşă înfiinţată în oraş în ultimii 30 de ani. Investiţia a fost realizată cu fonduri europene, iar valoarea sa a depăşit patru milioane de lei.

"Aşa cum am promis, am reabilitat această clădire veche, abandonată, unde cei mici se vor bucura acum de cele mai bune condiţii", a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, adăugând: "Lucrările s-au încheiat, iar imobilul a devenit un spaţiu modern şi primitor. Şi nu ne oprim aici: vom înfiinţa alte cinci noi creşe, în diferite cartiere ale oraşului".

Lucrările pentru clădirea din str. Al. I. Cuza nr. 24 au vizat în principal: consolidarea clădirii; realizarea unei şarpante noi din lemn ignifugat; reabilitarea termică, realizare termosistem, lucrări de termoizolare a plăcii peste pământ şi subsol, înlocuirea tâmplăriei exterioare; reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor existente electrice prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED; montare panouri solare fotovoltaice; montare centrală termică; montare echipamente de aer condiţionat; înlocuirea totală a instalaţiei de încălzire centrală, a instalaţiei de apă caldă menajeră; reabilitarea reţelelor exterioare de apă şi canalizare, reabilitarea instalaţiilor sanitare; refacerea finisajelor interioare şi exterioare; instalaţie de semnalizare şi alarmare în caz de incendiu; amenajare spaţii verzi; amenajare rampă pentru persoane cu dizabilităţi; sistem control acces cu cartelă etc.

Mai mult, s-au făcut şi dotări specifice destinaţiei acestui spaţiu: mobilier, echipamente pentru bucătărie, echipamente pentru spălătorie etc.

"În acest context, menţionăm că au fost deja modernizate Creşa nr. 1 şi Creşa nr. 36 şi sunt proiecte în diferite stadii pentru încă cinci creşe noi, astfel: str. Brăilei nr. 184 - zona Dunărea, str. Feroviarilor - Micro 13, Bariera Traian, zona Gării CFR şi pe str. Saturn nr 6A (la fostul centru de transfuzii din Ţiglina I)", informează Primăria municipiului Galaţi.

Noua creşă are un număr iniţial de 25 de locuri şi urmează etapele legale pentru avizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb