Proiectul privind falimentul personal, aprobat de comisia de specialitate din Senat

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 septembrie 2014

Proiectul privind falimentul personal, aprobat de comisia de specialitate din Senat

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senatul României a aprobat proiectul legislativ privind insolvenţa persoanelor fizice iniţiată de deputatul PSD Ana Birchall, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Iniţiativa mea legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, cunoscută şi drept legea falimentului personal, sprijină românii sufocaţi de datorii, reprezentând un ajutor real pentru cei care riscă să-şi piardă agoniseala de-o viaţă prin executări silite. Măsura vine în ajutorul consumatorilor persoane fizice, debitori de bună credinţă, care nu pot să-şi achite datoriile la ratele bancare lunare, de exemplu", a spus Ana Birchall în susţinerea iniţiativei legislative din cadrul comisiei de specialitate.

Potrivit deputatului, proiectul prevede posibilitatea ca debitorul să-şi poată plăti datoria în termen de cinci ani, în baza unui plan de rambursare, fără a fi supus executării silite sau lichidării bunurilor. "Toate procedurile judiciare (...) se suspendă, iar acumularea de dobânzi şi penalităţi după momentul iniţierii procedurii de insolvenţă se stopează şi orice proceduri de executare silită nu mai pot începe. Toate actele unilaterale ale debitorului, cum ar fi împuternicirile sau mandatele acordate nu vor mai produce efecte", a declarat Ana Birchall.

Reprezentantul PSD a menţionat că proiectul pe care l-a iniţiat a fost elaborat în baza unei analize aprofundate a legislaţiei în domeniu din 11 state din Uniunea Europenă şi Statele Unite ale Americii, Singapore şi Australia.

Avocatul Gheorghe Piperea ne-a spus, recent, că o treime din împrumutaţii la bănci sunt faliţi. Domnia sa ne-a precizat că, dacă în anul 2010, erau în jur de 5,5 milioane de persoane cu credite la bănci, din care circa 750.000 nu-şi puteau plăti creditele, acum, mai mult de 1 milion de împrumutaţi se află în imposibilitate de plată, din aproximativ 3,2 milioane de debitori bancari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2942
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9133
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.6722

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb