Proiect de 7,4 milioane euro pentru sporturi de iarnă la Piatra Neamţ

Narcisa Ungureanu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Turism / 8 ianuarie 2004

Anul 2007 ar putea însemna pentru municipiul Piatra Neamţ momentul intrării în rîndul localităţilor montane cu o infrastructură completă pentru practicarea sporturilor de iarnă, informează Agenţia "DS Press". Acest vis al autorităţilor locale ar putea deveni realitate cu ajutorul fondurilor externe, un proiect în acest sens fiind depus în cadrul Programului PHARE. "Proiectul a fost deja preselectat şi a ajuns la Guvern, alături de alte vreo 200, depuse la nivel de ţară. Dacă totul va decurge aşa cum ar trebui, în 2007 se va putea schia la Piatra Neamţ. Proiectul, în valoare de 7,4 milioane de euro, cuprinde agregate pentru producerea de zăpadă artificială, utilaje pentru împrăştiat zăpadă, teleschi, patinoar, magazin pentru închiriat materiale sportive, dar şi comercializare de suveniruri, un motel, o parcare. În mod normal, finanţarea PHARE acoperă jumătate din necesar, restul urmînd să fie asigurat de către Consiliul Local. Cum însă sîntem şi în discuţii pentru accesarea de fonduri GRASP cu aceeaşi destinaţie, partea municipalităţii s-ar putea reduce semnificativ. Noi am prins deja, prin viitorul buget, sume pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate", a afirmat primarul Ion Rotaru.

În cazul în care va primi aprobare din partea instituţiilor abilitate, acest proiect ar fi al doilea finanţat cu fonduri PHARE de care va beneficia municipiul Piatra Neamţ, după cel care se află în derulare şi vizează modernizarea Ştrandului Tineretului.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro